Poate că nu aş fi scris aceste rânduri dacă
dispariţia marelui regizor Sergiu
NICOLAESCU nu ar fi stârnit atâtea patimi şi atâta încrâncenare...
Scenele prezentate de acest eveniment, pe mai toate posturile de televiziune, nu fac cu nimic
cinste neamului românesc, sau poate chiar asta s-a dorit... Plecarea
dintre noi a distinsului artist, lasă fără răspuns multe dintre
întrebările puse în legătură cu decembrie 1989.
Personal, am un mare
regret că nu am reuşit sa-l conving pe acesta să fie de acord să facă publice şi astfel să legifereze
pentru posteritate rapoartele comisiilor parlamentare de cercetare a
evenimentelor din decembrie 1989. Primisem prin 1997, pe vremea când eram şeful SJI Dâmboviţa a SRI, de la regretatul general
de divizie în retragere domnul Victor ISĂCEANU (Col (r). dr. in
istorie Alexandru MANAFU i-a dedicat volumul " Un secol de
viata"), participant la Marea Unire din 1918, combatant în al II-lea Război
Mondial, fost şef al Biroului II al MStM, aflat în proximitatea decizională a mareşalului ANTONESCU,
mai multe hârtii, dosare şi însemnări, printre care şi xerocopiile celor două
Rapoarte, cu rugămintea de a le păstra... Îmi spusese că vorbise cu o înaltă personaliate a Bisericii
Ortodoxe Române şi că aceste Rapoarte, trecute formal prin Parlament, nu
fuseseră adoptate ca documente oficiale
şi că se doreşte a fi uitate...
Nu am rezistat
tentaţiei şi în afara celor prezentate la tv (la vremea respectiva) din
şedinţele Parlamentului, am studiat cele două Rapoarte. Multe lucruri le ştiam,
le trăisem şi aveam o imagine de ansamblu a ceea ce se
întâmplase, dar doream ca împreună cu alţi colegi si persoane care au
fost "pe baricade" in acele zile, să comentăm, să adnotăm şi să
completam cele prezentate, pentru a le publica intr-o carte,
dar eforturile au fost zadarnice. Am prezentat cele două volume unor foşti
colegi (cadre didactice de marcă printre care şi distinsul prof.univ.dr. Cristian TRONCOTĂ, renumit istoric
contemporan) de la Academia Naţională de Informaţii cu speranţa că documentele
respective vor vedea lumina tiparului, pentru ca generaţiile viitoare şi istoricii să poată, pe baza
câtor mai multe surse, să judece şi să tragă concluziile cele mai pertinente
despre un moment de cotitură (întorsătură) din istoria neamului românesc.
După ani de tergiversări, în care cei mai mulţi dintre colegi doreau să facă una-două copii, m-am decis să transcriu şi să aranjez în pagină (cu preţiosul sprijin a unei persoane care a urmat cursurile masteratului la A.N.I.) cele două Rapoarte pentru a le publica într-o carte-document, format A5 (cca. 1000 pagini).
Am încercat, în
urmă cu câţiva ani, prin intermediul unor distinşi parlamentari prahoveni,
cunoştinţe şi prieteni, în mai multe rânduri, să ajung la domnul senator Sergiu
NICOLAESCU pentru a-l convinge să facă publice, ca documente
oficiale ale statului român, volumul I şi II. Mi s-a transmis că este de acord,
fără publicarea volumului al II-lea, "OPINII SEPARATE" coordonat de
senatorul Valentin GABRIELESCU. Apoi, fără a mi se da alte explicaţii, mai
mulţi "oameni de bine" (unii cu nume sonore ) m-au sfătuit "să stau în banca mea
..."
Recent, m-am consultat cu un distins general de informaţii, printre puţinii care au avut curajul să publice cu acurateţe şi în cunoştinţă de cauză, anumite aspecte sensibile despre decembrie 1989 şi am convenit ca înainte să aranjăm cele două Rapoarte într-o carte, să "le dau drumul pe net", cu speranţa că acestea vor fi citite de cât mai mulţi cetăţeni şi poate şi de anumite entităţi interesate ale statului român.
Recent, m-am consultat cu un distins general de informaţii, printre puţinii care au avut curajul să publice cu acurateţe şi în cunoştinţă de cauză, anumite aspecte sensibile despre decembrie 1989 şi am convenit ca înainte să aranjăm cele două Rapoarte într-o carte, să "le dau drumul pe net", cu speranţa că acestea vor fi citite de cât mai mulţi cetăţeni şi poate şi de anumite entităţi interesate ale statului român.
Vă doresc lectură
plăcută şi concluzii pe măsura posibilităţilor şi capacităţilor personale de a
face conexiunile pe care le consideraţi utile.
Doamne, ocroteşte
ROMÂNIA!
08.01.2013
Col(r). Prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA
România-Ploieşti