Represiunea a început spre miezul nopţii, sub
conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Au
fost ucise 50 de persoane, 462 rănite, iar 1.245 au fost arestate şi
transportate la penitenciarul Jilava.
Uşa de la CC nu se putea deschide
pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia.
Uşa a fost deschisă din interior. Ceauşescu, părăsit de securitate,
a fost fugărit.
Reporter: Cum aţi „executat"
ordinul comandantului suprem?
Stănculescu: Am acţionat pe dos.
L-am oprit la ora 10.45, pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit,
căpitanul Marius Tufan, de la centrul de transmisiuni, l-am întrebat
dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i
situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două
minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre
Piaţa Palatului, Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă
e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă
nimic!»". Era ora 10.20, cred. M-am întors si i-am zis «Tovarase comandant
suprem, trupele nu mai pot ajunge in piata. Mi-au comunicat ca nu pot trece de
baraje. Va propun sa organizez o plecare cu elicopterul la unul din centrele de
comanda din tara». Aveam trei astfel de centre de comanda in tara, dotate cu
sisteme de conducere a fortelor. «… pregatesc sa fiti instalat la centrul de
comanda si sa conduceti de acolo».. Stănculescu: "Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am
spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din
local...". Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film.
„Cum să ieşim?" „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi
din clădire". Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer,
le luam puterea. Stănculescu catre Ceauşescu: „Vă raportez că elicopterul a
aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă". Atunci
a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!".
Reporter. Nu a fost un „La
revedere", ceva?
„Să trăiţi, tovarăşe comandant
suprem!" - atât. Simplu. Foarte milităros."
Athanasie Stănculescu a avut
puterea unui şef de stat pe data de 22 decembrie, de la ora 10.07 la ora 16.00.
Cum v-aţi asigurat că Ceauşescu, o dată scos din CC, este îndepărtat de putere?
Stănculescu: Acolo am avut un
moment mare. Am fost eu „în aer”, de data asta. Dacă-i spune lui Maluţan să
plece spre Bulgaria, să iasă, că era frontiera cea mai apropiată? Şi de acolo
să schimbe? N-am ştiut etapa Snagov. Maluţan i-a raportat generalului Rus şi generalul Rus mi-a raportat mie
telefonic că a aterizat la Snagov. Am fost foarte nelămurit – ce se întâmplă la
Snagov? Nu era nimic organizat în zonă, paza era subţire. A fost un
moment de cumpănă. Eram puţin dezorientat şi eu. I-am spus lui Rus să-i spună
lui Maluţan, dacă decolează din nou, să spună ce spune Ceauşescu. Maluţan a
raportat tot timpul.
Tovarăşul a vorbit cu
primii-secretari de la judeţe şi i-a spus clar lui Maluţan: „Târgovişte!
Oţelarii ne vor apăra”. Atunci m-am liniştit. Ordinul al doilea l-a dat Rus,
nu-mi aparţine mie: „Nu mai zboară nimeni în spaţiul aerian românesc!”. Iar lui
Maluţan: „Găseşte o soluţie ca să aterizezi, motivează ceva!”. Maluţan a
aterizat aproape de Boteni, lângă şosea.
Stănculescu: Pe la 1.05. L-am întrebat
din nou pe Rus care e situaţia în spaţiul aerian, mi-a confirmat din nou că i-a
dat ordin lui Maluţan să găsească o soluţie ca să nu intre să aterizeze în
Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte. S-a dat drumul la Televiziune.
Atunci l-am chemat pe ministrul Telecomunicaţiilor, Pintilie, care era fost
general de la Direcţia a V-a. Am avut două treburi cu el. Prima – să taie
legăturile de la Securitate, că de-aia a fost Securitatea supărată pe mine.I-am
spus: „Taie legăturile de la Securitate! Şi spune-mi de unde se poate opri
Televiziunea!” – care începuse.Vă raportez într-o jumătate de oră”. A plecat, s-a întors, am tăiat
legăturile pe la ora 1.20. „Televiziunea se poate decupla de la Palatul
Telefoanelor, ultimul etaj”. „Bine, lasă atunci Televiziunea să meargă”.Între
timp mă ocupam să pregătesc ordinul pe care trebuia să-l semnez, cu
unităţile.Şase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie
1989. Pledoarie pentru istorie, vol. I, Coordonator gen. de divizie Ion Pitulescu,
Bucureşti, Tipografia Luceafărul, 1995, pp. 174 - 175In timp ce Armata făcea
prăpăd în Bucureşti, Ceauşescu a înnoptat, pentru mai multă siguranţă, în
sediul Comitetul Central al PCR. Noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost
ultima petrecută în libertate de soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu.
Pe 21 decembrie 1989, după
teleconferinţa cu prim-secretarii judeţeni ai PCR, Nicolae Ceauşescu a
organizat apărarea Palatului puterii sale. A sunat goarna mobilizării, dar avea
să constate că tot mai puţini erau dispuşi să-l urmeze în nebunia lui.În
noaptea de 21/22 decembrie, „nea Nicu” nu a dormit acasă. Nici el, nici Elena
Ceauşescu şi nici principalii lor colaboratori, care au încercat să aţipească
prin birouri. Cei mai mulţi aveau amenajat şi câte un spaţiu de odihnă, dotat
cu pat şi cu o mică garderobă.Consemnaţi în C.C.
Constantin Manea, unul din
secretarii de Cabinet ai lui Ceauşescu, declara în 1993, în faţa Comisiei
Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Toată
după-amiaza, Ceauşescu a avut o perioadă tensionată. Nu s-a mai odihnit, cum avea obiceiul. I-a
chemat pe Milea, Postelnicu şi Vlad. Succesiv. De mai multe ori. În
final i-a consemnat aici. La scurtă vreme le-a ordonat lor şi directorului
Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu, să amenajeze trei birouri pentru
a se instala un grup de tehnicieni, cu probleme de telecomunicaţii”.
În acest moment, practic, lua
fiinţă Comandamentul Militar Unic, prin care Ceauşescu voia să coordoneze
represiunea. „Armata, trupele de Securitate, toate celelalte unităţi
subordonate, inclusiv gărzile sau detaşamentele de luptă şi apărare sunt
subordonate comenzii unice. Această comandă unică este asigurată de ministrul
Apărării, ministrul de Interne, ministrul secretar de stat la Interne şi şef al
gărzilor patriotice, desigur sub conducerea comandantului suprem. Cu orice
problemă, vă adresaţi comandantului suprem”, le-a ordonat Ceauşescu şefilor
ministerelor de forţă, la 21 decembrie 1989, puţin după ora 18.00.
În acest fel, dictatorul comanda
direct represiunea. Decizia a venit imediat după teleconferinţa în care
Ceauşescu dăduse mână liberă acţiunilor de forţă şi în ţară.Pregătirea
demiterii lui Milea
Lucrurile se precipită. Pe măsură
ce-l cuprinde panica, dictatorul se implică tot mai mult în coordonarea
represiunii. O energie colosală, aproape tinerească, îl împinge de la spate.
Parcă n-ar avea aproape 72 de ani...
Tot mai nemulţumit de reacţia
Armatei, Ceauşescu pregăteşte schimbarea ministrului Vasile Milea cu un general
mai hotărât, mai eficient. Şi, poate, mai loial... dată fiind suspiciunea
dictatorului că un spion se ascunde chiar lângă el.
Directorul Cancelariei
prezidenţiale, Silviu Curticeanu, a mărturisit Comisiei Senatoriale pentru
Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „În seara de 21 decembrie i-a spus
lui Milea ca în dimineaţa de 22 decembrie generalul Stănculescu să fie prezent
la sediul CC. Nu înţeleg de ce l-a chemat pe Stănculescu şi nu pe Guşă. Mie,
Milea mi-a spus că se duce să-l cheme pe Stănculescu, că «mi-a spus tovarăşul,
probabil că nu mai are încredere în mine»”. Să vină Dan Deşliu şi Adrian
Păunescu!
Dornic să-şi atragă încrederea
poporului, Ceauşescu mai crede în minuni şi în al 12-lea ceas. Apelează la o
soluţie propagandistică: folosirea unor personaje care au o imagine „adecvată”
în rândul populaţiei. Elocventă este mărturia secretarului de Cabinet, Constantin
Manea, în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.
„Pe seară, după ora 18.00, l-a chemat pe şeful
Secţiei Presă, Mitea. I-a cerut să-i caute pe scriitorii Dan Deşliu şi Adrian
Păunescu. Nu ştiu ce i-a spus direct. Din câte ştiu, Păunescu a refuzat să
vină. Am impresia că ar fi vrut să-i pună să vorbească la televizor, pentru
susţinerea cauzei”, a povestit Manea.
Televiziunea era, în acel moment,
principalul mijloc de propagandă al lui Ceauşescu. Din ordinul lui, programul
din seara de 21 decembrie 1989 a fost altul decât în revista „Program Radio –
TV”. Aceste modificări de program sunt explicate în cartea „Revoluţia Română în
direct”.
După fiecare emisiune
propagandistică erau difuzate chemări la calm. În cele aproape trei ore şi
jumătate de emisie, de la 19.00 la 22.22, au fost patru astfel de intervenţii,
la orele 20.00, 20.20, 21.20 şi 21.40. Nici serialul sovietic din acea seară,
„Punctul de întoarcere”, nu a mai fost difuzat, în locul lui fiind programate
cântece patriotice revoluţionare.
Sfatul lui Verdeţ
Tot pe 21 decembrie, în jurul
orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc
să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Ceauşescu
urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului
şi a puterii sale.
În această perioadă, Ceauşescu
este vizitat de Ilie Verdeţ, preşedinte al Comisiei Centrale de Revizie a PCR
şi deputat în Marea Adunare Naţională, şi de alţi doi tovarăşi, Mihail Burcă şi
Vasile Vîlcu, comunişti bătrâni.
Constantin Manea declară Comisiei
senatoriale: „A fost o seară foarte agitată. Un du-te-vino. De multe ori, nici
nu mai închidea uşa şi venea în secretariat, la telefon, unde erau 22 de linii.
Într-un târziu m-a pus să-i chem pe Vîlcu, Burcă şi Verdeţ, care au cerut o
întrevedere. Întâi i-a întâmpinat ea. La intrarea lor în anticamera lui
Ceauşescu era Elena de faţă. El - în birou, cu uşa închisă. Ea le-a spus:
«Vedeţi cum se dezvoltă lucrurile pentru care am muncit?». Şi a ieşit el. Am
fost de faţă când Verdeţ i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să caute o înţelegere
cu cei care sunt instalaţi la baricadă, la Inter, înfaţa cărora s-au mobilizat
trupe”.
Cina de adio cu Zoia şi cu
Valentin
Pentru că nu au mai ajuns la
reşedinţa din cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor
Zoia şi Valentin în sediul CC, în jurul orei 21.00. Martori au fost secretarii
Mihai Hîrjău şi Constantin Manea.
„Către ora 21.00 au venit Zoia şi
Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. Cred că au încercat să facă un fel de masă,
că s-au retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate
de oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi
voia să vorbească cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca
să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le
povesteau ce e pe stradă”, spune Manea.
După plecarea celor doi copii,
dictatorul a vrut să iasă din clădire. Şeful Direcţiei a V-a a Securităţii,
generalul Marin Neagoe, susţine că Nicolae Ceauşescu a făcut câţiva paşi pe
scări, apoi a intrat înapoi. Tot atunci a cerut să-i fie aduşi şi nişte
revoluţionari care strigau „Jos Ceauşescu”, cărora să le vorbească. „I-a fost adus unul care era bătut
măr. Îi curgea sânge din nas. Le-am spus oamenilor mei să-l ducă undeva, să-l
spele, şi apoi să-l ducă de acolo“, declara Marin Neagoe în faţa Comisiei
„Decembrie 1989”.
El a adormit, ea s-a foit toată
noapteaDin mărturiile secretarilor de Cabinet, Manea şi Hîrjău, reiese că
vizitele de la Cabinetul lui Ceauşescu au durat până la miezul nopţii. Apoi,
lucrurile s-au mai liniştit, însă în Cabinetele 1 şi 2 era tensiune mare.
„În cursul nopţii, către ora
24.00, informaţiile curgeau ca şi până atunci. El a trecut la odihnă. Nu ştiu
dacă o fi aţipit sau nu, dar dimineaţa era mai odihnit. Ea a ieşit frecvent şi s-a informat. Nu a
dormit. Probabil că mergea şi îi spunea şi lui. Îmi mai aduc aminte că, tot pe
la miezul nopţii, a indicat să trimită o echipă de operatori TV care «să
filmeze ce au făcut huliganii, că acolo se va face curăţenie şi nu se mai poate
filma». Nu ştiu dacă s-a filmat”, a mai declarat Manea, în 1993,
Comisiei „Decembrie 1989”.
Arestarea lui Ceauşescu: planul
de la ora 3.00
În alte încăperi din sediul CC al
PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca
în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.
Târziu, pe la ora 3.00, generalul
Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal
represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului
Ceauşescu cu nouă ore mai devreme.
Generalul Iulian Vlad, şeful
Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a
întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major.
Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar,
la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai
îngădui ... să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat... că nu a fost
pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile
aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în
sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite
vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe
Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a
spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.
Milea, prăbuşit Iulian Vlad spune că niciodată
nu l-a mai văzut pe Vasile Milea atât de afectat. Starea în care se afla
ministrul Apărării este confirmată şi de Mihai Hîrjău, secretar personal al lui
Ceauşescu: „Era în jur de trei şi ceva noaptea. Milea era deprimat. Murdar de
motorină, de praf, deci ţinuta îi era complet dezordonată. Răvăşit, mi-a spus
cu aproximaţie: «Măi, băiete! Să fii fericit că n-ai văzut ce am văzut eu». Şi,
mai departe, întrebându-l care e situaţia, a adăugat: «Ce o să fie mâine ...
iarăşi o luăm de la capăt». Şi cu asta am încheiat discuţia cu el”.
La nici şapte ore de la
propunerea generalului Vlad şi de la dialogul cu Hîrjău, Milea avea să închidă
discuţia cu toată lumea. La 22 decembrie, puţin după ora 9.30, s-a sinucis.
Paranoia
În timp ce Armata şi celelalte
forţe de represiune omorau oamenii în centrul Capitalei, Nicolae Ceauşescu
ordona mascarea acţiunilor prin diferite activităţi propagandistice. Mai mult,
a ordonat chiar folosirea forţei în întreprinderi, împotriva „elementelor
reacţionare“.
Ceauşescu - ultimele 6 ore la cârma ţării
Pe 22 decembrie 1989, între orele
6.00 şi 12.00, Nicolae Ceauşescu şi-a trăit cu intensitate nebunească ultimele
clipe în sediul Puterii comuniste. În timp ce coloanele de muncitori veneau
spre sediul Comitetului Central al PCR, „nea Nicu” încă se mai gândea la o
reprimare sângeroasă a demonstranţilor. Stenograma şedinţei CPEx al CC al PCR din 22 decembrie 1989, ora 10.00
Vineri, 22 decembrie 1989. La ivirea zorilor,
în Capitală încă mai mirosea a praf de puşcă, după prăpădul făcut de forţele de
represiune în timpul nopţii. Sângele oamenilor împuşcaţi în zona Sălii Dalles a
fost spălat, pentru a acoperi urmele intervenţiilor violente, iar sloganurile
anticeauşiste de pe ziduri au fost acoperite cu vopsea.
În sediul puterii, la CC al PCR, Ceauşescu îşi
pregătea rezistenţa. Ordonase ca militarii să recurgă la orice mijloace pentru
a opri mulţimea care se pregătea să vină spre Piaţa Palatului.„La metrou să se
dea cu gaze lacrimogene!“
Pe 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu s-a trezit
la ora 6.00. „Pe la 6.30 s-a întâlnit cu fratele său, generalul Ilie Ceauşescu,
adjunctul ministrului Apărării. Discuţia a avut loc în Cabinetul 1 din sediul
CC. Ilie Ceauşescu venise să-i sugereze fratelui său să schimbe strategia şi să
facă schimbările dorite de Moscova. Îl îndemna să fie mai conciliant, să negocieze.
Dar şeful statului i-a dat exemplul chinezesc cu Piaţa Tien An Men şi i-a spus
lui Ilie să plece”, explică istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Nicolae Ceauşescu a primit
raportul de dimineaţă. Secretarul de cabinet al lui Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a
reconstituit momentul în 1994, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea
Evenimentelor din Decembrie: „În anticameră i-am găsit pe Dăscălescu şi pe
Bobu. Aşteptau să iasă ori el, ori ea. În jurul orei 6.30 a ieşit Elena
Ceauşescu şi ei i-au spus că în oraş au început să apară concentrări de oameni
în diferite puncte. Pe la gurile de metrou, pe la Pipera, la Turbomecanica.
După care, ea a intrat în birou la Ceauşescu. A ieşit şi Ceauşescu, îmbrăcat
sumar, într-un halat de baie, e greu de descris cum arăta. Avea o figură
descompusă. Le-a dat indicaţia ca orice încercare de regrupare să fie reprimată
cu brutalitate. A spus: «Dacă sunt în metrou, să se dea cu gaze lacrimogene!»
şi să fie aduse Gărzile patriotice, să se facă apel la uzine”.Pregătirea de
luptă
În ciuda avertismentelor primite
de la Ilie Verdeţ (în seara de 21 decembrie) şi de la Ilie Ceauşescu (în
dimineaţa de 22 decembrie), Nicolae Ceauşescu a continuat să creadă în
„servirea cauzei”. El vedea totul ca pe o luptă eroică pentru salvarea
socialismului mondial, grav ameninţat de înţelegerile sovieto-americane şi de
agenţii care mişunau prin România. Inclusiv în palatul său, căci dictatorul îşi
suspectează apropiaţii că s-au dat cu duşmanul.
Secretarul Mihai Hîrjău avea
să-şi amintească de întâlnirea dintre Ceauşescu şi conducătorii ministerelor de
forţă: „În jurul orei 7.00 i-a chemat înăuntru, în cabinet, pe Milea,
Postelnicu şi Vlad. Au stat câteva minute şi au plecat precipitaţi la punctele
lor de comandă, care erau stabilite de seara”.
Să vină Stănculescu! Nemulţumit de
informaţiile primite de la cei trei responsabili cu ordinea, Ceauşescu încearcă
să grăbească schimbarea, care peste numai câteva ore îi va fi fatală. „La ora
7.00, Ceauşescu a cerut legătura cu Victor Stănculescu. Eu atunci am aflat că-l
chemase de la Timişoara. Am sunat la cabinetul lui şi mi-a spus că este la
Spitalul Militar. Am vorbit cu
el, personal, la spital şi i-am spus că l-a chemat Ceauşescu. Mi-a spus că nu
poate să vină, că are piciorul în ghips, dar îl poate trimite pe adjunctul său
cu probleme de înzestrare. I-am spus lui Ceauşescu că Stănculescu nu poate să
vină şi mi-a spus să-l chem pe Ilie Ceauşescu”, declara Hîrjău, în 1994,
Comisiei „Decembrie 1989”.
„Doping“ cu coniac fin. Cei care au vorbit cu
Ceauşescu în orele următoare au simţit mirosul de alcool fin pe care-l
răspândea respiraţia acestuia. Nici un mister: dis-de-dimineaţă,
dictatorul a băut două sticluţe mici de coniac Courvoisier, din „rezerva” secretarului
de cabinet Constantin Manea.
De asemenea, Ceauşescu şi-a găsit
timp să-şi facă şi injecţia cu insulină pe care o neglijase de câteva zile. În
mod normal, el îşi injecta insulină de două ori pe zi, dimineaţa şi seara,
altfel îi creştea glicemia foarte mult. Diabetul îi măcina tot mai serios
sănătatea lui Ceauşescu.
Încercarea cu Ilie Ceauşescu
După ce a primit rapoarte de la
toţi oamenii din jurul lui, puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de
urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa
în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului
suprem un raport despre starea trupelor.
Ceauşescu ţipă la el şi rosteşte
celebra replică: „Marş şi adu trupele!”. Vizibil marcat de această reacţie a
dictatorului, Milea „bântuie” aproape o oră prin sediul CC, apoi sfârşeşte, la
ora 9.35, într-un birou de la etajul 6. Ceauşescu anunţă că generalul Milea s-a
sinucis şi îi pune eticheta: „laş şi trădător”.
În acest timp, Ilie Ceauşescu
revine la biroul fratelui său, chemat de secretarul Hîrjău. „Am intrat în Cabinetul 1 şi mi-a spus: «Uite,
Milea s-a sinucis». Era afectat atunci. Era şi ea acolo, lângă el. Şi el
mi-a spus: «Te pregăteşti să iei comanda Armatei!». Îi zic: «Eu nu pot să iau
comanda Armatei. Nu e calitatea mea». Aşa că mi-a zis: «Atunci du-te şi
te-mbracă militar şi te duci la minister! Nu mai pierde timpul aici!». Aşa că
am refuzat. Oricum, nu îmi dădea comanda Armatei, dar probabil a încercat, că
deja îl chemase pe Stănculescu”, a declarat Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei
„Decembrie 1989.
Elena şi cheia de seif
Un episod controversat se petrece
puţin după ora 9.30, când cuplul dictatorial aflase despre moartea lui Milea.
Elena Ceauşescu îşi chemă aghiotantul, pe căpitanul Marian Rusu. Acesta avea să
declare Comisiei Senatoriale în 1995: „În dimineaţa zilei de 22 decembrie am
fost chemat de Elena Ceauşescu, în jurul orei 9.30. Am fost trimis până acasă
la ei, în Primăverii, să iau o cheie. Am mers până la reşedinţă, am luat cheia.
Ştia de ea femeia din casă care se ocupa de femeile de serviciu, răspundea de
reşedinţa de la Snagov, era un fel de intendentă. O chema Suzana, mi-a dat
cheia şi am adus-o la sediu. Era o cheie mare - dacă vreţi, ca o părere, o
cheie de seif, deci pentru o casă de bani. Dar unde era această casă de bani,
la Cabinetul 1, la Cabinetul 2, nu am de unde să ştiu”.
Cheia respectivă a ajuns la Elena
Ceauşescu după ora 10.00. Această poveste este legată de prezenţa unui pachet
şi a unei mape de piele pe parcursul fugii soţilor Ceauşescu din sediul CC spre
Snagov şi apoi spre Boteni-Sălcuţa, unde avea să aterizeze elicopterul
prezidenţial în jurul orei 13.00.
„Cu picioarele rupte să vină,
altfel îl aduc arestat!“După ce a primit confirmarea, de la oamenii săi de
încredere, că generalul Milea a fost găsit împuşcat, secretarii de la Cabinetul
1 au continuat telefoanele către generalul Stănculescu. „Am sunat la
Stănculescu la Cabinet, pe firul scurt, şi mi-a spus aghiotantul că e acasă.
I-am spus lui Ceauşescu ce se întâmplă, că are piciorul în ghips, şi a ţipat:
«Cu picioarele rupte să vină, şi să vină în cinci minute! Să nu se joace, că-l
aduc arestat!»”, a relatat Constantin Manea, unul dintre secretarii de cabinet
ai lui Ceauşescu.
Într-un sfert de oră de la
această ieşire violentă, Stănculescu s-a conformat şi a venit la Palat. El avea
să constate că sediul CC era păzit de oameni înarmaţi până-n dinţi. Ceasul arăta 9.50. Povesteşte
generalul Stănculescu: „Am intrat în Cabinetul 1, în holul din faţă. Pe
parcurs, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă
imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul
Militar. Mi-a arătat că undeva
lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică.
M-am dus la Ceauşescu la birou. Cred că Silviu Curticeanu m-a
repezit puţin. A ieşit Ceauşescu şi m-a întrebat ce am păţit la picior.
Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm“.„Luptăm sau nu
luptăm?“
Pe la ora 10.00, după numirea lui
Stănculescu ca ministru al Apărării, Nicolae Ceauşescu dictase deja
consilierilor săi de presă comunicatul despre sinuciderea lui Milea. A urmat o
şedinţă CPEx, în care „nea Nicu” a vrut să se convingă dacă „tovarăşii” mai
luptă cu el până la capăt.
Unul dintre membrii CPEx, Ion
Radu, fusese trimis de Ceauşescu să ia pulsul evenimentelor. „Ce-ai făcut,
Radu?”, a întrebat Ceauşescu. Ion Radu a răspuns: „Am fost, aşa cum aţi
ordonat. A fost imposibil să intrăm în discuţii. Nu am izbutit să intrăm în
uzină. Plecau de la ICEM şi de la Turbomecanica din Militari. Au plecat şi de
la «23 August». Tovarăşul Avram nu a putut să-i mai reţină. S-a oprit toată
activitatea la cuptoare”.
Atunci, Ceauşescu recunoaşte că e
vorba de o acţiune bine organizată şi face o informare asupra morţii lui Milea,
după care a declarat stare de necesitate în întreaga ţară. Era trecut de ora
10.00. Principala întrebare pusă de Ceauşescu slugarnicilor din jurul său a
fost dacă vor lupta toţi până la capăt. Răspunsul a venit în cor:
„Luptăm, tovarăşe secretar general!”. După
şedinţă, Nicolae Ceauşescu a cerut să se elaboreze un decret prezidenţial
privind introducerea stării de necesitate în întreaga ţară. Decretul, citit la
radio la ora 10.11 şi la Televiziune, de la ora 10.50, menţiona: „Având în
vedere încălcarea gravă a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi
de distrugere a unor bunuri obşteşti”, în temeiul art. 75 din Constituţie se
instituia starea de necesitate în întreaga ţară. Toate unităţile armatei,
Ministerului de Interne şi formaţiunile patriotice erau puse în stare de
alarmă. Pe timpul stării de necesitate se interziceau orice întruniri publice,
precum şi circulaţia în grupuri mai mari de cinci persoane; se interzicea
circulaţia în timpul nopţii, începând cu ora 23, cu excepţia persoanelor care
lucrau în schimbul de noapte etc. Decretul se încheia cu aceste cuvinte:
„Întreaga populaţie a ţării este obligată să respecte cu stricteţe legile
ţării, ordinea şi liniştea publică, să apere bunurile obşteşti, să participe
activ la înfăptuirea normală a activităţii economico-sociale
Decretul privind instituirea
stării de necesitate a mai fost difuzat de câteva ori la radio şi la
televiziune. Emisiunea TV s-a închis la ora 11.46.
Ar fi trebuit, conform
programului tipărit, ca emisiunea să se reia la ora 19.00 cu telejurnalul,
urmată de documentarul Deplina independenţă economică şi politică a ţării –
realizare istorică a epocii Nicolae Ceauşescu, realizat de Vartan Arachelian,
apoi un alt documentar: România în lume (redactor Paul Şoloc) etc., până la ora
22.00, când programul se încheia. La radio programul a continuat cu difuzarea
unor cântece patriotice.
Lovitura de stat a lui
Stănculescu
În timp ce Nicolae Ceauşescu primea confirmarea membrilor CPEx că
vor lupta alături de el, generalul Victor Stănculescu oprea trupele care - la
ordinul anterior al lui Milea - veneau să facă prăpăd în Bucureşti.
Momentul deposedării lui
Ceauşescu de putere este relatat de istoricul Alex Mihai Stoenescu.
„Stănculescu emite ordinul de la ora 10.07: RONDOUL - indicativul personal al
lui Milea. Stănculescu transmite prin căpitanul Tufan, care se afla la etajul 6
al clădirii, ca şi când Milea trăieşte. Ordinul este ca trupele să se întoarcă
în cazărmi, iar dacă se întâlnesc cu oamenii, să parlamenteze. Este momentul în
care civilii se urcă pe tancuri. Stănculescu trimite spre cazarmă inclusiv
TAB-urile din Piaţa Palatului, în timp ce grupa operativă de la etajul 1 le
cerea să vină TAB-urile. De la 10.07 până la 10.40, Stănculescu repetă ordinele
de întoarcere în cazărmi. Aşa s-a putut intra în Piaţă: pentru că TAB-urile
plecaseră în urma acelor mesaje repetate transmise de Stănculescu. Acesta a
fost momentul în care Stănculescu a iniţiat lovitura de stat. Ceauşescu i-a
spus: «Mergi şi opriţi!», iar el a dat ordin ca militarii să nu tragă, să
colaboreze”.
Nicolae Ceauşescu a ieşit în
balcon pe la 11.30, cu o portavoce în mână, încercând să potolească spiritele.
Nu a reuşit să vorbească.
Tentativele de ieşire din CC
După lovitura de stat dată de
Stănculescu, Ceauşescu avea să mai reziste două ore în sediul CC. Până la
12.09, când a decolat spre Snagov. După şedinţa CPEx, Ceauşescu a intenţionat
să preia conducerea Armatei, însă directorul Cancelariei, Silviu Curticeanu, nu
a mai apucat să scrie decretul.La ora 10.59 a fost transmis la Radio şi la
Televiziune comunicatul despre moartea lui Milea. Se strângea laţul. Clădirea
CC nu mai era sigură, pentru că gărzile slăbiseră paza, iar Piaţa Palatului era
plină de revoluţionari.
„Ceauşescu ceruse, după ora
10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin
subsol, însă cei de la Direcţia a V-a au spus că traseul nu este operaţional. A
cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui,
i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului
Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze
evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile,
dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile
deschise. Să iasă direct de pe uşa CC în TAB-uri şi să plece în forţă trăgând
foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea în gând să ajungă la Snagov.
A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua s-a mers cu
varianta cu elicopterul. Stănculescu ia legătura cu generalul Rus şi îi cere
elicopterul. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat să coboare două
elicoptere. Cum Ceauşescu a plecat de la etajul 1, Vlad a dat ordinul de
deschidere a uşilor"
----
Generalul Stănculescu (ministrul Apărării) şi
colonelul Neagoe (şeful Direcţiei a V-a a Securităţii) sunt cei care au hotărât
evacuarea cuplului dictatorial din palatul puterii comuniste.
22 decembrie 1989. După moartea
generalului Vasile Milea, consemnată la ora 9.35, lucrurile se complică şi mai
mult în palatul puterii lui Ceauşescu. Dictatorul ia decizii pripite, se simte
sabotat şi îşi încearcă apropiaţii, poate-poate îi depistează pe trădători. O
decizie crucială, motivată de dispariţia lui Milea, este numirea lui Victor
Atanasie Stănculescu la comanda Armatei. Ceasul arată ora 9.50. Din acest
moment, presiunea din stradă începe să crească, iar în interiorul Comitetului
Central planează neliniştea.
Puţin după ora 11.00, Ceauşescu
constată că ordinele date de el sunt executate exact pe dos. În loc ca Piaţa
Palatului să se golească de manifestanţi, ea se umple. În loc ca trupele să
vină în centrul Capitalei, ele sunt retrase în cazărmi.
Explicaţia se află la generalul
Stănculescu: abia numit – verbal – ministru al Apărării, acesta emite, la ora
10.07, ordinul de retragere a trupelor în cazărmi. Ceauşescu devine prizonier
în sediul CC. Palatul puterii sale devine un loc periculos. Singura soluţie
rămâne evacuarea!
Indicativul „RONDOUL“
Încercările de evacuare terestră
sau prin tunelele subterane sunt practic inutile. Piaţa se umple cu
demonstranţi, iar subsolul nu e operaţional.
În „Istoria loviturilor de stat
din România”, Alex Mihai Stoenescu a consemnat: „Aflat încă în sediul puterii,
la ora 10.07, generalul Stănculescu dă primul ordin contrar ordinului
comandantului suprem. El foloseşte indicativul «RONDOUL», care era indicativul
ministrului Apărării Naţionale. Ordinul este repetat, întocmai, de cel puţin
două ori. Armata execută acest ordin, trupele venite din teritoriu se opresc,
iar cele din Bucureşti parlamentează, apoi se retrag spre cazărmi”.
Nicolae Ceauşescu constată ce nu
mai conduce el, ci altcineva. De aceea, disperat, apelează la „arma populară”:
încearcă să se adreseze mulţimii.
„Nicule, Nicule, hai!“
Ora 11.30. „Nea Nicu” priveşte,
din spatele unei perdele, spre mulţimea din Piaţă. Ce vor oamenii ăştia? Ce au
cu noi? Îl fulgeră o amintire: ce frumos a fost atunci, în ’68, când au intrat
în Cehoslovacia!... Comparaţia cu prezentul e dureroasă. Acum, pericolele îl
încolţesc din toate părţile. Ţara e plină de „spioni”, iar „trădătorii” fac
planuri chiar în preajma comandantului suprem. Se hotărăşte: trebuie să le
vorbească oamenilor din Piaţă! Nu se poate să nu-l înţeleagă... Încercând să-şi
facă singur curaj, uită că, la acelaşi balcon, fusese huiduit cu o zi în urmă.
Constantin Manea, secretar de
cabinet al lui Ceauşescu, îşi amintea în 1993, la Comisia „Decembrie 1989”:
„Când a apărut primul elicopter care arunca fluturaşi, a făcut zgomot deasupra
Pieţei. Dăscălescu a avut primul exces de furie: «Tovarăşe secretar general,
asta este o mare greşală, cine a chemat elicopterul?». Înainte de a apărea
acest elicopter, Ceauşescu îi spusese lui Dăscălescu: «Ar fi bine să ieşi tu să-i
calmezi puţin, şi după aceea mai vedem». Apoi, Dăscălescu a spus: «Numai
dumneavoastră mai puteţi fi în stare să-i potoliţi». La care Ceauşescu s-a uitat aşa, o dată, şi a
făcut semn cu mâna a lehamite.
A chemat aghiotantul să-i facă
rost de o portavoce. Au găsit portavoce, au pus o baterie, a durat câteva
minute şi lui i s-a părut enorm. Au ieşit la balcon - Ceauşescu, Bobu şi
Dăscălescu. Elena Ceauşescu nu a vrut să iasă, a rămas în birou, după perdea,
să vadă ce se întâmplă pe balcon. Ceauşescu nici nu a putut vorbi, că au şi
început să zboare pietre către el. Nu au fost loviţi nici el, nici ceilalţi,
dar una dintre pietre a spart geamul şi s-a oprit exact peste telefoane. Ea s-a speriat şi a strigat:
«Nicule, Nicule, hai!»”.
Portavocea neagră
După ordinele lui Stănculescu, Securitatea a
început să slăbească şi ea paza sediului CC. Întâi în exterior, apoi şi
pe interior. De breşele de afară au profitat câteva zeci de manifestanţi.
Printre ei: pictorul Ion Gâtlan, tatăl primei victime a represiunii de la Bucureşti.
„Eu am venit dinspre Cişmigiu. Am
ajuns la CC puţin după sinuciderea generalului Milea. Pe manifestele care
cădeau din cer, aruncate din elicopter, scria aşa: «Mergeţi la casele
dumneavoastră! Ordinea de stat se va restabili». În faţa CC erau trei-patru
sute de oameni. Nu erau organizaţi. Stăteau în pâlcuri şi comentau despre
Ceauşescu. Era o zi de decembrie neobişnuit de caldă. Pe lângă sediul CC erau
tufe de trandafiri cu pământul strâns în jurul rădăcinii. Pământul era moale,
puteai să-l modelezi în mână. La un moment dat, Ceauşescu iese disperat la
balcon. Asta după ce plecaseră TAB-urile din Piaţă. Cu toate că avea
microfoanele montate, nu erau conectate. Şi a ieşit cu o portavoce neagră, apoi
a vorbit: «Tovarăşi! Mergeţi la casele voastre! S-a pregătit o lovitură de
stat, dar vom restabili ordinea. Acum plecaţi la casele voastre! Este o
încercare de lovitură de stat». Nu mai era acea voce autoritară a lui
Ceauşescu, voce pe care o ştiam de zeci de ani. Era glasul unui om sfârşit. Şi
el era transfigurat. Se vedea frica pe faţa lui”.
Pământ de flori
Gâtlan se afla chiar sub balconul
în care se agita Ceauşescu. El venise în Piaţa Palatului împreună cu soţia sa,
dar la un moment dat a trimis-o acasă: „Du-te, că ne împuşcă ăştia pe amândoi
şi nu mai are cine creşte copiii. Măcar tu să scapi”. Aveau doi băieţi şi trei
fete. Gâtlan nu aflase că băiatul său cel mare, de 19 ani şi 9 luni, fusese
omorât în seara precedentă, la Sala Dalles!
Ion Gâtlan reia firul evenimentelor din 22
decembrie.
„În timp ce ne spunea Ceauşescu
să mergem acasă, eu iau nişte pământ de jos, de la tulpina tufelor de
trandafiri, şi dau spre el. S-a sfărâmat, a sărit în toate părţile. Unul de pe
lângă mine a luat de jos o bâtă, să fi fost coada vreunui steag abandonat după
mitingul din 21 decembrie. A
aruncat cu el spre balcon. Ceauşescu s-a ferit. Când a văzut că se
aruncă în el, s-a retras dezamăgit, cu portavocea în mână. Părăsea balconul”.
Chipuri de fugari pe plăcuţe de
WC
După încercarea nereuşită de a le
vorbi demonstranţilor, Ceauşescu n-a mai stat pe gânduri: părăseşte sediul.
Unul dintre ofiţerii de pază
din CC, locotenent-colonelul Ion
Tălpeanu, a lăsat o mărturie despre cât de rapidă a fost decizia de plecare
spre lifturi. „După încercările nereuşite de a vorbi mulţimii, m-a trimis să-i
aduc paltonul. Îşi ţinea hainele în spatele cabinetului. Am luat de acolo
paltonul, fularul, pălăria. I le-am adus, iar când am ajuns, am văzut că se
hotărâseră să plece. În momentul în care i-am dat hainele, Ceauşescu ori vorbea
cu soţia, ori vorbea singur: «Plecăm, sunt muncitori şi nu se poate trage!
Plecăm şi vedem ce-o să facem!»“.
Ceauşescu şi însoţitorii săi nu
au plecat spre terasă cu cele două lifturi din faţa Cabinetului 1, pentru că,
din construcţie, acestea urcau numai până la etajul 5. De aceea, „iubitul
conducător“ şi „cea dintâi femeie a ţării“ au fost conduşi pe holul principal,
spre dreapta, până la alte două lifturi. Acestea erau situate în zona destinată
personalului de serviciu şi chelnerilor aflaţi în slujba lui Ceauşescu.
În apropierea acestor lifturi se
află două WC-uri, pe lângă care Ceauşeştii au trecut în fugă. Au avut ocazia să
vadă, pentru ultima oară, o ctitorie care mai dăinuie şi azi: cele două
fotograme care indică „Bărbaţi“ şi „Femei“. Profilurile de pe ele sunt,
evident, ale celor doi - Nicolae şi Elena Ceauşescu.
După 20 de ani, în fostul CC au
mai rămas pe pereţi indicatoarele de la toalete, cu profilul dictatorilor
„Potârnichile“
Până să părăsească holul
principal, Ceauşescu a dus un dialog al surzilor cu cei din apropierea
cabinetului său. Nu-l mai asculta nimeni. Revoluţionarii erau la uşi şi
încercau să pătrundă în sediu. Edificatoare este relatarea generalului
Stănculescu, în 1993, la Comisia „Decembrie 1989”: „Nu am văzut atunci decât
nişte oameni speriaţi, asta era imaginea. S-au răspândit ca potârnichile.
Câţiva i-au urmat pe soţii Ceauşescu şi au plecat cu un lift care era plin“.
Tehnica „potârnichilor“ a fost
folosită şi de prim-ministrul Constantin Dăscălescu. „Ceauşescu a vrut să-l ia
pe Dăscălescu în elicopter. Dar Dăscălescu a spus că merge să-şi ia paltonul şi
s-a ascuns în WC până când a plecat Ceauşescu“, a declarat pentru „Adevărul“
Ştefan Andrei, fost membru al CPEx.
Operaţiunea „Liftul“
Ultimul drum al lui Nicolae
Ceauşescu în sediul Comitetului Central a fost cu liftul. De la etajul 1 până
aproape la etajul 6. Nu de alta, dar liftul s-a blocat între etajele 5 şi 6, cu
două palme înaintea destinaţiei. Iniţial, însoţitorii au crezut că este mâna
revoluţionarilor, însă unii martori din CC spun că, de emoţie, este posibil ca
Elena Ceauşescu să fi lovit uşa liftului.
Aghiotantul lui Nicolae
Ceauşescu, maiorul Florian Raţ, a însoţit cuplul dictatorial în lift. Acesta
avea să declare Comisiei „Decembrie 1989”: „Era aproximativ ora 11.45 şi am
urcat în lift cu Elena şi cu Nicolae Ceauşescu, să ajungem la etajul 6, unde
aterizase elicopterul. Când să mai avem vreo 30 de centimetri până la etajul 6,
s-a oprit liftul, probabil că a umblat cineva la el. Atunci Ceauşescu mi-a spus
să sparg geamul, că poate deblocăm uşa. Am dat cu patul automatului şi am spart geamul, dar tot nu s-a putut.
Atunci, cineva de afară a băgat mâna şi a declanşat rotiţa de sus şi s-a
deschis uşa. Am ieşit eu întâi, am dat mâna şi i-am ajutat şi pe ei să iasă.
Acolo era generalul Stănculescu. A spus să mergem pe terasă, că ne aşteaptă
elicopterul.
I-am spus că nu ştiu unde este, că deşi sunt de
17 ani în CC, nu am fost niciodată acolo”.
Stănculescu i-a condus pe soţii Ceauşescu până
la elicopter, în care urcaseră deja Emil Bobu şi Manea Mănescu. Aşadar,
generalul nu s-a despărţit de cuplul dictatorial la lift, la etajul 1, ci sus,
pe acoperişul clădirii.
Interesul sovieticilor
În cartea „Revoluţia Română din decembrie 1989
în context internaţional”, istoricul Ioan Scurtu sesizează un aspect important
al evenimentelor de atunci: interesul sovieticilor.
„După ce, timp de o săptămână, conducerea
sovietică a evitat să-şi exprime public poziţia faţă de România, în dimineaţa
zilei de 22 decembrie, Congresul Deputaţilor Poporului al URSS a fost informat
de Gorbaciov că a primit veşti de la Ambasada sovietică la Bucureşti, despre
evenimentele din noaptea precedentă, drept care a propus elaborarea unei
declaraţii politice. «Congresul Deputaţilor Poporului ai URSS îşi exprimă
îngrijorarea serioasă în legătură cu ştirile referitoare la evenimentele
dramatice din România, care au dus la victime omeneşti. Aceasta trezeşte un
sentiment de profund regret. Ne exprimăm speranţa că, în cel mai scurt timp, în
România vor fi găsite posibilităţi de reglementare paşnică a problemelor
apărute, în spiritul răbdării, umanismului şi respectării drepturilor omului».
În timp ce la Moscova se adopta acest document,
în Bucureşti, revoluţionarii pătrundeau în clădirea Comitetului Central, iar
militarii din interior, deşi aveau la dispoziţie armament şi muniţie, nu au
opus rezistenţă”, scrie Scurtu în cartea sa.
În aceste clipe istorice, Ceauşescu era
aşteptat pe terasa clădirii CC de elicopterul prezidenţial, cu motoarele
pornite. La ora 13.00, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică prin
care dădea ordin ca armata să se subordoneze numai Ministerului Apărării
Naţionale.
În acea zi de 22 decembrie 1989, vestea căderii
lui Nicolae Ceauşescu a fost comunicată de televiziunea română, în jurul orei
13.00, prin intervenţiile actorului Ion Caramitru şi poetului Mircea Dinescu. La
postul naţional de radio ştirea a fost anunţată de Alexandru Mironov. La rândul
său, Emanuel Valeriu a transmis, prin telefon, din Bucureşti, primul reportaj
recepţionat de „Europa Liberă”, care l-a difuzat imediat. La ora 13.30,
generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică, în care se menţiona:
„Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în
ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate.
Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de
partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În
unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor
militare”[16]. Într-o altă notă telefonică, generalul Stănculescu preciza: „Se
vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale”[17].
Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului
Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii
Socialiste România.
Stănculescu a părăsit clădirea
Comitetului Central după ce a constatat că elicopterul în care s-au îmbarcat
Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-a luat zborul după cum singur avea să
mărturisească, s-a strecurat prin mulţimea care afluia spre Comitetul Central
şi s-a dus pe jos până la fostul sediu al Ministerului Apărării Naţionale, din
strada Valter Mărăcineanu (lângă Cişmigiu), pentru a face rost de o maşină cu
care să se deplaseze.
După ce autorul loviturii de Stat
a reuşit să obţină maşina solicitată, a ajuns la Ministerul Apărării Naţionale
din cartierul Drumul Taberei, unde şi-a exercitat funcţia de ministru, în condiţiile
în care ministrul titular, generalul Vasile Milea, era mort, iar generalul
Ştefan Guşă - şeful Marelui Stat Major – nu sosise de la Timişoara. Generalul
Stănculescu s-a prevalat de faptul că era prim-adjunct al ministrului şi că
fusese numit titular de Nicolae Ceauşescu.
Ceauşescu nu era numai
comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării
Republicii Socialiste România, ci şi Preşedintele Republicii şi al Consiliului
de Stat; el numea şi revoca miniştrii, membrii Tribunalului Suprem, stabilea
rangurile diplomatice etc[18]. În calitate de secretar general al P.C.R.,
Ceauşescu avea în subordine toate organele şi organizaţiile de partid, inclusiv
pe primii secretari din judeţe, care erau în acelaşi timp şi preşedinţii Consiliilor
judeţene.
La ora 14, căpitanul de rangul I
Constantin Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: „Rog pe
tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie,
tovarăşi, să ne organizăm”
Peste circa o jumătate de oră,
Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor
Brateş, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revoluţia română
în direct. Ion Iliescu a luat cuvântul în jurul orei 14.45 şi, după ce a
salutat înlăturarea dictatorului Ceauşescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie
să dea dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze
democratice. Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării
Naţionale, care să înceapă să pună ordine”
El a cerut ca la ora 17 „toţi cei
responsabili care se pot angaja în această operă constructivă” să vină la
Comitetul Central: „Trebuie neapărat să ne reorganizăm, într-un Comitet de
Salvare Naţională. Să elaborăm un program de acţiune”. Aşadar, încă de la prima
sa apariţie publică, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotărât
să-şi asume răspunderea organizării României pe baze democratice.
De la Televiziune, Iliescu s-a
deplasat la Ministerul Apărării Naţionale, unde a discutat cu generalul Stănculescu.
Ulterior, Iliescu avea să precizeze: „El ne-a oferit găzduire şi primele
informaţii. Mi-am dat seama că singura instituţie pe care ne puteam sprijini,
în condiţiile acelea, era Armata. Acolo exista şi reţeaua specială de
telefonie, care acoperea întreg teritoriul României”[21]. Generalul Victor
Stănculescu avea să redea acest moment astfel: „I-am spus lui Sergiu Nicolaescu
că îi trimit un TAB la Televiziune să aducă pe cei de acolo, întrucât le pot
asigura protecţie la Ministerul Apărării Naţionale. Şi atunci au venit la
M.Ap.N. şi Iliescu şi Nicolaescu, cu Voican şi cu încă unul, care aşa tot umbla
cu automatul de gât, Montanu, iar aghiotantul le-a spus:Atunci m-a întrebat
Iliescu:şi eu i-am spus:„ Generalul Stănculescu aprecia că „Iliescu nu prea
ştia ce să mă întrebe, atunci i-am spus eu, situaţia la ora actuală era aşa,
armata a intrat în cazărmi, repet – pot să vă asigur securitatea şi nu vom mai
putea scoate armata din cazărmi din nou”.
La întrebarea lui Dinu Săraru:
„Cum l-aţi tratat? Ca un posibil conducător al Revoluţiei?”, Stănculescu a
răspuns: „Am considerat că este posibil să fie conducător […] I-am acordat
încredere, acesta a fost de fapt adevărul, nu i-am spus concret: , dar l-am
lăsat să-şi dea drumul să meargă pe ce voia el, deci nu a fost o „. Generalul a
explicat: „Tot timpul le-am asigurat masa, iar în sala de Consiliu le-am
asigurat saltele, paturi pliante şi i-am pus pe toţi să doarmă în noaptea aia
în minister" în calitatea pe care o avea, de
ministru al Apărării Naţionale, a oferit lui Ion Iliescu şi însoţitorilor săi,
protecţie personală, sală unde să aibă loc discuţiile, hrană şi locuri de
dormit.
La acea primă întâlnire: Armata a
predat puterea lui Ion Iliescu.
„Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!"
Pe 22 decembrie, în jurul orei
14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la
Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al
Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul
Nicolae Militaru.
Căpitanul Emil Cico Dumitrescu
cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul
Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi,
să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu
Nicolaescu. Căpitanul Emil Cico Dumitrescu: Cu Iliescu am lucrat când era el
ministru la „Ape", acolo am fost colegi.
Bibliografie
1. Sase
zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989.
Pledoarie pentru istorie, vol. I, Coordonator gen. de divizie Ion Pitulescu,
Bucureşti, Tipografia Luceafărul, 1995, pp. 174 - 175
2. Sergiu
Nicolaescu, Lupta pentru putere, decembrie ’89, Bucureşti, Editura All, 2005,
p. 150
3. Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 168
4. Sfârşitul
dictaturii. Bucureşti. 21 – 25 decembrie 1989. Coordonator Ioan Scurtu,
Craiova, Editura Clio, 1990, pp. 38 - 39
5.
Armata română în revoluţia din decembrie 1989. Coordonator Costache Codrescu,
Bucureşti, Editura Militară, 1988, p. 112
6.
Ilie
Verdeţ, In memoriam, f.a., pp. 86 - 87
7.
Stenograma
din 22 decembrie 1989 (Şedinţa C.P.Ex. – în sediul Comitetului Central al
P.C.R.), în Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 289
8. Sfârşitul
dictaturii, p. 42
9. Dinu
Săraru în dialog cu Victor Atanasie Stănculescu. Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips. Interviu
– fişe pentru un posibil roman, Bucureşti, Editura Rao, 2005, pp. 40 - 41
10. Cristian
Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale
regimului comunist din România, Bucureşti, Editura Elion, 2003, p. 214
11.
Teodor
Brateş, Trilogia revoluţiei române în direct. Câteva zile din viaţă, vol. I. 22
decembrie ’89 în studioul 4 al TVR, Bucureşti, Editura Ager-Economistul, 2004,
p. 86
12. Generalul
Revoluţiei, p. 53
13. Emanuel
Valeriu, Faţa necunoscută a „Europei Libere”, Bucureşti, Editura Lumina Lex,
2001, p. 9
14. Vezi,
pe larg, Teodor Brateş, Explozia unei clipe. 22 decembrie 1989 – o zi în
studioul 4, Bucureşti, Editura Scripta, 1992
15. Constantin
Sava şi Constantin Monac, op. cit., pp. 308 - 309
16. Ibidem,
p. 309
17. Buletinul
Oficial al Republicii Socialiste România”, nr. 45 din 28 martie 1974
18. E
un început în tot sfârşitul… Culegere selectivă din programele radiodifuzate în
zilele de 17 – 25 decembrie 1989, Bucureşti, Societatea Română de
Radiodifuziune, 1998, p. 183
19. ibidem,
p. 273
20. Marele
şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 188
21. Generalul
revoluţiei, pp. 58 - 59
22.
Alex
Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, „Revoluţia din
decembrie 1989” – o tragedie românească, vol. 4, partea a II-a, Editura RAO,
2005, p. 528
„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
In
urma cu 22 de ani, exact in ziua de Craciun, Nicolae Ceausescu si sotia
sa Elena erau executati prin impuscare la Targoviste, dupa ce fugisera
cu un elicopter de pe cladirea Comitetului Central.
Procesul si executia au fost filmate iar imaginile au facut inconjurul lumii, fiind difuzate si de Televiziunea Romana.
Soţii
Ceauşescu au fost acuzaţi şi judecaţi
pentru genocid şi subminarea puterii de stat, întrucât au determinat în
decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni
armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri
obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste
un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate.
Ulterior,
a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care l-a condamnat şi
executat pe Nicolae Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989,
împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu. Dosarul soţilor Ceauşescu a
dispărut imediat după redactarea sentinţei de către judecătorul Gică
Popa, respectiv în perioada ianuarie-februarie 1990. Judecătorul care
i-a condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu, colonelul de justiţie Gică
Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.
După
executarea
soţilor Ceauşescu, sentinţa Tribunalului Extraordinar Militar a fost
luată în evidenţă în registrul de executări penale, unde figurează la
poziţia 1/1989, însă în niciun alt registru (opis, condică de şedinţă,
condică de termene, registrul general de dosare) nu apărea înregistrat
dosarul propriu-zis.
Dan Voinea: Nu
au existat teroristi in decembrie '89. Sotii Ceausescu au fost ucisi
pentru a salva administratia comunista, care dureaza si azi
Nu exista nicio proba legate de sinuciderea lui Vasile Milea