Razboiul radio-electronic din 1989

In dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 Comandamentul Aviatiei Militare ( C.Av.M ) si cel la Apararii Antiaeriane a Teritoriului (C.A.A.T), au creat 2 echipe de lupta mixte care coordonau supravegherea si apararea spatiului aerian al Romaniei din punctul sau principal de comanda ( P.C.P.). Prima care a intrat in tura, era compusa din gen. mr. Gheorghe Negosanu – seful de stat major al CAAT, gen. mr. Radu Vlasceanu – seful Trupelor de radiolocatie din CAAT, col. Magdalena Ion – seful Artileriei AA din CAAT ( devenit secretar al CSAT sub presedintia Emil Constantinescu ), seful Trupelor de rachete AA din CAAT, col. Ivanescu – seful Cercetarii CAAT si col. Budiaci Mircea – inspector-sef responsabil de Aviatia de vanatoare din CAvM.

Ambele echipe se subordonau gen. lt. Rus Iosif, comandantul C.Av.M si gen. lt. Mircea Mocanu seful CAAT. Conducerea C.Av.M & Ap.AA.T isi putea exercita actul de conducere atit din  sediul C.Av.M & Ap.AA.T de la Baneasa, cit si din punctul de comanda principal ( P.C.P.) amenajat la Balotesti, in imediata apropiere a Bucurestiului. Ambele fiind echipate cu elementele de comanda ale sistemul automatizat ALMAZ -2, de productie sovietica. Rolul lui ALMAZ -2 era unul de interfata necesara monitorizarii componentelor sale aflate in dotarea unitatilor si marilor unitati de aviatie si de aparare A.A. a Teritoriului.

Odata cu descoperirea unei tinte aeriene de catre o subunitate de radiolocatie, ALMAZ -2 facea ca informatia sa fie imediat afisata tuturor radarelor de descoperire si dirijare ale aviatiei si rachetelor/artileriei A.A. subordonate. Aceasta operatiune era vitala aviatiei de vinatoare si divizioanelor de lansare inzestrate cu rachete A.A, pentru a-si trece succesiv echipajele si rachetele existente pe rampele de lansare, in starile de pregatire pentru lupta, ce precedau decolarea avioanelor sau lansarea rachetelor. Asadar, chiar daca informatia primara, oferita de unele subunitati de radiolocatie care deserveau nemijlocit fiecare regiment de aviatie si fiecare divizion ( baterie ) de rachete A.A., nu indicau existenta vreunei tinte aeriene, totusi sistemul automatizat de conducere o introducea, via P.C. Principal sau sediul C.Av.M & Ap.AA.T . Interfata ALMAZ asigura la nivelul tactic, conectarea in retea a fiecarui regiment de aviatie vinatoare, unitate ( subunitate ) R.A.A. sau artilerie A.A., unitate ( subunitate ) radar printr-o componenta esentiala numita VOZDUH 1M. Acesta era in fapt un computer integrator a carui memorie inmagazina mai intii toate tintele aeriene introduse si repartizate pe unitati si mari unitati de catre Comandamentul Aviatiei si Apararii Antiaeriene a Teritoriului de la displayul comandantului acestei categorii de forte armate. Apoi fiecare componenta VOZDUH 1M, instalata la regimentele de aviatie vinatoare extrapola traiectoria tintelor repartizate, facind calculele de navigatie tactica pentru stabilirea aliniamentelor de introducere in lupta, pentru fiecare avion de vinatoare disponibil in serviciul de lupta. Dupa decolarea avionului de vinatoare, incepea dirijarea acestuia instrumentala, utilizind un echipament distinct ( sistemul de calcul CASCAD APN-1) existent si el in Punctul de Comanda al unitatii de aviatie vinatoare ) cu scopul introducerii acestuia pe aliniamentul de interceptare al tintei aeriene repartizate. Acelasi lucru se intimpla si cu fiecare racheta A.A. lansata, la P.C. al divizionului de rachete AA existind un sistem de calcul al traiectoriei similar lui CASCAD. Transmiterea comenzilor de dirijare a avionului de vinatoare era realizata printr-o linie de date imposibil de bruiat numita LAZUR-ARL. Prin aceasta linie de date erau transmise neintrerupt la bordul avionului de vinatoare viteza adevarata si numarul Mach, pe care pilotul trebuia sa o asigure, inaltimea de zbor, afisa distanta fata de tinta si alte elemente de navigatie tactica. Odata introdus in lupta pe aliniamentul de interceptare, pilotul avionului de vinatoare trebuia sa descopere tinta, s-o identifice ca fiind inamica si sa o incadreze folosind radarul sau aparatura optica/ infrarosu de conducere a focului de la bord. Rachetele A.A. erau dirijate de calculator pina in apropierea tintei, la distanta la care intra in parametrii focosul de proximitate al acestora. Radarul, aparatura optica/ infrarosu de conducere a focului de la bordul avionului si focosul de proximitate al rachetei aer-aer functionau in mod autonom. Nefiind prevazute cu componenta VOZDUH 1M ca rachetele AA si artileria AA, nu inmagazinau tintele introduse de seful Comandamentului Aviatiei si Apararii Antiaeriene a Teritoriului prin intermediul interfatei ALMAZ – 2. Acest amanunt explica faptul ca niciunul din cei peste 60 de pilotii decolati la interceptare incepind cu noaptea de 23 decembrie 1989, nu a descoperit tintele pe ecranele radar de bord si nici nu a raportat vreun contact vizual cu tintele aeriene pe care ar fi trebuit sa le combata.

• 2.  Razboiului radio-electronic din 1989

Razboiul radio-electronic a inceput pe 22 decembrie 1989, la ora 17:28, cind aceasta prima echipa de lupta era in tura si se intuneca, astfel incit cercetarea spatiului aerian cu dispozitivele optice era inoperanta. Mai intii 10-15 tinte aeriene evoluind cu viteza mica, la joasa altitudine, au aparut pe radare, in interiorul teritoriului maghiar, in apropierea granitei cu Romania. Dupa 30-50 de minute, tinte similare au aparut si in apropierea granitei cu Bulgaria si celei cu URSS. Manevrele acestor tinte erau identice, constind in ridicarea in aer, apoi constituirea mai multor formatii de lupta care apoi zburau in zone de serviciu in aer bine, delimitate din apropierea granitei cu Romania pentru ca in final sa dispara brusc de pe ecranele radar. Intrucit aceste manevre i-au sugerat un atac pe mai multe directii spre interiorul Romaniei, respectiv inceputul unei interventii aeropurtate, care preceda atacul terestru, prima masura luata de generalul Negosanu, seful echipei de lupta a C.Av.M & Ap.AA.T, a fost contactarea sefilor fortelor aeriene din tarile vecine, care au infirmat orice activitate de zbor in apropierea granitelor cu Romania. A doua masura ordonata a fost inchiderea spatiului aerian pentru aeronave, inclusiv pentru cursele civile. Pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronava militara sau civila nu mai era autorizata sa decoleze de pe teritoriul Romaniei. Incepind cu ora 19:00 pe radarele CAAT au reaparut tintele, numai ca de data aceasta, ele au patruns in spatiul aerian romanesc dinspre Ungaria, pe mai multe directii, una dintre acestea fiind orasul Timisoara.

Trebuie facuta precizarea ca la acea data, la Timisoara se afla comandamentul unei divizii de aparare AA, care avea in responsabilitate jumatatea de vest a spatiului aerian al Romaniei. Cea de-a treia masura luata de gen. mr. Negosanu, din punctul de comanda principal al C.Av.M & Ap.AA.T, a fost sa ordone diviziei AA de la Timisoara, sa execute foc de baraj asupra tintelor aeriene, intrate in zonele de foc ale regimentului 17 rachete AA de la Resita si a divizioanelor artileriei AA subordonate. Rezultatul primei salve de tragere a fost zero, tintele continuindu-si nestingherite traiectul in adincimea teritoriului romanesc.

Citeva luni mai tirziu, MApN de comun acord cu Parchetul Militar, a expus ca proba materiala a razboiul radio-electronic, resturile unui balon meteorologic, prevazut cu un reflector poliedric ( un schelet de lemn invelit in foita de staniol ), menit sa induca radarele in eroare, prin reflectarea undelor electromagnetice emise de statiile de radiolocatie. Pe cutia de lemn gasita in apropiere de Timisoara, era inscriptionat in limba rusa “fabricat în URSS”. Ceea ce a ascuns MApN, e faptul ca acel balon fusese in inzestrarea sa, in perioada 1950-1968 fiind importat din URSS, intrucit acesta era furnizorul nostru unic de tehnica militara la vremea aceea si ca in 1989 nu-l mai folosea nimeni. Imediat dupa iesirea din zona de foc ale divizioanelor de artilerie AA din Banat, din grupul compact de tinte care evoluau initial pe directia sud-est, s-a desprins sub-grupul Transilvania care a inceput sa se deplaseze pe directia nord-est. El a fost luat in primire de regimentul 15 rachete AA de la  Hunedoara inzestrat cu S-75 Volhov si care a primit ordin de lansare.

In apropiere de Alba Iulia, in jurul orei 21:00 grupul de tinte ramas intact, a intrat in zona de foc a altui divizion de artilerie AA. Nici focul executat de acesta n-a condus la doborirea vreunei tinte, sub-grupul mai sus-amintit ajungind in apropiere de orasul Tirgu Mures, de unde a disparut subit de pe radar inainte de ora 22:00. De mentionat ca la Tirgu Mures era comandamentul Diviziei 6 Tancuri, cea mai puternica mare unitate a Armatei a 4-a “Transilvania”.

Tragind concluzia ca formatia de elicoptere agresoare ar fi disparut de pe radar, intrucit a aterizat si a lasat desantul aerian la sol, la una din fostele case de vinatoare ale lui Ceausescu, gen. mr. Negosanu a raportat situatia la gen. lt. Mocanu, seful CAAT, acesta cerind Comandamentului Trupelor de Uscat, ca divizia 6 tancuri sa trimita acolo o unitate de interventie. Grupul principal de tinte si-a continuat deplasarea spre sud-est survolind masivul Retezat in jurul orelor 21:00, de unde si-a schimbat o vreme directia zburind spre est. De pe aliniamentul pasului Vulcan, in apropiere de localitatea Petrosani, un sub-grup de tinte ( Oltenia ) s-a desprins de grupul principal, urmind cursul spre sud, pe valea riului Jiul catre Craiova. De mentionat ca la Craiova era comandamentul Armatei a 3-a care avea ca zona de responsabilitate Banatul si Oltenia. Tot la Craiova avea comandamentul si Divizia 2 Mecanizata, subordonata Armatei a 3-a. Din acest motiv, la marginea Craiovei era dispus regimentul 51 rachete AA/KUB, care in jurul orei 22:00 a deschis focul impotriva tintelor aeriene, fara a dobori nimic. De remarcat faptul ca in cazul rachetelor KUB, motorul lor nu porneste doar cind comandantul bateriei da comanda de lansare, mai e nevoie si ca pe ecranul radar de dirijare sa existe semnalul electronic al unei tinte aeriene reale.

Pe aliniamentul Turnu Rosu-Cozia, alte 2 sub-grupuri de tinte ( Muntenia si Arges ) s-au desprins din grupul principal, unul continuind deplasarea spre sud pe valea riului Oltul, altul zburind pe directia sud-est, urmind traiectul Curtea de Arges, Pitesti, Bucuresti. Sub-grupul Oltenia a disparut de pe radar timp de 30 de minute, in zona Resca, in apropierea altei cabane de vinatoare a lui Ceausescu. Cunoscind raza de actiune a tuturor elicopterelor din tratatul de la Varsovia, gen. Negosanu a tras concluzia ca ar fi vorba de o escala pentru realimentarea cu carburant. Numai ca el a reaparut ulterior si si-a continuat nestingherit traiectul spre sud. Al doilea sub-grup de tinte a disparut de pe radar in jurul orei 02:00, la sud de Bucuresti, dupa ce in prealabil asupra sa a deschis focul un divizion al regimentului 4 Ra.A. de la Ploiesti si divizionul 3 rachete AA de la Boteni apartinind brigazii 1 rachete, ambele inzestrate cu S-75 Volhov.

In total, 50 de rachete AA de diferite tipuri si citeva zeci de mii de proiectile de artilerie AA de diferite calibre, au fost lansate în noaptea de 22/23 decembrie 1989 de CAAT, asupra tintelor descoperite cu mijloacele de radiolocatie. Ultimele coordonate de pozitie ale grupurilor de tinte au fost inregistrate si transmise trupelor de uscat. La fata locului au fost dirijati militarii pe transportoare blindate, apartinind trupelor de uscat, pregatiti sa duca lupta si sa captureze echipajele si desantul aerian agresor. Numai ca militarii nu au gasit nici o urma de aeronava. Cu totii ne amintim imaginile transmise de TVR in seara de 22 decembrie 1989, cind generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major, vorbea la telefon cu generalul Mircea Mocanu, seful CAAT. Acesta ii raporta ca doborise 8 elicoptere si ca acestea nu decolasera din afara granitelor ci de pe piste subterane, de care armata nu stiuse pina atunci. Circa 1.300 de tinte aeriene cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor au fost depistate si urmarite pe radar de CAAT.

• 3. Marina militara saboteaza “lovilutia”

Simultan cu grupul de tinte aparut la granita de vest, pe ecranele radar a mai aparut un alt grup de tinte aeriene, pornit din marea Neagra, din afara apelor teritoriale romanesti. Acest grup survola spatiul aerian al Dobrogei, trecea peste fluviul Dunarea pe la Giurgeni-Vadu Oii, facea viraj de 180 de grade la verticala Sloboziei, dupa care se intorcea in marea Neagra si pentru un timp disparea, ca si cind ar fi aterizat la bordul unei nave maritime de tip portelicopter. Pentru ca ulterior sa reia acelasi traiect. Coordonatele presupusului portelicopter au fost transmise Comandamentului marinei militare, caruia Marele Stat Major i-a repartizat lovirea obiectivului.  Marinarii au verificat autorizatiile pe ruta maritima care corespundeau coordonatelor tintei si si-au dat seama de faptul ca la acel moment in zona se gasea un vas comercial sovietic, ale carui dimensiuni nu-i permitea sa ia la bord nici macar un elicopter. Asa ca au refuzat sa trimita nave de lupta inarmate cu rachete pentru a lovi obiectivul.

• 4. Cine a realizat razboiul radio-electronic

In cadrul aplicatiilor desfasurate incepind cu anul 1986, introducerea tintelor de catre comandament ( C.Av.M & Ap.AA.T ), prin sistemul automatizat ALMAZ, constituia un procedeu utilizat curent, in vederea verificarii capacitatii combative a trupelor, care nu implica consumuri de munitie, carburanti si resursa de aviatie. Proiectanctul sovietic a creat suplimentar o schema de blocaj a lansarii accidentale de pe rampa a rachetelor A.A. Astfel, in absenta unei tinte aeriene primare descoperite de radarul de urmarire al bateriei sau divizionului R.A.A. si identificate in prealabil ca fiind inamica, nu se putea deschide focul. Singura varianta de inselare a blocajului de lansare a rachetei AA o constiuia transferul unei tinte aeriene, considerate ca descoperita in prealabil de alta subunitate radar si transmisa prin linia de date, cu toate coordonatele sale, catre esalonul superior.

Spre deosebire de acesta, comandantul Aviatiei si Apararii AA apasa pe un singur buton si ALMAZ – 2 facea instantaneu transferul datelor tintei catre divizionul dorit si in maxim 5 secunde racheta AA era lansata practic “in orb”. Concret aplicatia C.Av.M & Ap.AA.T din vara anului 1989 a avut ca tema : “verificarea capacitatii de reactie a unitatilor subordonate in conditiile unei operatii de desant aerian executat de agresor cu elicoptere care zboara pe cit posibil sub zona de acoperire a radarului, in zonele de operatii Vest, Sud si Sud-Est”. P.C.P. al C.Av.M & Ap.AA.T si-a dat seama dupa primele 2-3 ore despre existenta unui puternic bruiaj considerat ca fiind provocat de generatoare externe, care inducea tinte false. Surprinzator, dat tocmai acesta a interzis unitatilor subordonate folosirea singurului echipament de contracarare existent ( VP-15, conjugat cu componenta VOZDUH 1M ).

VP-15 calcula, prin metoda triangulatiei, coordonatele tintei aeriene generatoare de bruiaj, prin receptia emisiei acesteia de catre 2-3 receptoare in banda larga de frecventa. Rezulta urmarirea cu maxima precizie a evolutiei generatoarelor de bruiaj si eliminarea lor ca tinte. VP-15 exista in inzestrarea P.C. Diviziei de Aparare AA si cu un esalon mai jos, pina la P.C. al batalionului de radiolocatie, P.C. al divizionului de rachete AA si P.C. al regimentului de aviatie vinatoare. Daca cineva ar fi folosit aceasta aparatura si-ar fi dat seama ca IP celui care introducea tintele era chiar cel al conducerii C.Av.M & Ap.AA.T. In lunile iunie-august 1989, operatorii companiilor radiotehnice din Banat, de la Sulina, Bobocu si Bacau, aflate in subordinea C.Av.M & Ap.AA.T. au receptionat semnalele unor aparate fara programare de zbor, pe care le-au calificat drept tinte neidentificate. Aceste tinte apareau numai noaptea, brusc ca si cind ar fi decolat de nicaieri, evoluind cu viteza mica la inaltimi de 500-1.000 m.

• 5. Consecinte criminale ale razboiului radio-electronic

Din dispozitia gen. Negosanu, pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronava militara sau civila nu mai era autorizata sa decoleze de pe teritoriul Romaniei. Prin urmare avioanele de vinatoare-interceptare, cele mai apte sa atace o tinta aeriena, n-au fost decolate in noaptea de 22/23 decembrie. In schimb, mai multe elicoptere au primit misiuni de zbor din categoria intrebuintare in lupta, direct de la gen. Iosif Rus, comandantul C.Av.M & Ap.AA.T, desi anterior interzisese orice zbor.

Trebuie stiut ca planificarea unui zbor al unei aeronave militare, considerat intrebuintare in lupta, precum cel al elicopterelor militare din decembrie 1989, urma un algoritm obligatoriu. Conducerea C.Av.M & Ap.AA.T. fiind responsabila de planificarea si coordonarea tuturor zborurilor aeronavelor militare si civile, in spatiul aerian al Romaniei. Prin urmare, C.Av.M & Ap.AA.T raspundea si de instiintarea celorlaltor categorii de forte armate (unitatile apartinind trupelor de uscat si marinei militare), despre situatia aeriana existenta. Informatiile acestea fiind necesare pentru asigurarea securitatii zborurilor aeronavelor proprii. Mai mult decit atit, dreptul de a da ordinul de deschidere a focului de nimicire, aparitine comandantului C.Av.M & Ap.AA.T sau inlocuitorului legal al acestuia. Comandantul C.Av.M & Ap.AA.T poate da un astfel de ordin, in cazul unei aeronave militare, careia i-a repartizat tot el o misiune de intrebuintare in lupta, doar daca e nebun sau daca urmareste sa-i omoare pe proprii sai subordonati. Sa ne reamintim citeva astfel de situatii bizare, petrecute in decembrie 1989 care au fost privite dintr-o perspectiva aiuristica, de catre comisiile parlamentare si de catre procurorii militari. Pe 23 decembrie, orele 11:30 Valentin Voicila, seful Comitetului Revolutionar Arad l-a informat pe omologul sau de la Deva ca generalii Nuta si Mihalea se aflau in rapidul Pannonia 22, in drum spre Bucuresti, fiind transmise si vagonul si numerele locurilor pe care erau asezati cei doi. Cei 2 au fost arestati in gara CFR Deva, detinuti citeva ore in UM 01719-Deva, de unde generalul Nicolae Militaru ( ministrul Apararii ) a decis transportarea lor la Bucuresti cu elicopterul. In acest scop a fost destinat elicopterul IAR-330 nr. 72 de la regimentul 58 Elicoptere de la Sibiu, avand un echipaj format din : mr. Nicolae Tudor, pilot, cpt. Victor Motica, secund pilot si m.m. Nicolae Galaftion, mecanic de bord. Elicopterul a decolat de la Deva in jurul orei 19:40, in zbor comunicindu-se echipajului sa se deplaseze pe cursul riului Mures pina la Alba Iulia si de acolo sa se indrepte spre Sibiu, unde urma sa si aterizeze. In acelasi timp, gen. Ion Hortopan a alertat unitatile din garnizoana Alba Iulia, militarii primind ordin sa doboare toate aparatele de zbor ce se apropie de oras, deoarece ar fi fost vorba de „teroristi”. La citeva minute dupa ce elicopterul a survolat UM 01496-pontonieri, asupra sa au fost trase citeva rafale scurte, de 3-5 gloante, de la sol. Atins de 12 proiectile calibru 7,62 mm, instalatia de alimentare cu combustibil si cea a comanzii hidraulice a fost avariata, elicopterul luind foc in aer si s-a prabusindu-se.

 

6. Complicitatea procurorului militar Ilie BOTOS la CRIMA!

Ancheta condusa de procurorul militar Ilie Botos s-a incheiat in 1994 cu neinceperea urmaririi penale, un an mai tirziu Sectia Parchetelor Militare inchizind definitiv acest dosar, considerand ca totul a fost un accident. In ziua de 24 decembrie 1989, la ora 07:30 echipajele elicopterelor nr. 82 si 89 apartinind Regimentului 59 Elicoptere- Tuzla, au primit misiunea de cercetarea aeriana si vinatoarea libera, in conditii de interdictie a utilizarii statiei radio, in zona Adamclisi-Ioan Corvin, unde a fost semnalata de radar prezenta unui elicopter neidentificat. La ora 08:05 au decolat în formatie si dupa o patrulare de 30 minute, fara a se constata ceva suspect, pilotii celor 2 elicoptere au luat decizia sa ia inaltime si se intoarca la baza. Dupa ce a trecut deasupra unui deal, echipajul elicopterului nr. 82, a auzit o explozie si a avut senzatia că se trage asupra lui. Incercind imediat sa ia legatura radio cu echipajul elicopterului nr. 89, aflat în spatele dealului, acesta n-a raspuns. In schimb, la sol a aparut un incendiu si apropiindu-se de acel loc s-a putut identifica elicopterul cu nr. 89, care ardea. Echipajul elicopterului nr. 89, era format din: lt.col. Serghei Eftimie – pilot 43 ani; cpt. Enache Mihai – pilot secund, 37 ani; m.m. Deleanu Gheorghe, 38 ani si m.m. Petrea Stefan, 35 ani. Elicopterul a fost doborit de catre o racheta.  KUB lansata asupra sa, de divizion AA de la Medgidia ( ramasitele acesteia fiind depozitate la regimentul 86 de la Fetesti ). Si acest caz a fost considerat de Parchetul Militar un accident, el nefiind anchetat niciodata. Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 al companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot comandat, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Petre Banică (41 ani), insoţitor de bord si Cirstea Gilu (33 ani), mecanic de bord a decolat de la Otopeni, cu destinatia Belgrad. Cursa charter fusese ceruta de noua conducere FSN din nevoia de a aduce din Iugoslavia singe pentru ranitii din revolutie. In avion se mai afla si Ian Henry Perry ( 24 de ani ) fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să ia alt avion, pentru Londra. Avea asupra sa casete video filmate timpul Revolutiei în sediul CC, dar si filme realizate în Bucureşti de mai multi corespondenti occidentali. La scurt timp după decolare, la 55 km sud-vest de Bucuresti, avionul  a fost doborat de o racheta AA. Epava avionului a fost gasita in pădurea Malinoasa in apropierea comunei Visina din judetul Dimbovita. Alt elicopter IAR-330 Puma, apartinind regimentului 61 de la Boteni, a fost doborit tot in noaptea de 22/23 decembrie 1989, in timp ce decola de pe aerodrom pentru a transporta munitie destinata parasutistilor de la TVR.  Se presupune ca de catre o racheta SA-3, lansata de divizionul AA care-i asigura protectia. Echipajul a reusit sa scape cu viata. Comandamentul Aviatiei Militare, din ordinul gen. mr. Iosif Rus, a ordonat in 23 decembrie 1989 ca 3 elicoptere, tip IAR 330 –  Puma, de la UM 01901 Boteni, sa bombardeze cu proiectile reactive cimitirul Ghencea, pe motiv ca acesta ar adaposti „trupe de teroristi”.

Anterior, acelasi ordin fusese dat regimentului 57 aviatie, inzestrat cu avioane MIG 23 inarmate cu tunuri si bombe de 250 kg. Pilotii MIG-urilor au constat ca cimitirul e plin de lume si au refuzat sa lanseze bombele in multime, intorcandu-se pe baza din Kogalniceanu. In jurul orelor 10:30 elicopterul IAR 330 nr. 87, cu echipajul format din maior Militar Mircea, capitan Iordache Constantin si maistru militar Tirna Florica, la cateva minute dupa decolare, a luat legatura radio cu Punctul de Coordonare al Comandamentului Aviatiei Militare de unde comandantul aviatiei militare i a transmis personal ordinul care specifica obiectivul asupra caruia trebuia sa actioneze. Obiectivul indicat a fost Cimitirul Militar Ghencea unde trebuia sa execute foc intrucat acolo se gaseau transportoare teroriste ( care s-au dovedit TAB-uri ale unei unitati militare din Focsani, introdusi la ordin in dispozitivul de aparare al sediului Ministerului Apararii Nationale fiind la rindul lor intoxicati ca vor fi atacati de elicoptere de teroristi si au ripostat cu foc de mitraliere).

Categoria de armament indicata a fost PRND ( proiectile reactive nedirijate) cal. 57 mm, din directia nord-est ( conform ordinului primit, dinspre MApN spre cimitir ), inaltimea de intrare la atac a fost 700 m. Dupa prima intrare asupra obiectivului cind a executat foc cu PRND,  pilotului i s-a ordonat sa intre a 2-a oara la atac, din aceeasi directie si aceeasi inaltime. La intrarea pe obiectiv, s-a deschis focul cu munitie de 12,7 mm si 7,62 mm asupra elicopterului, atat din curtea  MApN, cat si din zona cimitirului. Dupa degajare, mecanicul de bord a fost lovit in cap de un glonte de 7,62 mm si a ramas cu infirmitate permamenta. In plus a mai fost avariata instalatia de ungere, rezervoarele de combustibil, rotile de la jamba dreapta si celula elicopterului. Rezolutia din 08.11.1994, emisa de procurorul maior magistrat Gheorghe Oancea in dosarul 867/P/1991 al Sectiei Parchetelor Militare a inchis dosarul pe motiv de „eroare de fapt”.

 

Valentin VASILESCU

Despre diversiunile din decembrie 1989. Singura mărturie publică a fostului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad

 

Gen. col. Iulian Vlad a condus Departamentul Securității Statului din 1987 până în 1989. A prins toate momentele fierbinți ale Revoluției la comanda uneia din cele mai temute instituții din România. Care dacă rămânea de partea lui Nicolae Ceaușescu putea să facă zeci de mii de morți în rândul civililor care împânzerau străzile Bucureștiului și orașele României. Vă prezentăm fragmente din singura mărturie publică a gen. Iulian Vlad, făcută în 1992.

Dezvăluirile generalului Iulian Vlad, făcute în 1992

Cum a „văzut” și a acționat generalul Iulian Vlad, fostul șef al Departamentului Securității Statului și ceea ce s-a petrecut în România în decembrie 1989. El și generalul de armată Ștefan Gușe au condus acțiunile unităților militare începând cu ziua de 22 decembrie ’89. Iulian Vlad are și niște observații interesante despre existența teroriștilor.

Într-un reportaj, difuzat chiar ieri de B1, și care conține filmări din perioada 22-26 decembrie 1989, se aude generalul Vlad atunci când lui Gușe i se raportează că au fost doborâte opt elicoptere de către armată, care nu aparțineau MApN, dar care erau ale unor teroriști „din interior” (nu trecuseră granița):

„Ale cui sunt, domnule? Ale domnului Gușe nu sunt, ai mei nu sunt, și la Interne au doar trei elicoptere”.

Armata era controlată de Gușe, iar trupele de Securitate erau în cazărmi sau consemnate. Iată ce avea să spună, în 1992, generalul Vlad despre evenimentele din decembrie ’89.

Mărturiile lui au fost făcute din arestul de la Jilava, acolo unde fusese închis din ordinul lui Silviu Brucan, în ziua de 31 decembrie 1989.

Securitatea a primit ordin să nu tragă, încă din 17 decembrie 1989

● Generalul Vlad: „Multe zeci de patrioți și revoluționari autentici au fost alături de mine, am trăit împreună cele circa 30 de ore de foc, cât am lucrat în fostul sediu al CC (din 22 decembrie de la prânz, până în seara de 23 decembrie) și știu ce am făcut și ce ordine am dat. La fel de bine știu comandanții marilor unități ale Ministerului de Interne, care au primit ordinele și dispozițiile mele, precum și omologii lor de la MApN, cu care am avut nenumărate convorbiri.

● „Încă din 17 decembrie 1989, după teleconferința lui Ceaușescu prin care s-a ordonat ca la Timișoara să se tragă, contrar acestui ordin și cu riscurile grave pe care mi le-am asumat, am ordonat generalilor Emil Macri, Grigore Ghiță, precum și colonelului Traian Sima, să nu se tragă. În plus, Securității județului Timiș i-am ordonat să nu se implice în acțiunile de stradă”.

● Gen. Iulian Vlad menționează toate Direcțiile Securității Statului și pe comandanții lor cărora le-a ordonat să nu deschidă foc asupra manifestanților și face precizări că „în dimineața zilei de 22 decembrie, ora 7 (n.r. - atunci Ceaușeștii încă nu fugiseră cu elicopterul și erau încă la cârma statului), am ordonat șefului Statului Major al Trupelor de Securitate, col. Dumitru Pavelescu, care avea unitatea în Piața Palatului și în perimetrul fostului sediu al CC, ca în cazul în care masele de demonstranți vor dori să intre în Piață să nu le împiedice și să nu se tragă nici măcar un foc de avertisment”.

Ordine similare au primit și cei de la USLA, Direcția a V-a, Inspectoratul General de Miliție și toate unitățile de Miliție din țară, toți șefii securităților județene. Important de menționat este faptul că ordinele au fost transmise prin telex, iar aceste probe sunt la procurori.

Securitatea și Miliția au trecut sub comanda Armatei

Iulian Vlad: „În seara zilei de 22 decembrie 1989, am ordonat să se transmită tuturor unităților centrale și teritoriale ale DSS, precum și celorlalte unități și formațiuni ale Ministerului de Interne, că, din acel moment, intră în subordinea Armatei.

Cine a deschis focul în Piața Palatului

Generalul Vlad:

„Nu ofițerii din unitățile operative de Securitate sau militarii din trupele de Securitate sunt cei care au deschis focul în Piața Palatului în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, că nu ei sunt cei care au atacat Televiziunea ori alte obiective strategice sau cei care trăgeau în diferite zone ale Bucureștiului, pentru a crea și întreține atmosfera de panică și groază.”

Emisia Televiziunii putea fi oprită dintr-un buton

Iulian Vlad a vorbit o singură dată despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89, provocat fiind de niște declarații făcute de Silviu Brucan, pe parcursul anilor 1990 și 1991. În ianuarie 1992, generalul scrie către ziarul Adevărul un memoriu de 28 de pagini despre ce rol a jucat Securitatea condusă de el și de ce până în 23 decembrie numărul morților a fost mic, apoi a crescut brusc. Vlad arată că, din ordinul lui nu s-a tras un foc în Piața Palatului, nici la mitigul din 21 decembrie, nici atunci când oamenii au pătruns în sediul CC. Tot din ordinul lui, unitatea de Securitate care asigura paza Televiziunii a lăsat liber accesul demonstranților în interiorul clădirii. „Dacă se urmărea paralizarea Televiziunii nici nu era nevoie să se pătrundă în sediul ei. Ar fi fost suficient să se apese pe un buton și să se întrerupă orice emisie”, scria Iulian Vlad în textul publicat de Adevărul în 1992.

Întrebări pentru Silviu Brucan, rămase fără răspuns

„De ce nu am fost lăsat, nici eu, nici unitățile de Securitate, să descoperim cine au fost cei care au tras începând din după-amiaza zilei de 22 decembrie 89, adică teroriștii?”, întreabă gen. Iulian Vlad și precizează că, în ședința Consiliului de Război și în prezența lui Silviu Brucan, a cerut fie să fie lăsat să-și facă datoria, fie să fie arestat pe loc.

Noii lideri ai Puterii l-au lăsat să lucreze doar câteva zile, până pe 31 decembrie 1989. Atunci generalul a raportat ministrului Armatei, Nicolae Militaru, că, împreună cu un colectiv operativ al Securității București, elaborase „un plan pentru o acțiune amplă în scopul descoperirii teroriștilor”. În după-amiaza acelei zile, gen. Iulian Vlad, generalii Gianu Bucurescu și Aristotel Stamatoiu, precum și șeful Direcției de contrainformații militare, Vasile Gheorghe, au fost arestați. Din ordinul lui Silviu Brucan.

Contribuția maghiară la diversiunea din decembrie 1989 (2)

 Două mărturii: generalul MARIN LUNGU și doamna MUTTY SASSU

 1. Mărturia generalului MARIN LUNGU

Domnul general MARIN LUNGU este bine cunoscut de mulți români: la vremea sa, a fost cel mai tînăr combatant din al Doilea Război Mondial. Copil de trupă fiind la Constanța, la celebrul Regiment 9 Cavalerie, când această unitate militară de elită a primit misiune de luptă pe frontul de Vest, în Cehoslovacia, copilul care era MARIN LUNGU nu s-a împăcat deloc cu gândul de a rămâne „acasă” și, ocolind ordinul ferm pe care l-a primit de a nu însoți trupa pe front, s-a ascuns printre „bagajele” regimentului și așa s-au trezit cu el pe front, în apropierea zonei de contact cu inamicul. N-au avut încotro domnii ofițeri și l-au acceptat alături de trupă, deși părea că prezența unui copil le va îngreuna îndeplinirea misiunilor de luptă. Curând însă țâncul s-a arătat de mare folos, asumându-și misiuni sau încredințându-i-se misiuni de recunoaștere în teritoriul inamic. Cine ar fi bănuit că un fecioraș de 9 ani, care mai era și „mut”, culegea informații pentru armata română cantonată de partea cealaltă a frontului!...

...Restul frumoasei povești se află în filmul Prea mic pentru un război atât de mare, făcut pe scenariul lui Dumitru Radu Popescu...

Povestea pe care vreau eu s-o spun acum nu se află nicăieri consemnată și privește alt moment istoric: decembrie 1989, ziua de 22! Personajul principal același MARIN LUNGU, la acea dată proaspăt pensionar al Ministerului de Interne, al Securității. Nu putea să stea acasă când alături, în Agora Țării se făcea istorie! Așa că s-a aflat printre cei care s-au adunat în fața Comitetului Central în ziua de 22 decembrie, a asistat la „plecarea dictatorului”, iar apoi, când ușile de la CC s-au deschis ca prin farmec invitând lumea la „revoluție”, domnul colonel MARIN LUNGU a intrat și el , să vadă despre ce este vorba... Părea că este vorba despre altceva decât ce se vedea...  

În clădirea CeCE-ului, o harababură de nedescris! Lumea urca și cobora scările fără nicio țintă, dădeau buzna prin birouri, fiecare încerca să apuce câte ceva, majoritatea apucaseră câte un Kalașnikov – de la cine luat sau primit?!, și încercau să-nvețe cum se trage cu pușcociul acela!

La un moment dat, din susul scărilor a început să se audă un răpăit de armă automată, iar lumea s-a bulucit pe scări spre parter, țipând „Teroriștii! Teroriștii!” Printre ei și domnul colonel.

Ca ditamai colonelul ce era, bașca experiența cea mai directă, de pe front, domnul colonel MARIN LUNGU și-a dat seama însă că ceea ce auzea la etajele superioare era un răpăit de cartușe oarbe, fără glonț! Numai zgomotul exploziei se auzea, nu și „mușcătura” proiectilului propriu zis! Așa că a luat-o în sens invers, pe scări în sus, curios să dea ochii cu acel Rambo care, fără pic de respect pentru adevărul istoric, folosea cartușe de manevră, false, într-o revoluție atât de adevărată! Cum vine aia să tragi cu gloanțe oarbe la o revoluție?!...

Scenă de film: mulțimea coborând scările înnebunită că „se trage”, eroul nostru urcând scările în răspăr cu șuvoiul uman, în cele din urmă rămâne singur pe scară, urcând-o acum fără nicio greutate și fără nicio ezitare spre etajul de deasupra de unde răpăitul automatului se aude tot mai puternic!... Nu m-aș mira dacă pe chipul domnului colonel a răsărit și un zâmbet, al celui care a priceput gluma de la etaj... Dar și mirarea: ce sens avea acea manevră!

Mirarea s-a preschimat în stupoare când Rambo de la CC și MARIN LUNGU s-au trezit față în față. Domnilor! Se cunoșteau foarte bine cei oi domni!... Cu câteva luni în urmă, înainte de a se pensiona, colonelul MARIN LUNGU efectuase ultima sa misiune: o anchetă internă privind comportamentul locotenentului XYZ... Existau unele elemente de suspiciune privind loialitatea acestuia față de instituția Securității Statului!... Colonelul nostru și-a făcut raportul cu concluzii și recomandări care confirmau suspiciunea... Dar n-a mai apucat să afle ce au decis organele superioare, căci a ieșit la pensie!...

Iată-l deci pe Rambo că rămăsese „activ”, dar de parte cui?

„Ce cauți aici, măi, Pișta, mău?!” s-a mirat domnul colonel!

Adică, tu, locotenentul XYZ din Covasna și Harghita, ce cauți la București, în clădirea Comitetului Central, cu Kalașnikovul în mână, speriind „revoluționarii” cu cartușe de manevră! Al cui ești? Cine te-a adus aici? În ce scop!... Cam acesta era sensul mirării domnului MARIN LUNGU, colonel în rezrvă laacea dată. Ulterior ridicat la gradul de general...

Surprins de întâlnirea neprevăzută, Pișta al nostru i-a făcut următoarele confidențe fostului său „superior”:

„M-a adus Domokos Geza!”

Nu trebuia să se afle că un maghiar, ofițer de securitate la Miercurea Ciuc, face parte din structurile de la București ale „revoluției”!

Mare ghinion a avut că s-a întâlnit cu domnul colonel MARIN LUNGU! Acum va trebui „să plece din țară”!...

S-a scris încă prea puțin despre participarea maghiară la „revoluția” din decembrie. La partea urîtă a revoluției!...

E posibil ca pretențiile maghiarilor de a-și găsi merite „istorice” acolo unde sunt motive de jenă și rușine națională să dezlege limba timișorenilor și accesul la documentele care ne dezvăluie ceea ce am numit mai sus „partea urîtă” a evenimentelor din decembrie, acele acte de terorism și anarhie care au premers la Timișoara ieșirea în stradă a oamenilor de bună credință. Căci, marea păcăleală din decembrie 1989, a început la Timișoara!... Și de acolo a cuprins toată Țara!

Mă întreb: această contribuție a Budapestei la „lovitura de palat” din decembrie 1989 să fie explicația faptului că de 25 de ani ungurimea șovină și revizionistă își face de cap în România nestingherită de clasa politică, de acele partide, în frunte cu FSN, care s-au născut din mantaua lui Gorbaciov? Însăși anomalia numită UDMR este tolerată cumva sub amenințarea că altminteri vor fi devoalate toate aspectele urîte ale „evenimnetelor din decembrie 1989”?

2.  Mărturia doamnei  „MUTTY”  SASSU

Doamna „MUTTY” SASSU, Dumnezeu s-o odihnească, locuia în iunie 1990 lângă blocul Perla, pe Dorobanți colț cu Ștefan cel Mare. În seara de 12 sau13 iunie 1990, la puține ore după ce a văzut pe micul ecran asaltul asupra Televiziunii, prilejuit de mineriada de ...a doua zi, doamna SASSU și-a condus o prietenă în stația de tramvai Perla. Era aproape de miezul nopții, țipenie de om nu era pe stradă, toată lumea era speriată de „evenimentele” din acea zi, când fuseseră atacate înseși sediile Poliției, ale Ministerului de Interne, Televiziunea... Așteptând tramvaiul pe refugiul din mijlocul bulevardului, doamna SASSU a văzut că le vine alături o doamnă, relativ tînără, și de îndată ce aceasta s-a arătat pe refugiu, din mai multe direcții au venit spre ea mai mulți bărbați tineri, atletici, care au început cu toții să vorbească ungurește, limbă pe care la București o vorbește puțină lume. Doamna SASSU pricepea însă bine ungurește și fără să vrea a auzit ce-și vorbeau cei din grupul atât de ciudat de la acea oră. Mai mult, printre cei din grupul cu pricina, doamna SASSU a recunoscut chipul unuia dintre cei care se făcuseră mai vizibili în transmisia de la atacul Televiziunii!...

Pe scurt, discuția ar fi fost următoarea: Băieții au vorbit pe rând despre ce a făcut fiecare. Cei mai mulți erau nemulțumiți că nu a ieșit ce trebuia. Apoi le-a vorbit femeia, șefa lor pesemne, care s-a arătat mai degrabă mulțumită de cum au mers lucrurile și le-a spus să facă fiecare mai departe ce știe că are de făcut! Apoi s-au risipit tot așa cum se adunaseră...

...La câteva zile după această întâmplare, doamna SASSU, o femeie vestit de inteligentă printre cunoscuți, m-a căutat, mi-a povestit cum a fost și s-a declarat dispusă să colaboreze cu autoritățile pentru identificarea tînărului care acționase la asediul Televiziunii din partea fraților noștri maghiari...

S-a gândit bine MUTTY!...

Eu, la rândul meu, l-am căutat pe Petre Burcă, parlamentar PUNR, membru al comisiei ce s-a înființat atunci pentru cercetarea celor petrecute la mineriada din iunie! Am căzut de acord că informația este importantă pentru comisie și a rămas ca prin mine doamna SASSU să fie convocată și audiată la Comisie!... Ceea ce, firește, nu s-a mai întâmplat niciodată...
Când, după câțiva ani, m-am cunoscut cu domnul Virgil Măgureanu și i-am povestit aceste două întâmplări, mi-a confirmat că  SRI cunoaște amestecul maghiarilor în evenimentele din decembrie 1989, precum și la mineriada criminală din iunie 1990... N-am comentat la acea vreme amestecul unguresc! Nu era deloc surprinzător! Surprinderea a fost să aflu, din alte surse, că amestecul sărbilor a fost chiar mai consistent decât al maghiarilor!... Proporțională a fost și plata Domnului pentru ticăloșiile din decembrie 1989! Căci mult mai ticăloasă, mai neașteptată, mai „necuviincioasă”, a fost participarea Belgradului la „revoluția” română din decembrie 1989. A fost ca o lovitură pe la spate aplicată de un frate!...

Ion Coja
http://ioncoja.ro/

PS Sper ca aceste pagini să ajungă și la domnul general MARIN LUNGU și să-l găsească sănătos și puternic, cum îl știu. Dacă are ceva de completat sau îndreptat la cele povestite mai sus, cu mare plăcere îi pun la dispozție site-ul nostru!

Să trăiți, domnule general! Sublocotenentul Ion Coja la ordinul dumneavoastră!