În ultima perioadă circulă pe internet Memoriul trimis de
col.(r) Ion Nicolescu preşedintelui României, Traian Băsescu. Materialul
respectiv îşi propune să dovedească faptul că acest ofiţer a fost condamnat pe
nedrept pentru corupţie, el fiind de fapt o victimă a faptului că ar fi fost
dispus să prezinte opiniei publice unele secrete bine păzite despre
evenimentele din decembrie 1989. În cele ce urmează îmi voi exprima un punct de
vedere bazat pe studierea unor mărtuirii apărute în mass-media şi în diferite lucrări:
-
Gabriel
Burlacu – De la glorie, la penitenciar, Jurnalul naţional , joi, 11 martie 2004
-
Andreea
Caşcaval, Valentin Zaschievici – Misterul diversiunii de la Otopeni, Jurnalul
naţional luni, 31 mai 2004
-
Andreea
Caşcaval, Valentin Zaschievici – Otopeni, cum a fost evitatal doilea măcel,
Jurnalul naţional,marţi, 1iunie 2004
-
Valentin
Zaschievici – Trimis la puşcărie pentru chiolhanurile generalilor, Jurnalul
naţional,miercuri, 2 iunie 2004
-
xxx –
Dezvăluiri incendiaredespre evenimentele din decembrie 1989,România Mare,24
iunie 2005
-
Adrian
Cârlescu – Ce regiza Sergiu Nicolaescu la Revoluţie, Atac de Constanţa,
13-14.01.2011
-
xxx –
Care revoluţie? Memoriul colonelului
în rezervă Ion Niculescu către Traian Băsescu, Cotidianu, 19 ianuarie 2013
-
Cristian
Delcea, Mihai Voinea – Cum a pregătit Sergiu Nicolaescu Revoluţia din decembrie
1989, Adevărul, 3 ianuarie 2013
-
Cristian
Delcea, Laurenţiu Ungureanu - Sergiu Nicolaescu
duce misterele Revoluţiei pe lumea cealaltă. Decembrie 1989 un film de
aventuri, Adevărul, 3 ianuarie 2013
-
Sergiu Nicolaescu - Un senator acuză, București ,1996 (a 2-a ediție în 1998)
-
Sergiu Nicolaescu - Sergiu Nicolaescu acuză, București , 1998 (ediția a 2-a a cărții Un
senator acuză)
-
Sergiu Nicolaescu - Cartea revoluției române
decembrie '89, Editura Ion Cristoiu,
București , 1999
-
Sergiu Nicolaescu - Lupta pentru putere.
Decembrie '89, Editura All,
București , 2005
-
Alex
Mihai Stoenescu – Interviuri despere revoluţie,Editura Rao,Bucureşti , 2004
A.Colonelul Ion Nicolescu nu este o
victimă a înscenărilor judiciare
În anul 1997,
ministrul apărării naţionale a solicitat
executarea cercetării penale a col.(r) Ion Nicolescu, a mr. Nechifor Ion
şi plt. Anghilescu Sorin, toţi
din Brigada 7 Mecanizată”Griviţa” , pentru abuz în serviciu, trafic de
influenţă, luare de mită, primire de foloase necuvenite, fals şi uz de fals,
subminarea capacităţii de luptă a unităţii. Faptele imputate constau în:
-
Sustragerea
şi vinderea bărcilor de asalt de la subunitatea de geniu, unor pescari sau
amatori de plimbări motorizate pe lacul Snagov, două dintre aceste bărci fiind
găsite în custodie la S.C. Flamingo S.R.L.
Snagov;
-
Încasarea
unor importante sume de bani pentru învoirea în mod nejustificat şi pe timp
nelimitat a unor militari în termen care deşi figurau ca fiind în unitate,
aceştia erau angajaţi la diferite firme.
În ianuarie 2003,
col.(r) Ion Nicolescu a fost arestat preventiv de procurorii PNA, sub
acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii au reţinut că, în anul 1996, ofiţerul
a primit 7.000 dolari şi bunuri în valoare de 4.000 dolari, în schimbul cărora
a permis unor militari să părăsească unitatea şi să plece în străinătate unde
aveau de rezolvat afaceri personale. Despre aceste acuze colonelul Ion
Nicolescu nu face nicio referire în memoriul adresat preşedintelui României.
Col.(r) In
Nicolescu arată în interviurile acordate
diferitelor cotidiene şi în memoriu amintit că pentru a acoperi cheltuielile de protocol, a fost nevoit să aprobe
luarea a 200 dolari de la doi militari în termen, că şi-a vândut colecţia
personală de săbii şi că a fost obligat să ceară în repetate rânduri de la
60-70 de cadre din unitate diverse sume de bani . Acesta arată că probabil şi ” alte unităţi au trecut prin asemenea
greutăţi”. Din păcate trebuie să îl contrazic. În perioada 1990-1994, unitatea
pe care am comandat-o a fost unitatea de protocol a Marinei Militare. În
această perioadă unitatea a fost vizitată de foarte multe delegaţii străine,
unele la cel mai înalt nivel - miniştri
ai apărării sau şefi ai statelor majore. De fiecare dată protocolul/masa festivă s-a desfăşurat numai în
unitate sau poligoanele unde am prezentat diferite exerciţii demonstrative.
Niciodată nu am asigurat mese cu 21 feluri, niciodată nu am organizat astfel de
mese la restaurante, crame sau în staţiuni. La terminarea vizitelor
cei care însoţeau aceste delegaţii asigurau decontarea cheltuielilor.
Rareori, cînd cheltuielile făcute depăşeau suma decontată, eu şi locţiitorii
mei , 4-5 persoane, suportam această diferenţă, făra ca acest fapt să afecteze
siguranţa financiară a familiilor noastre. Parte din produse – carnea, brânza,
legumele şi fructele - erau asigurate cu forme legale din GAZ-ul unităţii. În
aceste condiţii nimeni din unitatea pe care am comandat-o nu a ajuns în
puşcărie pentru ’’ chiolhanurile
generalilor ‘’.
B. Relaţia Sergiu Nicolaescu - Ion Nicolescu ascunde multe necunoscute
În aprecierea
corectă a relaţiei Sergiu Nicolaescu – Ion Nicolescu consider că trebuie să pornim de la legătura celor doi cu Securitatea.
Generalul de
brigadă în rezervă al SRI Aurel Rogojan, fost șef de
cabinet al ultimului șef al Securității, Iulian Vlad, susține că generalul Nicolae Budișteanu,
fost anchetator al luptătorilor din munți și șef al
Direcției a III-a a Securității Statului, ulterior comandant al Școlii
Militare de Ofițeri Activi nr. 1 a Consiliului Securității
Statului (Școala de la Băneasa a Securității) și
comandant al Scolii DIE de la Brănești, i-ar fi mărturisit
că Sergiu Nicolaescu era integrat într-un program ce viza "strategia
comunicării publice a nou înființatului Consiliu al Securității
Statului".
La rândul său cpt. Ion
Nicolescu, după absolvirea Academiei Militare, a fost încadrat ofiţer în Direcţia Securităţii
Statului (DSS).După
terminarea cursului de comandă la Centrul de Perfecţionare a Cadrelor de
Securitate de la Grădiştea, a fost numit de generalul Nicolae Pleşiţă
înlocuitor al comandantului pentru ordine şi disciplină. Apoi , a fost numit
locţiitor şef birou în Direcţia a IV , Serviciul 6 Contraspionaj. La cerere
Tudor Postelnicu i-a aprobat să se întoarcă la armată. Nu cunosc ca în armata
română, înainte de 1989, să mai fie existat
un astfel de caz, în care un
ofiţer dela DSS, să ia comanda unui regiment mecanizat. Este un caz atipic, chiar
şi pentru vremurile respective. Este adevărat că a mai
existat un ofiţer din Direcţia a V- a DSS, lt.col. Aurel Dragomir, care a fost
numit la comanda Şcolii Militare de Ofiţeri activi din Sibiu, care în decembrie
1989 a demonstrat din plin care sunt consecinţele iresponsabilităţii celor care
numesc în funcţii militare deosebit de importante persoane incompetente şi
iresponsabile.
Este
foarte probabil că în alegerea atragerii
cpt.Ion Nicolescu la acţiuni împotriva regimului ceauşist, pe lîngă calităţile
de “militar
adevărat”, să fi contat şi acest argument. Nu putem fi atât de naivi să credem
că Sergiu Nicolaescu nu i-a studiat în amănunt cariera viitorului său”prieten”.
Deasemenea Sergiu Nicolaescu a lucrat, pe timpul realizarii filmelor sale
istorice, cu foarte mulţi alţi comandanţi . Dintre toţi cel ales a fost absolut întâmplător cpt. Ion Nicolescu.
Col.Ion Nicolescu recunoaşte
în Memoriul înaintat
preşedintelui României că în repetate rânduri a organizat pentru Sergiu
Nicolaescu şi apropiaţi ai săi nişte” trageri” în poligonul unităţii. Din păcate nu precizează periodicitatea
desfăşurării unor astfel de antrenamente, identitatea persoanelor participante şi categoriile de
armament cu care s-au executat. Dacă
printre civilii care s-au antrenat atunci sunt şi cascadori, atunci
Sergiu Nicolaescu ar fi trebuit să explice cum de a avut intuiţia să îi
antreneze pe aceşti oameni, care , cel puţin după 22 decembrie , au jucat un
rol importanta în apărarea cu arma în mână a
revoluţiei. Sunt convins că
niciun comandant de regiment din armata română, în perioada respectivă, nu şi - ar fi permis să organizeze trageri în poligoanele unităţilor militare
pentru civili. S-ar fi confruntat cu cel
puţin două probleme: asigurarea şi justificarea muniţiei şi
înşelarea vigilenţei CI-stului unităţii
care avea
în mod deosebit în vedere aspectele legate de siguranţa armamentului şi muniţiei.
O problemă
neclară o reprezintă situaţia armelor aparţinând lui Sergiu Nicolaescu , care
au fost reglate în unitatea comandată de
cpt. Ion Nicolescu. În interviul acordat
Jurnalului Naţional, în ziua de 10
decembrie 2004, Sergiu Nicolaescu
face o afirmaţii şocantă - ar fi ţinut armele ascunse în această unitate. Despre provenienţa
armelor Sergiu Nicolaescu oferă detalii foarte confuze. Puşca ar fi fost primită cadou din
Germania ( Jurnalul Naţional, vineri, 10decembrie 2004) sau cumpărată
din Franţa în anul 1970 (Adevărul, 3 ianuarie 2013), iar pistolul ar fi fost
cumpărat din Finlanda în 1974 (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Într-o
altă variantă, la începutul lunii decembrie 1989, aflându-se în R.F.G. , dar
intuind că în perioada următoare “va fi
nevoie de arme”, Sergiu Nicolaescu , prin domnul
Marian Găman,viitorul său şef de cabinet parlamentar, trimite căpitanului Ion Nicolescu două arme spre a fi reglate. O puşcă cu amortizor şi lunetă şi un pistol
Browning, ambele calibru 22 mm. Aceasta este versiunea regizorului. În toate declaraţiile sale col. Ion Nicolescu
vorbeşte doar despre o puşcă semiautomată cu amortizor, calibrul 5,6 mm, care
avea un încărcător de 16 cartuşe. A reglat această armă, probabil şi pe
cealată. Despre muniţia necesară reglării armei/armelor nimeni nu spune nimic. Cel mai probabil ea
a fost asigurată tot de Sergiu Nicolaescu, pentru că în unitatea lui Ion Nicolescu nu exista cu siguranţă
acest tip de muniţie. Problema
surprinzătoare este din nou lipsa de vigilenţă a CI-istului.
Ce s-a întâmplat cu aceste arme este o mare
enigmă. Col.Ion Nicolescu declară în memoriu că a predat puşca în data de 10-11 decembrie
lui Marian Găman. Sergiu Nicolaescu are o altă variantă. În ziua de 21
decembrie, la părăsirea unităţii din Ploieşti, “un
militar îi aduce puşca învelită într-o prelată militară ” ( Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004). Într-o
altă declaraţie Sergiu Nicolaescu arată
că după ce a plecat de la Ploieşti,”m-am oprit acasă, am lăsat armele la un
vecin” (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Ce s-a întâmplat ulterior cu
aceste arme regizorul nu mai face nicio precizare. În plus în noaptea de 22/23 decembrie Sergiu Nicolaescu purta
asupra sa, conform mărturiei lui Ion Nicolescu,
un pistol Magnum 44. Îndrăznesc să apreciez că Sergiu Nicolaescu,
conform acestor declaraţii, era posesorul unui adevărat arsenal şi sesizez un aspect interesant: procurorii militari care
au anchetat crimele din decembrie 1989, deşi au constata că o mare parte din victime fuseseră produse de arme care nu erau în dotarea armatei române,
nu a avut măcar curiozitatea să verifice
ce s-a întâmplat cu armele lui Sergiu Nicolaescu .
O altă enigmă o reprezintă problema grenadelor pe care cpt. Ion Nicolescu le pune la
dispoziţia lui Sergiu Nicolaescu. În dimineaţa zilei de 21 decembrie în jurul
orei 11.00 Sergiu Nicolaescu, însoţit de Vladimir Găitan, “ambii
îmbrăcaţi în combinezoane negre”, în biorul comandantului, solicită să-i fie puse la dispoziţie 2 lăzi
de grenade ofensive. Ion Nicolescu
ordonă unui subordonat să îi aducă 12 grenade ofensive, într-un loc mai izolat din apropierea unităţii. După
ce le primeşte, declară că le-a pus în “portbagajul
lui Vladimir Găitan”. Referitor la acest aspect Sergiu Nicolaescu prezintă mai multe variante. Atunci când i-a fost adusă
puşca învelită în prelată, a primit şi” o grenadă
de exerciţiu şi o petardă militară”. ( Jurnalul
Naţional, vineri, 10decembrie 2004). În interviul din Adevărul, acordat în ziua
de 3 ianuarie 2013, recunoaşte că a
primit “cîteva
grenade ofensive”. Despre modul de întrebuinţare al acestor
grenade Sergiu Nicolaescu ne oferă deasemenea
mai multe variante. Într-o primă variantă declară că a umblat toată ziua de 21
decembrie 1989 “cu grenadele în buzunar”, dar
nu le-a folosit (vezi interviul cu Alex Mihai Stoenescu). În acest caz
regizorul ar fi trebuit să ne spună ce s-a întâmplat cu grenadele, dacă
eventual le- a predat cuiva şi când. În
a două variană, care pare ştiinţifico- fantastică , regizorul pretinde că “evident am folosit grenadele”
la spargerea mitingului din Piaţa Paltului (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Orice militar ştie că utilizarea uneia sau a
mai multor grenade ofensive într-o aglomeraţie de oameni, cum a fost atunci la ultimul miting al lui
Ceauşescu, ar fi însemnat zeci de morţi
şi răniţi. Este posibil ca grenadele ofensive să fi fost de fapt petarde, dar atunci are o mare problemă de
credibilitate Ion Nicolescu, care se
pretinde un specialist în arme şi muniţii.
În toate relatările sale, Sergiu Nicolaescu povesteşte că în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989 ar fi
solicitat cpt. Ion Nicolescu mai multe
blindate/Tab-uri, cu care să
se deplaseze în Piaţa Paltului şi să deschidă
focul asupra balconului CC, dar nu a primit niciun răspuns din cauza CI-stului
care în sfârşit şi-a făcut simţită
prezenţa . Col.Ion Nicolescu nu aminteşte niciodată un astfel de episod.
O ultimă
problemă care ar mai fi de lămurit este momentul când Sergiu
Nicolaescu îi promite cpt.Ion Nicolescu că îl va numi ministru al apărării
naţionale. Acesta relatează că în
dimineaţa de 21 decembrie l-ar fi întrebat
pe prietenul său “Domnule căpitan, vrei să ajungi ministru?”.
Col.Ion Nicolescu nu recunoaşte acest lucru, dar arată că la întâlnirea de la
Buftea , din 14 decembrie 1989, regizorul i-ar fi spus ”Am vorbit eu, vei avea un rol foarte
important. Poţi ajunge mare”. Deasemenea pe timpul
apropierii de Bucureşti , în
noaptea de 22/23 decembrie 1989, regizorul
îi reproşează, în repetate rânduri , că din cauză că a întârziat, a ratat şansa
de a deveni ministru.
C. Faptele de
arme ale căpitanului Ion Nicolescu în Bucureşti
În seara de 22 decembrie 1989 a început aventura militară a căpitanului Ion Nicolescu. După ce nu a răspuns cererilor civililor de la televiziune, la ora 20.00 a primit următorul ordin de la comandantul Diviziei 57 Tancuri, col. Tiberiu Costache”Am primit ordine superioare să pleci în Bucureşti, cu jumătate din forţe la Televiziune, jumătate la M.Ap.N. Sunt terorişti. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Ţinem legătura”. Dacă ceea ce prezintă col.Ion Nicolescu este adevărat, col. Tiberiu Costache poartă o mare parte din răspunderea pentru modul cum a acţionat această impresionantă forţă militară. Conform declaraţiei col.Ion Nicolescu deplasarea spre Bucureşti s-a făcut cu” 214 cadre şi 1400 militari în termen, cu tancuri, tunuri, TAB-uri, autocamioane”. În raportul Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în revoluţia din decembrie 1989, vol.I, pag.261, efectivele cu care s-a prezentat unitatea comandată de cpt.Ion Nicolescu la televiziune au fost doar de : “57 ofiţeri, 8 maiştri militari, 46 subofiţeri, 615 soldaţi, cu 26 mijloace de transport”. Este cert că cineva se înşeală, nu este posibil ca unitatea să-şi fi pierdut peste jumătate din efective pe drum. La Săftica este întâmpinat de col.Niţu Niculae, de la Miliţia capitalei, care îi transmite un bileţel cu un ordin transmis telefonic:”Vă prezentaţi la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării AA a teritoriului(CAT)”. Nu se ştie cine a emis acest ordin. La 30 de minute după reluarea deplasării se întâlneşte cu Sergiu Nicolaescu care îi transmite :”De acum, execuţi ordinele mele. Am împuternicire în acest sens… Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate forţele la Televiziune”. Este un moment inedit în istoria armatei române, un civil ia comanda unui regiment mecanizat! Doar în originala noastră revoluţie se putea întâmpla aşa ceva! Odată ajuns la CAT, generalul Mocanu îi comunică să se deplaseze la Televiziune, cu domnul Nicolaescu, aprobarea fiind dată de gen. Victor Atanasiu Stănculescu.
Pe timpul
deplasării are loc incidentul de la
podul Otopeni. În revista România Mare, din 24 iunie 2005, Ion Nicolescu
declară că în timp ce ordona cercetarea genistică a podului, s-a deschis foc asupra coloanei sale de către unităţile militare de AA, existente în zonă. Soldaţii săi au ripostat,
iar 4 maşini Dacia care se deplasau spre
Ploieşti au fost lovite în plin, rezultând 5-6 morţi şi 2 răniţi. Reporterilor
de la Adevărul, în 3 ianuarie 2013, col.Ion Nicolescu le prezintă o versiune
puţin diferită. Aflat în fruntea coloanei, pe timp ce cadrele se adunau pentru
precizări, acesta recunoaşte că, “observând apropierea Daciilor, a ieşit în
mijlocul drumului şi a tras în sus 4
gloanţe pentru oprirea acestora. Acestea nu s-au oprit şi au început să tragă
şi militarii de la unităţile de AA şi militarii săi”. Urmările
se cunosc. Sergiu Nicolaescu are şi el varianta sa. “La podul Otopeni veneau câteva maşini dinspre
Bucureşti. Nicolescu s-a dus în faţă, le-a făcut stop cu mâna şi a tras o
rafală în aer. Apoi, imediat, toţi ostaşii din coloană au deschis focul
împotriva maşinilor şi au murit cei din maşini. Nicolescu s-a luat cu mâinile
de cap, era responsabil: «Aoleu, ce păţesc!». Orice altceva spune el, asta e
povestea adevărată. Civilii ăia au murit din cauza lui, erau oameni care fugeau
din Bucureşti de frică"(Adevărul , 3 ianuarie 2013). Cert este un lucru, 5 oameni
nevinovaţi au murit şi alţi 2 au fost răniţi.
Următorul episod dureros pentru orice militar este legat de incidentele de la Televiziune. La părăsirea
sediului televiziunii, la plecarea spre aeroportul Otopeni, deoarece trei
–patru miliţieni, coborîţi din trei autobuze aflate în apropierea intrării în
Televiziune, au deschis focul împotriva coloanei regimentului, militarii au
deschis focul. Iată descrierea făcută de Ion Nicolescu”Şi
atunci militarii mei au deschis focul de la 8 metri cu mitraliere de 12,7 mm.
Am văzut cum săreau bucăţi de stofă albastră din ei. Vreo 12-13 i-am văzut eu.
În acest moment s-a deschis foc puternic dinspre consulatul sovietic… Şi am dat
comanda “foc” spre consulat. Nu aveai loc să arunci jos ţigara de tuburi trase”. Atunci când a fost anunţat că un
soldat a fost ucis, Ion Nicolescu a simţit că a înebunit şi a declanşat
apocalipsa. “S-a tras până la golirea benzilor… Nu am mai
putut să opresc focul, am rămas pe maşina de luptă, nu fascinat, ci îngrozit de
priveliştea miilor de trasoare care plecau din ţevile mitralierelor şi
dezmembrau vilele acelea”.
Ultimul episod sângeros
are loc la Aeroportul Otopeni. La Televiziune
Ion Nicolescu pretinde că a primit
următorul ordin de la gen. Ştefan Guşă:”Vezi că aerogara este ocupată de terorişti,
care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ţi spun. Am încredere în
tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forţe acolo. Blochezi
pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru siguranţă, nimeni". Nu pot
crede că generalul Guşă a putut da un astfel de ordin. Acesta, în
calitate de şef al M.St.M, ştia foarte
bine ce înseamnă un plan unic de pază şi
apărare al unui aeroport, la care participau forţe provenind din diferite structuri. Ştia că la aeroport comanda este unică, la
Otopeni comandant fiind col. Dumitru Drăghin. Gen Guşă ar fi trebuit , înainte de a-l trimite pe cpt.Ion
Nicolescu la Otopeni, să îi anunţe pe
gen. Iosif Rus , comandantul Aviaţiei militare, care avea în subordine
aeroportul Otopeni şi pe col. Dumitru Drăghin, despre misiunea fixată
regimentului din Ploieşti şi să stabilească un minim de elememte de cooperare,
deoarece cunoştea că pentru a putea intra în dispozitivul de apărare circulară
a aeroportului, noua unitate trimisă
trebuia să fie întîmpinată de o
călăuză, care după verificarea parolei de recunoaştere, urma să o dirijeze în locul
stabilit de comandantul unic. La ora respectivă, 06.00, la aeroport era linişte, abia la ora 07.30 va
avea loc incidentul cu militarii din Câmpina, datorat în principal
nerespectării tocmai a acestor reguli. Personal refuz să cred că a existat
acest ordin, prezentat de col.Ion Nicolescu.
Odată ajuns
la aeroportul Otopeni, în jurul orei 11.00, cpt.Ion Nicolescu, fără a avea nici
cea mai vagă idee despre dispunerea
forţelor la acest obiectiv, pătrunde în forţă şi pentru intimidare ordonă executarea unui foc
de baraj cu tunurile de pe tancurile în mişcare,” prima salvă ,la 400m, a doua salvă la 300m de aerogară şi
ultima salvă la 200m de aerogară”. La un moment dat
îşi punea chiar problema distrugerii aerogării! Deoarece dinspre o pădurice s-a
deschis un foc puternic, ordonă să se
tragă câteva lovituri de 100 mm de pe tanc şi în această zonă.”Au
sărit copacii 60 m în aer”. Noroc cu un
colonel de aviaţie care a venit în fugă şi i-a explicat despre ce se întâmplă
pe aeroport şi în apropierea acestuia.
Col.Ion Nicolescu prezintă apoi câteva întâmplări toate soldate cu victime
omeneşti. Înt-o noapte a lăsat “adversarii” să-şi care morţii, vreo 15, “după
care am tras fără somaţie, fără milă”. În regulamentele militare în vigoare atunci nu era
prevăzut nicăieri un astfel de comportament al militarilor, aflaţi în paza şi
apărarea unui obiectiv. În sectorul apărat de un batalion
de tancuri din Regimentul 2 Mecanizat, aflat în subordinea sa, 2 TAB-uri de la Regimentul din Focşani au
deschis focul asupra maşinilor aflate în parcarea de la intrarea în Flotila 50
Specială. Ion Nicolescu recunoaşte că:”Am ordonat foc de ripostă cu lovituri de
tancuri şi de AG-9, cele două TAB –uri fiind distruse”.
În incident au murit “cel puţin 4 militari din Focşani”.
Interogarea persoanelor presupus a fi teroriste se face după
reguli în contradicţie cu regulile războiului. Col.Ion Nicolescu se mândreşte cu faptele sale de arme:”L-am
lovit cu pistolul în cap, i-am băgat ţeava pistolului în gură şi i-am spus că
dacă nu-mi spune cine îi conduce, îl împuşc pe loc” şi
“I-am
interogat la fel de elegant, pe rând, pe toţi trei. Doi nu au scos o vorbă,
celui de al treilea, celui rănit, i-am spus - Dacă nu spui adevărul de ce te-am
întrebat, te las într-un transportor şi te ţin acolo până se scurge tot sângele
din tine”
Prin
rezoluţia nr. 97/P/1990 din data de 07.12.2004, generalul maior Voinea Dan,
procuror militar inspector în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus începerea urmăriiri penale”
sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 174 c.pen, art 175 c.pen,
art.176 c.pen, art.356 c.pen, art 357c.pen, art.358 c.pen, art. 359 c.pen,
art.360 c.pen, art. 361 c.pen, precum şi pentru tentativă, complicitate,
instigare, participaţie improprie la infracţiunile sus amintite” împotriva mai
multor generali şi militari implicaţi în producerea incidentelor soldate cu
morţi şi răniţi în decembrie 1989. Printre ei se afla şi col.Ion Nicolescu. Din
păcate generalul de brigadă
magistrat Ion Vasilache, procuror şef
Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, la 05.10.2009, infirmarea rezoluţiei prin care s-a dispus
începerea urmăriri penale la data de 07.12.2004 în dosarul 97/P/1990. Infirmarea rezoluţiei gen. Dan
Voinea nu s-a făcut pentru că faptele incriminate nu ar fi existat ci pentru
vicii de întocmire a acestui document.
D.
Faptele de arme post decembriste ale lui Ion Nicolescu
A fost
chemat şi a participat cu efective
însemnate la restabilirea ordinii de drept în Bucureşti cu ocazia
tulburărilor din februarie şi iunie
1990. Cu această ocazie a “ cotonogit şi liberali şi ţărănişti şi
minieri”, la ordinul conducerii de atunci a României.
Fără discriminări şi fără nici cea mai mică remuşcare, că executa activităţi care nu
erau prevăzute în nici un regulament militar.
La
începutul anului 1990 este chemat la
sediul M.Ap.N. de către gen. Nicolae Militaru, pentru a-i prezenta acestuia
gloanţele speciale, diferite de cele existente în armata română, pe care le
avea din timpul confruntărilor cu teroriştii
care au acţionat la aeroportul Otopeni. În stil personal, cu de
la sine voie, se deplasează la sediul M.Ap.N. cu 7 blindate speciale, comandate
de un subordonat de nădejde al său. Îi fixează şi o misiune pe măsura valorii
sale “Adriane dacă nu vin în două ore, mă cauţi.
Dacă nu mă găseşti, dărâmi cu rachetele M.Ap.N. şi incendiezi tot.” Fără
comentarii.
Ar mai fi de
adăugat un aspect mai puţin important, dar semnificativ privind personaliatea
cpt. Ion Nicolescu. Deşi statele de organizare nu prevedeau funcţii de” şef de
cabinet” şi “gardă de
corp”, la Regimentul 7 Mecanizat, în grandomania sa, cpt. Ion
Nicolescu le înfiinţase încă din perioada comunistă.
E. Concluzii
Cu certitudine atât Sergiu Nicolaescu cât şi col.(r)Ion Nicolescu ascund adevărul despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Ei ne prezintă fragmente de adevăr, fiecare încercând să-şi justifice acţiunile prin variante care să îi posteze în poziţii favorabile în faţa opiniei publice. Primul care relatează despre implicarea lui Ion Nicolescu în evenimentele din decembrie 1989 este Sergiu Nicolaescu, care în anul 1996, în lucrarea sa ”Un senator acuză!” prezintă episodul din 21 decembrie , când s-a prezentat la sediul regimentului comandat de Ion Nicolescu şi îi solicită sprijinul, promiţându-i acestuia numirea în funcţia de ministru, dacă îi va da două TAB-uri cu care ar fi dorit să acţioneze în Bucureşti. Este secvenţa şablon care va apare aproape în toate cărţile scrise de către acesta despre revoluţie. În septembrie 2003, în interviul acordat lui Alex Mihai Stoenescu, Sergiu Niculescu, la curent cu ameninţările lui Ion Nicolescu, aflat în puşcărie, că va face publice aspectele inedite despre evenimentele la care aparticipat, începe să nuanţeze, vorbind pentru prima dată despre arme, grenade şi implicarea sa în spargerea mitingului. Ulterior el va mai reveni, funcţie de dezvăluirile lui Ion Nicolescu, toate argumentele sale susţinând teza revoltei populare. Ion Nicolescu face primele referiri la evenimentele la care a participat, în 31mai 2004, imediat după eliberarea din puşcărie. Sunt nişte declaraţii vagi, din care lipsesc acuzaţiile grave la adresa celor din echipa lui Ion Iliescu, aflaţi încă la putere în această perioadă, ele având scopul de a atenţiona pe foştii protectori, inclusiv pe Sergiu Niculescu, că dacă nu i se rezolvă situaţia, în perioada următoare va prezenta “întregul adevăr”. Odată cu schimbarea puterii politice, la 24 iunie 2005, publică Memoriul adresat lui Traian Băsescu , în care îi promite acestuia că “îi va fi credincios până la moarte”, dar roagă să îi fie acordată pensie militară. Mai promite că, în afara celor prezentate în memoriu, ştie foarte multe despre revoluţie, pe care” le va pune la dispoziţie când va fi nevoie”. Datele din memoriu sunt un adevărat rechizitoriu la adresa lui Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Paul Keller, Vasile Ionel şi Sergiu Nicolaescu cei care s-ar aflat în spatele diversiunii din decembrie 1989. Acest memoriu arată lipsa de caracter a lui Ion Nicolescu, care timp de peste 15 ani a tăcut complice, în această perioadă el fiind nemulţumit doar de faptul că Mihai Lupoi şi Paul Jerbas, militari cu mult mai puţine merite ca el în decembrie 1989, au avut acces în funcţii guvernamemtale. Col.Ion Nicolescu are tupeul să să pretindă că a refuzat să primească certificatul de revoluţionar şi de erou la revoluţiei. Care ar fi meritele sale care să îl recomande pentru obţinerea acestui titlu? Morţii şi răniţii de la podul Otopeni, de la Televiziune sau aeroportul Otopeni? Vilele distruse din jurul Televiziunii? “Prizonierii” capturaţi şi torturaţi pe aeroportul Otopeni? Toate aceste fapte ar fi trebuit să-l ducă în faţa procurorilor militari, alături de cei pe care el îi acuză. Din păcate acest memoriu a rămas fără niciun rezultat, Parchetul Militar nu s-a autosesizat pentru a lămuri veridicitatea dezvăluirilor făcute. Periodic, diversionist, după interesele unor politicieni, acest memoriu este readus în atenţia opiniei publice. Totuşi, col. Ion Nicolescu i se pot recunoaşte două merite:
- Ca a refuzat să acţioneze în 22
decembrie 1989 împotriva demonstranţilor din Ploieşti;
-
Că a experimentat cu rezultate
excelente, o metodă originală de instruire a militarilor,
imediat după evenimentele din decembrie 1989.
În rest col.Ion Nicolescu trebuie să-şi asume bărbăteşte
greşelile făcute înainte, în timpul şi după evenimentele din decembrie 1989,
precum şi cele comise în perioada când s-a aflat al comanda R.7 Mc. şi a Bg.7
Mc. Cu certitudine Ion Nicolescu nu a fost şi nu poate fi un militar
reprezentativ pentru armata română. Faptele sale, prezentate în acest memoriu, îl acuză.
Col.(r) Remus Macovei
