Lovitura de stat din 1989 - martorii directi indraznesc, timid, sa spuna adevarul!

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu

cãtre Traian Bãsescu

Domnule presedinte,

Sînt colonelul în rezervã Ion Nicolescu, fost comandant al Brigãzii 7 Mecanizate ,,Grivita", cu sediul în Ploiesti. Am fost comandant timp de 10 ani, din octombrie 1987 si pînã în februarie 1997, cînd, în urma unor aspecte pe care am sã vi le relatez, mi-am înaintat demisia. Efectiv, evenimentele la care am participat, si faima mea de comandant, prezentatã intens în mass-media, ,,au deranjat" multi generali, printre care si pe seful meu direct, generalul Mihai Palaghia. La mijloc au existat si cîteva ,,indicatii" din partea guvernãrii de atunci, cea tãrãnistã. Generalul Palaghia a ,,instrumentat" cum ,,trebuie" o gresealã a mea, a dat amploarea care i s-a ordonat si, ca urmare a propunerilor fãcute, am fost destituit din functie. Am încãlcat, în decembrie 1996, principiile actului de comandã, în sensul cã, neavînd alte posibilitãti si alte surse, am aprobat sefului de cabinet sã ia de la doi soldati suma de 220 de dolari, sumã folositã la protocolul organizat cu ocazia vizitei unei delegatii militare strãine. Fiind comandantul unei "Mari Unitãti de elitã a Armatei Române" (asa s-a afirmat în mass-media), reprezentativã ca pregãtire, în perioada 1990-1997 am fost vizitat la ordin de aproximativ 26 de delegatii militare strãine, multe dintre ele fiind conduse de ministri ai Apãrãrii statelor respective. Datoritã activitãtii mele si evenimentelor la care am participat am fost considerat (si stiu din diverse surse, cum ar fi sefi ai unor Servicii Secrete) ,,comandant în anturajul presedintelui Iliescu", iar Brigada pe care o comandam - "bomba PDSR", eu fiind de mult timp vînat. Comandantii mei au dat conotatia ,,ordonatã" faptei mele si, ca urmare, scopul propus a fost atins. Ministrul Apãrãrii de atunci, Babiuc, m-a destituit, destituire prezentatã în presã si la televizor cu ,,surle si tobe". În 1997, la Parchetul Militar Ploiesti s-a instrumentat un dosar ,,fabricat", cu fapta comisã de mine. Am fost acuzat de luare de mitã. Timp de 7 ani, împotriva mea nu a început urmãrirea penalã, dosarul fiind clasat si pus bine, ,,la nevoie". Ce s-a întîmplat veti vedea în continuare. Vã multumesc cã, dupã ce am iesit din penitenciar, am avut onoarea de a fi primit de dvs., cu Ioan Becali. Atunci, v-am prezentat, în mare, unele aspecte. Urma, cum ati ordonat, ca dupã alegeri sã vin la dvs. Nu am mai reusit. Am foarte multe sã vã raportez personal, cu speranta cã sînteti singurul care îmi poate face dreptate. Un comandant ca mine a fost îngropat de societate, mai precis de oameni rãi. Viata mea si a familiei mele este o dramã generatã de sãrãcie. Mi-ati spus cã îmi veti face dreptate, cã îmi veti da un serviciu, si am crezut tot ce mi-ati spus. Eu încã mai pot face multe pentru tarã si armatã. Si actuala conducere a MApN m-a invidiat pentru ce am realizat. În 1991, ei erau maiori, eu eram colonel. Dar, sã vã raportez în continuare. Domnule presedinte, eu n-am fost comandant în ,,anturajul" nimãnui, dar evenimentele la care am participat si ,,cum" am participat au fãcut sã se înteleagã clar cã am fost în slujba si în folosul anturajului mentionat mai sus. În 22 decembrie 1989, am fost primul comandant din Armata Românã chemat prin intermediul Televiziunii în Capitalã, pentru a participa la apãrarea Revolutiei române. Aprecierile din mass-media si ale unor persoane care au fost pînã în 2004 în functii foarte înalte, au arãtat cã mi-am adus o contributie decisivã la salvarea Televiziunii si victoria Revolutiei în Capitalã. De ce am fost eu primul comandant, veti întelege clar din cele prezentate mai jos. Unitatea pe care o comandam avea sediul în Ploiesti. Mai operativã si eficientã era chemarea unor unitãti din Bucuresti. Am înteles, cu durere, încã din decembrie 1989, cã, de fapt, am fost ,,instrumentul" (aproape) principal al unui grup de complotisti, al unor oameni care au mîinile pãtate de sînge, de sîngele acelora care au crezut în adevãrata Revolutie, ca si mine, de altfel. Unul dintre cei pãtati de sînge este chiar cel care a fost în fruntea Statului Român, presedintele Iliescu. Reamintesc si o parte din acei ,,revolutionari", cum erau autointitulati, dar care, 23223c24x de fapt, au fost niste mizerabili complotisti, criminali, care nu au fãcut ce au ,,fãcut" pentru binele Poporului Român, ci mînati din interese proprii (pioni importanti în acele evenimente), Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, generalii Militaru, Vasile Ionel, Keller, Ciubãncan, Urdãreanu si altii. Multumesc lui Dumnezeu cã ordinul primit în noaptea de 22 decembrie '89, acela de a pleca la Otopeni si a pune ordine acolo, m-a scãpat de manipularea directã a autorilor loviturii de stat din România în decembrie '89, asasini ai tuturor celor care îsi dorm somnul de veci în cimitirele din tarã pentru ,,sfînta si dreapta cauzã a Revolutiei". Considerîndu-i, ca sã spun asa, ,,datori" la mine pe Sergiu Nicolaescu si pe Ion Iliescu am insistat de mult, din anul 2000, si cu mai multã vehementã din decembrie 2002-ianuarie 2003, pe lîngã primul sã fiu încadrat pe o perioadã scurtã de timp, din nou, în Armatã, pentru cã eu nu beneficiez de pensie militarã din anul 1997. Am ajuns la niste discutii, în final foarte ,,dure", cu dl. Sergiu Nicolaescu. În urma unei asemenea discutii i-am comunicat cã, dacã mã mai poartã mult pe drumuri cu promisiuni, sã nu uite cã eu sînt unul dintre cei care stiu adevãrul despre decembrie 1989 si cã va iesi un mare scandal. Chiar îngrijorat (l-am simtit, din voce), nervos, mi-a spus în decembrie 2002 cã va lua de la presedintele Iliescu aprobare pentru reactivarea mea. La sfîrsitul lui decembrie 2002 mi-a comunicat, dupã o discutie foarte durã, cã a obtinut aprobarea presedintelui pentru reactivarea mea si cã dl. ministru Ioan Mircea Pascu cunoaste problema. A rãmas ca dupã sãrbãtori sã mergem împreunã la Ministerul Apãrãrii pentru încadrarea mea. În perioada 15 ianuarie-20 ianuarie 2003, vãzînd cã mã amînã iar, i-am spus cã "am sã vin la dvs. si am sã vã aduc la cunostintã niste lucruri deosebit de grave". Sergiu Nicolaescu a înteles exact ce am vrut sã spun. Mi-a comunicat dupã douã zile sã mã prezint la dînsul la Senat, pentru rezolvarea situatiei mele. Exact în dimineata zilei de 27 ianuarie 2003, doi politisti au venit acasã la mine, cu mandat de aducere, m-au însotit la PNA, Sectia Militarã, unde la ora 12,00 mi s-a adus la cunostintã cã sînt arestat pentru luare de mitã (între timp au mai ,,fabricat" si alte probe), dupã 7 ani de la acea faptã comisã de mine pentru a acoperi, efectiv din orgoliu, sãrãcia Armatei Române. În acea datã de 27 ianuarie 2003, împotriva mea a început urmãrirea penalã. Pe dosarul meu din 1997 scria, pe un biletel: ,,solutionati de urgentã". Am fost arestat ,,preventiv" si la ,,urgentã", dupã. 7 ani. Cazul meu de coruptie era deosebit de grav, trebuia solutionat urgent! A doua zi, sunat fiind de sotia mea si întrebat de ce am fost arestat, dl. Sergiu Nicolaescu a rãspuns cu multã satisfactie în felul urmãtor: "Gura bate fundul". Din ianuarie 2003 si pînã în martie 2004 am fost tinut în stare de arest preventiv, procesul meu desfãsurîndu-se cu o încetinealã ,,ordonatã". Practic, din martie 2003 si pînã în martie 2004, a stat pe loc. Nu condamn Justitia, desi ar trebui ca Justitia sã nu execute ordine. Condamn pe acei criminali care m-au adus aici, pentru cã am devenit incomod pentru ei. Nu le mai eram o unealtã, o fortã folositoare. Gura mea trebuie închisã dupã gratii. Condamn pe presedintele Iliescu, pe Talpes, pe gen. Naghi, Dan Iosif si Serviciile Secrete cã m-au tinut 2 ani în penitenciar. Din ianuarie 2003 si pînã în martie 2004 mi se prelungea cu ,,discernãmînt" si perseverentã mandatul cu cîte 30 de zile de cãtre ,,dreapta Justitie Militarã", pe motiv cã sînt pericol social si cã as împiedica bunul mers al cercetãrii judecãtoresti. Dupã decembrie 1989 am participat, chemat fiind, la toate evenimentele postdecembriste, evenimente ,,negre" pentru tara noastrã, care ne-au pus într-o luminã nefavorabilã pe plan international. Am fost convins cã particip si am participat cu tot profesionalismul meu la instaurarea ordinii de drept în aceastã tarã. Atunci, pe loc, am realizat iar, cu indignare, cã sînt din nou folosit ca un instrument tare pentru niste interese personale. Ale cui? Ale acelora care m-au chemat în ,,baia de sînge" din decembrie 1989. Ale oamenilor avizi de putere. Mentionez cã, pe 13 iunie '90, am fost chemat din ordin expres al lui Iliescu: ,,Nicolescu ne este loial si are o unitate foarte puternicã". De atunci am început sã fiu considerat de Opozitie ,,om al lui Iliescu", Opozitie care, în '96, ajungînd la Putere, m-a înlãturat. În urma discutiilor ,,dure" cu dl. Nicolaescu, care a afirmat la un moment dat sã ,,mã ponderez", cã s-ar putea sã am probleme, am început sã mã simt amenintat. Mai mult pentru familia mea. Stiam cã am de-a face cu oameni fãrã scrupule, cu criminali. Pe toate cãile am încercat sã ajung la dvs., dar nu am reusit. Mai exact, am fost împiedicat sã ajung, Serviciile asa-zise Secrete, la indicatiile "îngerului pãzitor", dl. Talpes, avîndu-mã bine ,,prins" în baza lor de lucru. Nu neapãrat ca mãsurã de protectie, dar atunci mi-am luat unele mãsuri. Nu din teamã pentru mine. Nu am vrut sã ,,dispar" în vreun fel ceausist, iar opinia publicã, dvs. si alti români sã nu afle un adevãr, cel putin acela pe care îl stiu eu. Nu am vrut sã plec ,,nicãieri" si sã-l iau cu mine. Am vrut sã-l spun într-un fel. M-am înregistrat pe douã casete video si audio, cu tot ce am sã vã raportez dvs. în cele ce urmeazã, si le-am pus la loc sigur. Unele aici, unele în strãinãtate. Am si fost întrebat de mai multe ori în mod ,,elegant" în acest sens, chiar la sediul PNA: ,,Dvs. stiti foarte multe, nu ne spuneti si nouã? V-am putea ajuta". Consider cã cele pe care am sã vi le prezint dvs. reprezintã adevãrata mea spovedanie în fata lui Dumnezeu. Mã simt usurat, stiu cã cele spuse de mine sînt în singurul loc unde meritã si trebuiau sã fie. Eu am fost în puscãrie, familia mea este muritoare de foame, neavînd nici un fel de venit. Am sotia grav bolnavã, trebuie sã sufere o operatie dificilã. De unde bani? Ce se va întîmpla cu viata ei? Am un copil cu o depresie puternicã, din cauza arestãrii mele. Familia mea este la mila prietenilor sãraci. Toate astea ca eu sã fiu arestat si sã tac. Nu am sã tac, domnule presedinte! V-am scris de multe ori, iar cînd eram arestat v-a scris si fetita mea. Nu vi s-a adus nimic la cunostintã. Vã raportam, în cele scrise, cã doresc, prin orice cale considerati dvs., sã vã aduc la cunostintã niste lucruri deosebit de grave. N-am vãzut, în viata mea, doi oameni mai avizi de putere ca Iliescu si Militaru. Oameni "de frunte" a tot ce s-a întîmplat în decembrie '89 si dupã aceea. Multi ,,binevoitori" din Opozitie, stiind cine am fost si la cîte am participat, s-au arãtat foarte interesati dacã stiu ceva. I-am considerat tot un fel de profitori, cu interese meschine, proprii. Nu vroiam, nu am vrut sã mai fiu ,,instrumentul" nimãnui. Scîrbit de ce, la ce, am participat, fãrã sã bravez, am refuzat sã primesc certificatul de revolutionar si de erou al Revolutiei. Nici eu, nici altii nu le-am fi meritat. Numai cei din morminte le meritã. O sã vã întrebati de ce mã îndrept cãtre dvs. Eu am fost si am rãmas un militar care nu se prea pricepe sã exprime ce simte. Vã raportez, sincer. Asa simt eu si sînt sigur cã nu mã însel. Am avut onoarea sã vorbesc cu dvs. si asa am simtit eu atunci. Odatã, cînd am fost la dvs., am avut onoarea sã vã prezint 7-8 luptãtori, din subunitãtile din fosta unitate comandatã de mine. Oameni crescuti de mine. Niste luptãtori deosebiti, care au executat în 1991-1993 misiuni în Somalia, Angola, Iugoslavia. Luptãtori care si acum îmi sînt devotati pînã la sacrificiu. Asa am instruit si educat eu militarii. De aceea am fost o fortã cît am fost comandant. Pentru cã si eu înteleg foarte bine fenomenul politic din aceastã tarã, vãd ce vreti sã faceti si vãd si cine vã împiedicã sau încearcã: cel avid de putere si clica lui, un criminal, din cauza cãruia au murit oameni, din cauza cãruia au fost schiloditi oameni la mineriade, din cauza cãruia tara noastrã a avut de suferit, din cauza cãruia eu am fost în puscãrie si familia mea a suferit de foame. Omul cãruia îi simt setea de putere, de sînge, chiar si acum, cînd este un bãtrîn cu mîinile pãtate de sînge. Domnule presedinte, toti fostii mei mari sefi, ministri ai Apãrãrii, sefi ai Statului Major General au afirmat despre mine cã sînt loial si credincios cu adevãrat. Asa sînt. Pînã la moarte, dar pentru cine meritã. Americanii, care m-au vizitat de douã ori, au crezut cã în Europa de Est nu existã asemenea trupe, asemenea ,,mare unitate, foarte bine pregãtitã", numindu-mã ,,mercenarul din Carpati". Am fost catalogat de ministri ai Apãrãrii, Stãnculescu, Spiroiu, Tinca si de mass-media ca unul dintre cei mai buni comandanti de Mari Unitãti din Armata Românã, a cãrui faimã eu am dus-o timp de 7 ani peste hotare. S-a afirmat, în 1992, cu privire la Brigada condusã de mine, cã este prima unitate a Armatei Române la standarde occidentale. La 39 de ani aveam gradul de colonel, iar la 42 de ani functia de general de brigadã. Am fost avansat la exceptional la gradele de locotenent-colonel si colonel. La 46 de ani am fost înlãturat de la comandã ca o mãsea stricatã, de tãrãnisti, ca fiind comandant în ,,anturajul" lui Iliescu. Iar Iliescu m-a arestat si întemnitat, de teamã sã nu îi dezvãlui mîrsãviile si sã arãt lumii cine are mîinile pãtate de sîngele din decembrie 1989, de sînge nevinovat. Ca sã tac, am fost arestat ca un criminal. Nu am sã tac. Îmi încredintez soarta în mîinile dvs. Sînt convins cã îmi veti face dreptate. Într-o discutie purtatã cu Iliescu, pînã în alegerile din 2000, discutie de aproximativ 30 de minute, el m-a întrebat de ce nu m-am înscris în PDSR, din 1997. I-am rãspuns: ,,D-le presedinte, mercenar am fost, mercenar voi rãmîne!" Nu-i puteam spune: ,,Nu mã pot înscrie într-un partid în fruntea cãruia este un complotist si un criminal, eu am structurã de militar, dreaptã". Adevãrul va iesi, odatã, la ivealã. Si mai sînt si oameni adevãrati, care vor ca adevãrul sã iasã la ivealã. Am sã vã fiu credincios pînã la moarte. Nu sînt vorbe mari, spuse la disperare, sînt vorbe lucide, de adevãrat militar. Am fost si sînt omul faptelor mari. Asa sîntem marea majoritate a militarilor. Credinciosi cu adevãrat. Si dl. general Degeratu mã stie foarte bine, dacã are tãria sã fie drept. Poate cã dacã acest material va ajunge la dvs., Armata Românã va putea beneficia din nou mãcar de sfaturile unui mare profesionist, cãci eu am cazier pentru. 220 de dolari. Am 54 de ani si mã simt puternic. Puternic în adevãr, credintã si profesionalism. Am spus mereu ce-am gîndit. N-am cerut nimic, niciodatã, pentru mine. Am deranjat pe multi. Sã mã iertati cã vã raportez. În fruntea Armatei sînt generali de carton, iar altii de catifea. Eu îi cunosc foarte bine. De ce am eu curajul acum si sansa de a vã raporta tot ce am de gînd sã vã raportez? Pentru cã în 1997 am întîlnit un om deosebit, care m-a impresionat, fãrã sã exagerez cu nimic. Un lup singuratic care vrea binele tãrii, vrea dreptate. Pe dl. Constantin. Un om care a avut de pãtimit din cauza lui Iliescu si Nãstase si nu le-a lins blidele. Nu l-a slujit pe acel Iliescu, omul a cãrui minte îmbãtrînitã i-a fost luatã de aburii Tronului Puterii, si nici pe unealta si creatia lui, Adrian Nãstase. Dumnezeu a vrut ca, poate prin dl. Constantin, sã ajungã vorbele mele la dvs. Eu am fost un om loial si credincios si am fãcut fãrã sã vreau servicii mari unor criminali, care mi-au plãtit serviciile destituindu-mã si, dupã 7 ani, tinîndu-mã 2 ani în puscãrie, distrugînd viata mea si a familiei. Poate mã repet, nu disperarea, ci omul din dvs. m-au determinat sã mã adresez domniei-voastre. Pe ce mã bazez în ce afirm? Pe o înlãntuire simplã, logicã, realã cu tot ce vã prezint, pe care orice om de bunã-credintã o întelege. Pe firul evenimentelor trãite de mine. Pe tot ce înseamnã adevãr. Sã încep însiruirea evenimentelor, care duc clar la concluzia cã autorii crimelor din decembrie 1989 si pînã acum au fost în fruntea tãrii, Iliescu si altii, la care voi ajunge pe parcurs. Nu este drept sã rãmînã nepedepsiti, zîmbind în continuare, nevinovati, în fata Natiunii. Nu au existat teroristi strãini decît în legãturã directã cu autorii loviturii de Stat. Nu au tras în demonstranti nici securistii, nici militienii, nici Armata. Diversiunea a fãcut sã parã astfel. Au tras ,,teroristii" complotistilor, ai lui Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Keller, Vasile Ionel si altii. Sergiu Nicolaescu a avut si el un rol. Dar si-a riscat viata alãturi de mine în multe rînduri. Singurul care si-a riscat viata. Mi-a fãcut si dînsul rãu, nu conteazã. Dar numele lui nu a fost pomenit de teroristii prinsi, voi prezenta faptele asa cum au fost. Eu am prins asemenea teroristi si, efectiv, speriat de cei în slujba cãrora mi-au spus cã sînt (Putere-Guvern), dupã ce i-am ,,anchetat" mai ,,neortodox", mai militãreste, le-am dat drumul. Apoi am ordonat sã se tragã fãrã somatie, fãrã menajamente, stiind în cine trag. Si am ucis destui. Mã rãzbunam într-un fel pe misiunea mea ingratã. Realizasem în slujba cui sînt. A criminalilor, a celor care au primit mai tîrziu titlul de ,,eroi ai Revolutiei". Eroii adevãrati zac în cimitire. Ceilalti eroi ,,zac" în fotolii, de sub ale cãror spãtare nu se vãd crima si sîngele. Încep prin 4 întrebãri, la care voi rãspunde tot eu. Tot ce voi spune în continuare poate fi întãrit si argumentat pe date, pe ore, fapte, martori în viatã, pe care îi voi cita mai jos.

1) De ce am fost eu primul comandant din Armata Românã chemat prin intermediul Televiziunii, pentru apãrarea Televiziunii si a Revolutiei în Capitalã? 2) De ce Sergiu Nicolaescu s-a ,,lãudat" timp de 13 ani la televizor cã el a adus în Capitalã, în 22 decembrie, o fortã covîrsitoare (unitatea pe care o comandam eu), care, a afirmat dumnealui, ,,si-a pus amprenta în mod decisiv pe victoria Revolutiei în Capitalã"? 3) De ce m-a asteptat, personal, la Sãftica si mã grãbea sã ajungem cît mai repede, ,,cã pierdem Revolutia", netinînd cont de 5 morti la Otopeni, morti efectiv din cauza dumnealui? S-a amintit cumva de ei, undeva? (Voi explica în derularea evenimentelor). 4) De ce eu (care, în fond, sînt disciplinat) am avut curajul nesãbuit de a nu executa în data de 22 decembrie '89 ordinul primului-secretar al judetului Prahova, care suna clar: ,,Iesi si spargi demonstratia în Ploiesti"? Reamintesc cã la Putere era Nicolae Ceausescu. Rãspund la toate cele 4 întrebãri printr-un singur rãspuns: pentru cã am prevãzut cu aproape 2 ani înainte evenimentele ce vor urma. Cum? Vã rog sã cititi tot filmul evenimentelor, pe care doresc sã vi le prezint. În anul 1987, am primit ordin pe scarã ierarhicã sã pun la dispozitia Studioului Buftea un numãr de 400 de militari. Ulterior, am aflat cã dl. Sergiu Nicolaescu s-ar fi interesat ce unitate mai aproape de Bucuresti are efective mai bine pregãtite si de acolo sã-i fie pusi la dispozitie, zilnic, 400 de militari. I-a fost recomandat Regimentul 7 Mecanizat, al cãrui comandant eram eu. În urma ordinului primit, am dat dispozitiile legale pentru a pune la dispozitia d-lui Sergiu Nicolaescu un numãr de 400 de militari. Acesti militari urmau sã fie coordonati de seful de Stat Major de atunci, actualul locotenent-colonel în rezervã Stefan Gavadia. Am înteles cã filmele care urmau sã fie turnate erau ,,Mircea cel Mare" si ,,Coroana de foc". Am fost invitat de Sergiu Nicolaescu la premiera acestor filme. Din interes profesional (sã-mi controlez militarii), m-am deplasat în mai multe rînduri la Buftea, dar si din curiozitate, sã vãd cum decurgeau filmãrile. Foarte multumit de ,,prestatia" oamenilor mei, dl. Nicolaescu a tinut sã mã cunoascã personal. Am discutat în nenumãrate rînduri. Între noi s-a înfiripat, din punctul meu de vedere sincer, o prietenie. Printre altele, mi-a spus cã ,,se vede de la o postã cã sînt militar adevãrat". Dupã terminarea filmãrilor, cu succes, dumnealui m-a vizitat, în mai multe rînduri, la unitate. I-am organizat si niste trageri (îi plãceau foarte mult). De asemenea, 2-3 partide de vînãtoare. Acum înteleg cã antrenamentul la trageri, efectuat în poligonul unitãtii pe care o comandam, i-a prins bine în zilele de 22-30 decembrie 1989. L-am antrenat fãrã sã vreau. Eu îl respectam mult si sincer, pe atunci. Era vorba de marele regizor si actor Sergiu Nicolaescu. Mã mîndream, pe atunci, cu prietenia lui. Ne-am apropiat din ce în ce mai mult. I-am întors vizitele, ducîndu-mã sã-l vãd la Buftea si în multe rînduri acasã la dumnealui, în Bucuresti, pe Str. Zambaccian nr. 6. Îmi arãta din ce în ce mai multã prietenie, cu cît ne apropiam de decembrie 1989. Mai tîrziu, am înteles adevãratul ,,sens" al prieteniei în care credeam eu. O prietenie. mîrsavã, gînditã din timp, ,,bine regizatã". A fost pregãtitã, fabricatã, conceputã în slujba unui scop murdar, sîngeros. Nu îl bãnuiam pe atunci. Lui îi trebuia o unealtã puternicã. Le trebuia un militar de fier, ca mine, bun executant si cu forte puternice, instruit exact ca mine. Si m-au avut. Fãrã sã vreau, sã bãnuiesc pe loc, le-am fost unealtã. Nu sîngeroasã, cãci, multumesc lui Dumnezeu, misiunile mele, modul cum au fost comandati, au fãcut ca militarii mei sã nu împuste nici un nevinovat. Dar am fost o unealtã puternicã, una din cele principale, cum au afirmat, mai tîrziu, acele ,,personaje" care au ocupat scaunul Puterii prin vãrsare de sînge nevinovat. Nu aveam de unde sti. De-abia în decembrie 1989 am vãzut clar tot ce s-a întîmplat, ce a fost plãnuit. Pe la începutul lui octombrie 1989 mã sunã dl. Sergiu Nicolaescu si mã invitã la dumnealui acasã, pe motiv cã avem mai multe de discutat. M-am deplasat cu soferul personal si cu sergentul-major, pe atunci, Mihail Olteanu, pe care dl. Sergiu Nicolaescu îl stia din timpul filmãrilor de la Buftea. Era ca un sef de cabinet al meu, neoficial. Soferul a rãmas în masinã. Eu si sergentul-major Mihail Olteanu am urcat la etajul I al vilei în care locuia dl. Nicolaescu. Mi-a spus cã a venit din strãinãtate de curînd. M-a cinstit cu whisky, spunîndu-mi sã iau si pentru protocol 2 sticle. Nu mai fãcuse asemenea gest. Din auzite, aflasem cã este foarte zgîrcit. Am rãmas surprins. Mi-a adus la cunostintã cã mai are de gînd sã mai facã un film si m-a întrebat cum mai stau cu pregãtirea militarilor din subordine, cã va solicita militari tot de la mine din unitate. I-am rãspuns cã, atîta timp cît voi fi comandant, nu ,,pot dormi" dacã militarii din subordinea mea nu sînt bine pregãtiti. Nu exageram cu nimic. Apoi, în aparentã dezinteresat, neîncrezãtor, m-a întrebat în ce stare se gãseste tehnica de luptã, stiind cã, de regulã, la acest capitol Armata nu stã prea bine. Si nu se însela. I-am rãspuns cã datoritã unor maistri militari foarte buni, deosebiti, eu stau bine si la capitolul tehnicã de luptã. Pãrea nedumerit. Ca niciodatã, mi se pãrea foarte stînjenit. Mã îndemna, tot ca niciodatã, sã beau. Si eu eram nedumerit vãzînd ,,stînjeneala" lui. Dupã aproximativ o orã de discutii pe diferite teme m-a întrebat deodatã: ,,Dar dacã, de exemplu, s-ar întîmpla ceva, dacã va fi nevoie de unitatea dumitale, în cît timp si cu ce forte (oameni, blindate) ai ajunge în Capitalã?" I-am rãspuns scurt, ca un profesionist: ,,Efectivele nu le pot sti exact, sînt în functie de gradul de încadrare al regimentului la acea datã, iar tehnica este scoasã în functie de efectivele avute". A întrebat din nou: ,,Dar, minimum, cu cît crezi cã poti veni si în cît timp?" I-am rãspuns: ,,Cu minimum 700-800 de militari si cu o coloanã de blindate si masini de 7-8 km lungime, iar timpul depinde dacã deplasarea are loc ziua sau noaptea. Dar de ce mã întrebati asemenea amãnunte?" Mi-a rãspuns: ,,S-ar putea sã se întîmple ceva, s-ar putea sã se atenteze la siguranta nationalã, iar noi, ca patrioti, trebuie sã stim pe ce ne putem baza". Luat pe nepregãtite, i-am rãspuns din nou: ,,Stati linistit, Armata Românã, împreunã cu celelalte forte din sistem, are un plan bine pus la punct în astfel de situatii. În ceea ce mã priveste, armata si tara se pot baza oricînd pe mine". Nici prin cap nu-mi trecea atunci despre ce va fi vorba. Apoi, am plecat la Ploiesti. Din acea datã, începutul lui octombrie 1989 si pînã în 5 decembrie 1989 ne-am mai vãzut la Buftea, în douã rînduri. M-a întrebat cum stau cu efectivele, pentru cã va solicita pentru filmãri un numãr de 1.000 de militari. I-am rãspuns cã am în cazarmã 2.700 de militari si cã nu vor fi probleme. Martori sînt sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Peter Sandor din Covasna si locotenent-colonelul Stefan Gavadia, cascadorii Paul Fister si Liviu Fister. Pe data de 11 decembrie 1989 Sergiu Nicolaescu mã sunã si mã roagã sã-i organizez o partidã de vînãtoare pentru data de 14 decembrie 1989. Apoi îmi spune sã dau o fugã pînã la dînsul, cã este la Buftea. M-am dus în data de 14 decembrie '89, cãci ulterior mã sunase, spunîndu-mi cã nu poate veni la vînãtoare în data de 14 decembrie '89. Am ajuns la Buftea în cursul dupã-amiezii. Era ocupat. Am stat ca sã-l astept la o cabanã a cascadorilor pe malul lacului, împreunã cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat dupã umeri, ne-am deplasat cãtre malul lacului si mi-a spus: ,,La vînãtoare vin mîine (15 decembrie '89). Mai vin cu cineva. Vezi cã în curînd va veni vremea sã arãti pentru tarã pregãtirea unitãtii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare". Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma sã se întîmple" cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînãtoarea era organizatã. Martori sînt doi pãdurari actuali din comuna Vlãdeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin. Pe 15 decembrie '89 m-a sunat si mi-a comunicat cã nu poate veni la vînãtoare, cã vine pe data de 16 decembrie '89. Pe 16 decembrie '89 mã sunã iar si-mi spune cã a intervenit din nou ceva si cã va veni pe 17 decembrie '89 cu actorul Vladimir Gãitan. Pe 17 decembrie '89 m-a sunat si mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplã în tarã! Ce ti-am spus eu? Fii pregãtit, atent, si asteaptã!" Atunci am înteles cam tot. Am început sã mã gîndesc. Treaba cu venitul la vînãtoare a fost o acoperire, în caz cã telefoanele îi erau cumva ascultate.Mã întrebam: ce sã astept? La ce sã fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum sã fac o miscare fãrã aprobarea sefilor mei? Asa gîndea comandantul, militarul din mine. Între 17 decembrie si 21 decembrie '89 au urmat evenimentele cunoscute de toatã lumea. Nu m-a mai cãutat la telefon pînã în data de 21 decembrie '89. Dupã cum se stie, pe 17 decembrie '89 unitãtile Armatei Române primiserã indicativul de luptã si se gãseau cu efectivele complete în cazãrmi, gata de luptã. Pe 21 decembrie '89, Sergiu Nicolaescu mã sunã si-mi spune cã vrea sã vinã la mine, sã vorbim si sã ,,tragã cîteva gloante" în poligon. Politicos, i-am rãspuns cã nu pot executa nici un fel de trageri, deoarece unitatea se gãseste în ,alarmã de luptã. A replicat, nemultumit: ,,Stiu, stiu, voi veni pînã la tine". Am uitat sã mentionez cã, înainte, cu aproximatie în jurul datelor de 1-4 decembrie '89, mi-a trimis printr-un anume domn Marian Gãman (care acum este seful lui de cabinet la Senat), sã-i reglez o puscã cu amortizor cu lunetã, o armã ultramodernã, un ,,Browning". I-am reglat-o si dl. Marian Gãman a venit si a luat-o în cursul datelor de 10-11 decembrie '89. Am fost uimit de performantele acelei arme. Avea un încãrcãtor cu capacitatea de 16 cartuse, calibru 5,6 mm, semiautomatã. Armã de profesionisti. În data de 21 decembrie '89 am fost anuntat de la punctul de control al unitãtii, în jurul orelor 11,00, cã la poartã mã cautã dl. Nicolaescu, însotit de un domn. Am ordonat sã fie condus la mine. A fost condus si a intrat în biroul meu însotit de dl. Vladimir Gãitan. În biroul meu, în acel moment, se gãseau: actualii (ca grade) locotenent-colonelul Nicolae Drãghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Viorel Frãtilã, colonelul doctor Ion Cordos, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Gheorghe Drãghici. I-am rugat sã iasã, pentru a rãmîne singur cu cei doi. Amîndoi erau îmbrãcati în niste combinezoane negre, deosebite, gen trupe speciale. Sergiu Nicolaescu m-a întrebat dacã putem trage cîteva focuri în poligonul redus al unitãtii. I-am rãspuns cã nu se poate, pentru cã, în situatii deosebite, avem consemne bine stabilite. S-a cam supãrat. Apoi, pe un ton foarte grav, mi-a spus: ,,Te-am anuntat cã va urma «ceva». Am mare încredere în dumneata. O sã am grijã de cariera ta. Uite ce este, am nevoie de niste grenade. Nu-ti pot spune pentru ce, dar le voi folosi pentru binele tãrii". Pentru mine, solicitarea lui era o încãlcare gravã a principiilor mele de militar. Am rãmas surprins si m-am arãtat contrariat. A simtit. ,,Le voi folosi pentru popor, ai încredere în mine", a mai adãugat. Am sovãit. Îl respectam mult ca om si parcã un ,,impuls", ceva din mine, m-a fãcut sã fiu binevoitor. Simtisem acel ,,ceva". Toti doream cãderea dictatorului. L-am întrebat: ,,Ce fel de grenade, ofensive, defensive, de cîte aveti nevoie?" ,,O ladã, douã", mi-a rãspuns. ,,Ofensive, sã nu facã schije multe", a completat. Îmi educasem în asa fel subordonatii, aveau atîta încredere în mine, încît nu comentau, nici în gînd, vreun ordin pe care îl primeau. Aveau mare încredere în comandantul lor. L-am chemat la mine pe plutonierul Alexandru Grama , seful depozitului armament si munitie, si i-am spus de fatã cu cei doi: ,,Sandule, îmi trebuie 12 grenade ofensive. Vreau sã sperii fazanii în poligon. Ne întîlnim la postul 3, sã nu mai vadã nimeni, tinînd cont de situatia în care ne gãsim". Locul era în afara incintei unitãtii. A rãspuns scurt: ,,Am înteles". Dupã 30 de minute, ne-am întîlnit cu el la postul 3. Venise cu grenadele si cu masina lui personalã. Am luat grenadele, le-am pus în masina lui Vladimir Gãitan, au plecat, iar eu m-am întors în birou. Parcã simteam teamã pentru ce fãcusem. La plecare, mi-a spus: ,,Multumesc, nu m-am înselat cu privire la dumneata. Stai în asteptare. Tara nu va uita". Am rãmas contrariat. Erau cuvinte mari: datorie sacrã, tarã. Dar stiam cã ,,ceva" se va întîmpla. Mã avertizase: ,,Vei avea un rol important", mi-a spus. Pãcat cã atunci nu stiam în ce scenariu. M-au apucat frãmîntãrile. Eram un militar disciplinat, stiam cã gresisem grav. Mã simteam vinovat. Întotdeauna, însã, m-a atras ,,aventura". Si o simteam. Nu stiam cum va fi. Pînã pe 22 decembrie, la ora 9,30, împreunã cu un grup de cadre din conducerea unitãtii, am mai pus lucrurile la punct, am urmãrit stirile la televizor, eram tensionati cu totii de ce momente trãiam. Am mai controlat o datã coloana si efectivele scoase în curte din data de 17 decembrie '89. Asteptam. Pe 22 decembrie, la ora 10,00, am fost anuntat de la punctul de control: erau douã Dacii de Militie, al cãror sef era cãpitanul Mihai Stancu, seful Circulatiei pe judetul Prahova. Acum este adjunctul sefului Politiei Rutiere române. Am permis accesul masinilor în cazarmã, cãpitanul Stancu fiindu-mi bun prieten. Pe un ton glumet mi-a spus: ,,Hai, nu esti gata?" ,,Unde?", l-am întrebat. ,,Unde? Am ordin de la primul-secretar Frãtilã sã te conduc în oras si sã spargi demonstrantii din Ploiesti", a continuat. I-am rãspuns: ,,Misule, eu nu merg nicãieri. E vremea sã gîndim încet. Eu am sefi în Bucuresti. Hai sã bem ceva. Ai încredere în mine". A spus agitat: ,,Dar a ordonat primul-secretar. Ãstia ne executã în situatia asta". I-am repetat: ,,Ai încredere în mine, o sã fie bine". De atunci, de cîte ori ne-am întîlnit, mi-a multumit de fiecare datã cã datoritã mie nu a fost pãrtas la o reprimare de demonstranti. Nu dupã mult timp, pe la 10,20-10,30 a sunat telefonul. Era primul-secretar, care, conform legilor de atunci, era comandantul fortelor întrunite ale judetului în acea situatie. Pe un ton foarte dur m-a întrebat de ce n-am plecat la Ploiesti. ,,Unde?", am întrebat, ,,eu n-am primit nici un ordin". ,,Atunci îti ordon eu, sabotorule, vorbesc eu cu Milea, te mãnîncã plutonul de executie", a urlat, practic, la mine. Am martori pe cei aflati în biroul meu (i-am enumerat mai sus) si aproximativ 500 de cadre adunate sub fereastra biroului meu, pentru comunicãri de ordine, cã i-am rãspuns primului-secretar: ,,Vrei sã ies? Bine, am sã ies, mã desfãsor la nord si vã ar si vã însãmîntez pînã la sud, tiganul dracului!", si i-am închis telefonul. Situatia se complica pentru mine. Am dat cadrelor de conducere dispozitiile necesare apãrãrii orasului Ploiesti si pentru înlãturarea de la Putere a conducerii de atunci a judetului. Am fost sunat apoi de fostul sef al Inspectoratului de Militie, colonelul Pescaru, care m-a amenintat iar. Ultimul care m-a sunat a fost fostul comandant al garnizoanei, generalul Dimitrie Popa, care mi-a spus: ,,Cãpitane, vei da socotealã în fata partidului". I-am închis telefonul. Ulterior, acest general a ajuns, pentru merite deosebite, senator PDSR. Mã pot lãuda cã, instinctiv, am evitat o a doua Timisoara . Stiam cît de rãi sînt ploiestenii. Dar mai era si altceva: stiam ce va urma. Nu am iesit din cazarmã. Nu am mai rãspuns la telefonul cu numãr de oras. Nu dupã multã vreme s-a dat la televizor stirea cã ministrul Apãrãrii ,,trãdãtorul Milea" s-a sinucis. Atunci am pus lucrurile iar cap la cap. Domnul Nicolaescu îmi spusese: ,,Vezi cã va urma ceva". Am afirmat în fata celor prezenti: ,,Ceausescu si-a jucat ultima carte, fiti atenti în continuare!" În birou la mine erau: locotenent-colonelul Nicolae Drãghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Gheorghe Arici, locotenent-colonelul Viorel Frãtilã, colonelul dr. Ion Cordos, colonelul Mihai Stancu, sergentul-major Mihai Olteanu, sergentul Drãghici Gheorghe. Are loc apoi încercarea de discurs a dictatorului Ceausescu, se aud tipete, zgomote, explozii, dictatorul fuge. Am aflat ulterior de la dl. Nicolaescu cã zgomotele de explozii erau de la grenadele pe care i le-am dat eu si pe care ,,oamenii lui" le-au folosit împreunã cu toatã gama cunoscutã pentru a crea panicã, actiune care sã ducã la fuga dictatorului. La aproximativ 20 de minute de la fuga dictatorului, la televizor a apãrut Mircea Dinescu cu un grup de revolutionari, care dupã ce a anuntat ,,cã tara e liberã de comunism" a lansat apelul: ,,Cãpitanul Nicolescu de la Ploiesti sã vinã urgent pentru apãrarea Televiziunii!" - apel repetat dupã alte 10 minute. A fost vãzut si auzit de o tarã întreagã. M-am prãbusit pe un fotoliu. Am înteles ce sarcinã apãsa pe umerii mei. Toti ochii subordonatilor mei erau pe comandant. ,,Ce va face?" - se întrebau. Nu puteam pune în miscare o fortã considerabilã, de capul meu, la apelul unor ,,revolutionari". Am telefonat la sefii mei. Nu aveau nici un ordin în acest sens. M-am gîndit, din nou, la cele discutate cu dl. Nicolaescu cu aproximativ 2 luni înainte. Îmi aminteam întrebarea: ,,În cît timp poti ajunge în Capitalã si cu ce forte, dacã este nevoie?" Întelesesem clar: ,,nevoia" apãruse. Nu aveam atunci notiunea de Revolutie. Fusesem chemat în Capitalã. Am dat dispozitiunile premergãtoare necesare efectuãrii unui mars cu o coloanã de luptã mixtã în Capitalã. La aproximativ 20 de minute, la televizor apare Sergiu Nicolaescu, care repetã apelul: ,,Comandantul unitãtii de blindate, de la Ploiesti, sã vinã urgent în Capitalã. Militarii lui sã poarte banderole Tricolore pe mîna dreaptã". Nu am dat nici un ordin în acest sens. Dupã aproximativ 30 de minute de la al doilea apel am fost sunat de diversi civili pe telefonul cu numãr de oras, care îmi spuneau foarte indignati: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia". Deja din tovarãs ajunsesem domn. Erau pasi importanti pe drumul democratiei. De unde stiau niste civili numãrul de telefon al unui comandant din Ploiesti? Am vorbit iar cu sefii mei din Ploiesti si Bucuresti. Nici un ordin. Ceva îmi spunea sã plec, militarul din mine, nu. Au început sã aparã stiri care de care mai alarmante (mai tîrziu am vãzut cum ,,se fabricau") stiri cu teroristi si cu ce mãcel se întîmplã în Capitalã etc. Putin mai tîrziu, mã sunã dl. Sergiu Nicolaescu, foarte panicat, nervos: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia. N-ai înteles nimic din ce ti-am spus ieri?" (pe 21 decembrie). ,,Dacã plecai cînd te-am chemat, te numeam ministrul Apãrãrii!". ,,Vei primi ordin, am luat aprobare", mi-a mai spus. Mai tîrziu, m-am întrebat: de unde avea un regizor, fie el chiar Sergiu Nicolaescu, puterea atît de mare de a pune un cãpitan, comandant de regiment, ministrul Apãrãrii?! Nu glumea. Mi-a repetat de multe ori acest lucru atunci, dar si dupã 2-3-4 ani.Tot mai tîrziu, am înteles cum ar fi avut aceastã putere. Dacã dl. cãpitan Lupoi, care a avut un rol minor fatã de mine, a ajuns ce-a ajuns, eu ajungeam, pur si simplu, ministru. Cum veti vedea ulterior, as fi candidat pe post cu generalul Militaru. De unde avea aprobarea sã punã în miscare o fortã militarã de la Ploiesti? Nu forta conta, ci eu, pe care dl. Sergiu îl considera omul lui, un executant docil. S-a convins cã s-a înselat, mai tîrziu. Eu poate atunci am pierdut. Apoi am înteles cã, de fapt, eu am cîstigat. Nu mã simt direct pãrtas la nimic. Nu erau destule unitãti în Bucuresti care sã fie chemate pentru apãrarea Televiziunii? Spre seara zilei de 22 decembrie '89 primesc ordin de la comandantul meu direct, pe atunci colonelul Tiberiu Costache, comandantul Diviziei 57 blindate: ,,Am primit ordine superioare sã pleci în Bucuresti cu jumãtate din forte la Televiziune, jumãtate la MApN. Sînt teroristi. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Tinem legãtura". Ce legãturã? Cu dumnealui am mai vorbit dupã aproximativ 10 zile, cînd a venit la Otopeni. De fapt, 10 zile nu am mai vorbit cu vreun comandant militar de-al meu. Am dat ordinele respective pentru mars, dupã toate canoanele regulamentelor militare: mars pe timp de noapte, coloanã mixtã, inamic necunoscut. Situatie complexã. În primul rînd, gravã era lipsa de date, de informatii. Aveam o coloanã lungã de 10 km, transportoare, tancuri, masini speciale, tunuri, cercetasi, camioane, 1.400 de militari în termen, 214 cadre. O fortã impresionantã pentru orice formã de luptã, darmite pentru ce urma, lupta în localitate! Era vorba pentru prima datã de luptã adevãratã si de vietile oamenilor mei. Mi-am luat toate mãsurile. Pînã sã plec, iar mã sunã dl. Nicolaescu, extrem de agitat: ,,Ce mai astepti? Pierdem Revolutia. Te astept la Sãftica". I-am rãspuns, supãrat pe tonul de comandã cu care îmi vorbea. ,,D-le Sergiu, eu comand o unitate de luptã, nu filmez". Iar mi-a spus: ,,Pãcat, erai ministru". Am început deplasarea cãtre Capitalã. În dreptul postului de Militie Sãftica, coloana s-a oprit. Eu eram în ARO, la aproximativ 500 de metri de capul coloanei. Verificam coloana. Cercetasii maiorului Buinceanu m-au anuntat: ,,Tovarãse comandant, niste militieni vor sã vã vorbeascã". M-am deplasat cãtre capul coloanei. Acolo, lîngã TAB-ul de cercetare, era un grup de 3-4 persoane îmbrãcate civil, înconjurat de militarii cercetasi. M-am recomandat. Unul dintre ei s-a prezentat: ,,Sînt colonelul Nitu (ulterior generalul Niculae Nitu), am primit ordin sã vã transmit un biletel cu un ordin transmis telefonic". Pe biletel scria: ,,Vã prezentati la Bãneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apãrãrii A.A. a teritoriului (CAT)" Am început deplasarea. Dupã 30 de minute, cercetasii m-au anuntat cã s-au întîlnit cu dl. Sergiu Nicolaescu. Asa cum îmi spusese la telefon, mã astepta. M-am deplasat din nou cãtre capul coloanei. M-am întîlnit cu dumnealui. Foarte agitat, m-a anuntat cã pe drum s-a tras asupra lui, cã i-a fost lovitã masina si cã are motorul avariat. Se trãsese asupra lui din dreptul casei Postelnicu. Era cu o masinã personalã, un Renault 19. Era foarte nervos. Mi-a spus, de fatã cu ofiterii cercetasi, maiorul Buzea si locotenentul Buinceanu Marian, pentru a 3-a oarã: ,,N-ai venit cînd te-am chemat. Ti-ai ratat cariera. Te fãceam ministrul Apãrãrii. De acum, executi ordinele mele. Am împuterniciri în acest sens". I-am rãspuns: ,,D-le Sergiu, eu abia sînt cãpitan, mai am mult pînã la ministru, iar de executat, execut dupã ce mã consult cu sefii mei". ,,Nu întelegi, domnule, cã este Revolutie, cã pierdem Revolutia dacã nu ne grãbim? Voi, militarii, sînteti toti rigizi - a replicat, extrem de nervos. Am împuternicire sã mergi cu mine, cu toate fortele, la Televiziune". A avut dreptate. La sediul C.A.T. generalul Mocanu mi-a confirmat. Ordinul suna asa: ,,Cu toate fortele la Televiziune, cu dl. Nicolaescu!" Am înteles cã aprobarea era datã de generalul Victor Stãnculescu. Am omis ceva foarte important. La plecare, am primit un ordin care mi s-a pãrut bizar, total nemilitãresc pentru o actiune de luptã. A fost primul ordin pe care eu nu l-am executat, pentru siguranta oamenilor mei. Fãrã munitie suficientã nu ai cum sã lupti. Ordinul specifica sã plecãm la luptã cu ,,o unitate de foc, gurã de foc". Asta, de exemplu, înseamnã ca un pistolar sã aibã asupra lui 300 de cartuse. Foarte putin. Mai tîrziu, am înteles cã prin acest ordin se ,,urmãrea" ca militarii români sã nu aibã fortã de ripostã în fata asa-zisilor ,,teroristi". Sã rãmînã, în 15 minute, fãrã munitie. Dacã se urmãrea ca Armata sã asigure victoria Revolutiei, s-ar fi ordonat cît mai multã munitie. ,,Altii" asigurau victoria Revolutiei. Armata era chematã sã facã fatã la diferite diversiuni, ca sã se poatã afirma cã, printre altii, si Armata a tras în demonstranti. Încãlcînd ordinul (ca si la prima ,,Mineriadã", voi exemplifica) am dat ordin sã se ia o cantitate imensã de munitie si toatã hrana în curs de preparare si hrana rece din tot depozitul unitãtii. Munitie si hranã, care mi-au prins foarte bine în urmãtoarele 10 zile, cînd, efectiv, am actionat singur. Cînd mai aveam vreo 2 km pînã la Piata Scînteii, m-am urcat cu dl. Sergiu Nicolaescu pe primul transportor de cercetare. A cerut o cascã si un pistol mitralierã. I-am satisfãcut ,,pofta" de a arãta ca un rãzboinic adevãrat. Desi se trãgea în populatie, în Bucuresti, desi erau ,,teroristi", pentru protectia lui si pentru a fi cît mai putin vizibil si mascat în întunericul noptii - totusi s-a îmbrãcat într-un trenci (balonzaid) de culoare albã si un fular mare si alb, de mãtase, la gît, desi afarã nu era frig. Ca si cum le-ar fi spus la teroristi: ,,Eu sînt, cel în alb, trageti! (dar nu în mine!)". La intrarea în Piata Scînteii am întîlnit prima baricadã. Revolutionari, masini, rabe, eram surprins. Cu basculante în fata tancurilor mele. El fiind recunoscut de revolutionari, ni s-a facilitat deplasarea, fãrã probleme, mai departe. Le-a spus celor de la baricadã: ,,Sînt cu cãpitanul Nicolescu, cel de la Ploiesti, cel chemat de noi". Cu ocazia acelei opriri a dat un interviu unui reporter francez cu camerã de filmat. Eu înteleg bine franceza. L-am auzit clar: ,,Stãpînim situatia. Totul este sub control. Sînt cu o unitate foarte puternicã". Tot cu niste francezi a venit la Otopeni, pentru a le ,,prezenta" unitatea pe care dumnealui a adus-o în 22 decembrie '89 în Capitalã. Cã a contribuit personal, decisiv, la victoria Revolutiei în Capitalã. Ulterior, într-un interviu, ,,Dl. Sergiu Nicolaescu dialogheazã", afirma cã ,,venirea blindatelor de la Ploiesti «aduse» de el a salvat Televiziunea si a contribuit decisiv la victoria Revolutiei în Capitalã". De asemenea, mai afirmã cã a luat legãtura cu unitãtile militare de la Podul Otopeni, Castelul "Elena Lupescu" pentru a asigura trecerea podului de cãtre unitatea de sub comanda mea si continuarea deplasãrii în Capitalã, de urgentã. Am sãrit peste episodul ,,Podul Otopeni" pînã la oprirea de la Piata Scînteii, pentru a explica modul în care a luat dumnealui legãtura cu unitãtile militare de la pod (unitãti de apãrare antiaerianã). Atît de bine a luat legãtura, a asigurat intrarea în ordine în asa fel, încît la Otopeni au rãmas 5-6 morti si 2 rãniti. Morti despre care Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie nu a amintit nimic. Relatez: am ajuns la pod. Am oprit coloana pentru douã scopuri pur militare. Dl. Nicolaescu nu a fost de acord sã mã opresc si mã grãbea spre Capitalã. L-am rugat sã mã lase sã-mi comand unitatea. Am ordonat sã se execute cercetarea de geniu a podului (ca sã nu fie minat) si sã dau misiunile de luptã în Capitalã, respectiv la Televiziune. Cînd comandantii de subunitãti se adunau cãtre capul coloanei din stînga, din incinta unitãtii militare de la pod, cu care vorbise dl. Nicolaescu, si din spatiul liber între unitatea de la Castelul "Elena Lupescu" si blocurile de la pod (stînga podului) s-a deschis un foc deosebit de puternic asupra coloanei regimentului cu mitralierele antiaeriene în bãtaie terestrã. De asemenea, s-a tras si cu alte categorii de armament. Pe asfalt zburau sute de gloante. Atunci, practic, i-am salvat viata d-lui Nicolaescu, împingîndu-l dupã un TAB. Eu, din reculul împingerii, am cãzut în genunchi pe asfalt. În timpul cînd se trãgea foarte puternic, 4 masini Dacia coborau de pe pod si se deplasau cãtre Ploiesti. Au intrat în acel foc ucigãtor. Am vãzut scene de cosmar, de la 3-4 metri. Masinile lovite de sute de gloante s-au oprit instantaneu. Trupurile din masini au fost, practic, ciuruite. Zeci de mitraliere grele si usoare de pe masinile de luptã ale coloanei de sub comanda mea au deschis focul în directia de unde se trãgea cãtre noi. Forta si densitatea extraordinarã a focului nostru au fãcut liniste în douã minute de la declansare. Sergiu Nicolaescu striga: ,,Dã comanda sã plecãm, am întîrziat destul!" ,,Stati sã vedem ce este cu cei din masini! Sînt multi morti, rãniti", i-am replicat. ,,Lasã, domnule, mortii, pierdem Revolutia, sîntem asteptati!" Nu l-am ascultat. Am lãsat mortii si rãnitii în seama a 3 militieni apãruti acolo. Atunci au fost rãniti cãpitanul Adrian Stãnescu si încã un militar. Martori la tot ce-am relatat cu privire la acest incident sînt foarte multi. Exemplific pe: colonelul Nicolae Alexe , colonelul Vasile Zlat, colonelul Gheorghe Oncescu, cãpitanul magistrat Florin Olteanu, locotenent-colonelul Marin Istrate, maiorul Adrian Ioanid, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Nicolae Hariga, maistrul militar Vasile Ene, plutonierul adjutant Teodor Zaharia, sergentul Gheorghe Drãghici s.a. Mai mentionez cã a fost o gresealã intentionatã, chemarea unei asemenea forte ca a mea în Capitalã, mã refer la compunerea coloanei si la genul de luptã care urma sã se ducã. Luptã de stradã. A fost chematã pentru ,,lauda" domnului Nicolaescu, pentru a crea haos, spaimã si diversiune. ,,Strategii Revolutiei" au stiut ce fac. Trebuia sã mi se spunã atît: ,,Trãgãtori izolati" - nu teroristi - trag în populatie si, cu 200 de militari, plus compania de cercetare, ,,curãtam" fiecare stradã si bloc, de la Bãneasa si pînã la Televiziune si din alte locuri ,,fierbinti". Ce sã fac cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele grele? Sã dãrîm blocurile în care erau oameni? Întreaga dezordine a fost bine gînditã. O regie perfectã. Diversiune si haos. Doar aveau pe cineva expert în regie... Relatez în continuare, subliniind ideile care atestã regia acelei ,,Revolutii", mai clar spus ,,loviturã de stat", cine a condus-o, cum au manipulat oamenii, Armata si alte forte. Oameni care si-au pãtat mîinile de sînge nevinovat, dintre care unul a fost în fruntea Statului Român, Ion Iliescu. Viata a fãcut sã lucrez în diferite domenii, chiar în cele numite ,,speciale". Întîmplãtor, mi-am aruncat o privire si pe celebrul dosar de urmãrire informativã cu numele de cod ,,Corbii". Cine credeti cã apãrea în dosar alãturi de generalii Serb, Militaru, Vasile Ionel, Keller Paul? Domnii Iliescu, Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu si altii. De ce a fost chemat colonelul Gheorghe Trosca, sef de Stat Major la USLA în '89, în fata MApN si împuscat? Pentru cã, printre altele, a instrumentat "Dosarul Corbii". ,,Corbul" (generalul Militaru) si altii nu l-au iertat. Pãcat. Era un mare patriot. L-am cunoscut personal. Si-a slujit tara cu credintã. Oare asta sã fie soarta militarilor patrioti? Unii împuscati, altii aruncati în închisori? Iar comandanti care au tras la Timisoara, unii, iar altii, care au cãlcat în zilele de 21-22 decembrie '89 demonstrantii cu TAB-urile, acum sînt generali cu 3 si 4 stele în fruntea Armatei Române. Era mare haos, dezordine, diversiune. Am ordonat sã se încercuiascã Televiziunea cu personal si blindate pe aliniamentul strãzilor Dorobanti, Zambaccian, Pangrati. Afarã, la interval de 2-3 minute, se auzeau împuscãturi izolate, seci, si lîngã noi mai cãdeau cîte un civil, cîte un militar. La Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie '89 am avut primul soldat împuscat mortal si alti 4 militari grav rãniti. Soldatul-erou ucis se numea Costel Crap. Iar printre rãniti era soldatul Stefan Gunie, lovit de 4 gloante. Speriat cã nu sînt si eu ,,mascat" în alb, noaptea, ca dl. Sergiu Nicolaescu, m-am lipit de dumnealui si am putut fuma linistit. Eram, lîngã dumnealui, în deplinã sigurantã. Atunci cînd a introdus mîna în buzunarul de la pantaloni i-am vãzut la sold un pistol Magnum 44 (mã pricep foarte bine la arme), mare, argintiu, de toatã frumusetea. La un moment dat mi-a spus: ,,Mergem la etajul XI, la guvern, la ordine". Am întrebat contrariat: ,,Care guvern?" ,,Vei vedea" - mi-a rãspuns, si a mormãit ceva de conducãtori. Am plecat, pentru protectie, cu 2 militari: sergentul Gheorghe Drãghici si soldatul Stefan Istrate. Eram convins cã ,,teroristii" trag intens asupra ,,revolutionarilor", care de ore întregi dirijau si transmiteau Revolutia în direct. Credeam cã în sediul Televiziunii vom umbla tîrîs. Dar mã înselasem. Am urcat pe jos 11 etaje. În Televiziune era o liniste si o organizare desãvîrsite. Se vedea clar cã fiecare stie ce face. Nici urmã de glont tras în Televiziune, asupra Televiziunii. Se trãgea, din ce în ce mai des, însã. Dar asupra oamenilor din stradã. Oameni dintre care au murit destui cu gîndul la libertate, la democratie, pentru Revolutie, pentru dreptate. Nu trãgeau "teroristii" lui Nicolae Ceusescu, cum se anunta intens. Ei l-au pãrãsit cu totii. Trãgeau ,,revolutionarii" lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si altii. Trãgeau pentru victoria Revolutiei, ca Nicolae Ceausescu sã moarã cît mai repede, pentru crearea de panicã si necunoscut. Trãgeau în adevãratii revolutionari. Am ajuns la etajul XI al Televiziunii si am intrat într-o încãpere. Acolo se gãseau: domnii Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu si alte 2-3 persoane. Era liniste si organizare perfectã. Multi intrau cu niste biletele în mînã, le arãtau celor de la masã, apoi ieseau. La un moment dat, Ion Iliescu si Gelu Voican-Voiculescu i-au spus cuiva pe un ton foarte rãstit: ,,Stai, domnule, nu dãm asta acum. Stirea asta. Nu le încãleca. O dai peste 20 de minute". Dupã aceea, Sergiu Nicolaescu le-a spus: ,,Am venit cu comandantul de la Ploiesti. Stiti, cel de care v-am spus mai de mult. Ce facem?" Petre Roman a exclamat, ironic: ,,Hai, domnule comandant, te asteptãm de 6 ore. Cum slujesti Revolutia? Ai 5.000 de blindate si nu vrei sã ne dai si nouã?" Mazilu mi-a fãcut semn sã înaintez în fata lui. Era în centrul mesei. Pe un ton amabil, îmi ordona, practic: ,,Domnule cãpitan - plecasem tovarãse cãpitan de la Ploiesti, acum eram domn la Bucuresti - dai o companie la Palat, o companie la Garã, o companie la MApN, o companie." L-am întrerupt: "Sînteti domnul Mazilu, nu? V-am vãzut la televizor pînã sã plec. Nu pot dispersa fortele cum vreti dvs. Regimentul este o celulã care luptã sub comanda mea, nu am legãturi radio viabile, care sã-mi permitã sã comand unitãti larg dispersate. Ordinul a fost sã vin cu toate fortele, aici". M-a întrerupt, spunînd supãrat: ,,Noi te-am chemat. Dumneata ce-ai înteles? Sã comentezi? Sergiule, pe cine ai adus? Timpul trece". Atunci i-am rãspuns: ,,Nu aveti nici dreptul si nici autoritatea sã-mi comandati. Vã rog sã-mi faceti legãtura cu generalul Gusã". La telefon era ,,de serviciu" un cãpitan, Paul Jerbas, fost coleg cu mine în Scoala Militarã. El, am aflat ulterior, dezertase de la unitatea unde lucra (Spitalul Militar) si a venit pe post de ,,telefonist" al conducãtorilor Revolutiei, la etajul XI al Televiziunii. Pentru merite deosebite în munca de ,,telefonist", pentru cã era pãrtas la ,,adevãr", mai tîrziu a fost numit în functia de secretar general al viitorului guvern din primul mandat FSN. Dl. Mazilu, încurcat în zelul lui de fermitate, mi-a spus: ,,Vorbeste cu ministrul Apãrãrii, generalul Militaru". I-am rãspuns cã generalul Militaru este în rezervã si nu are nici un fel de competente în comanda Armatei. Atunci, foarte nervos, a strigat la mine: ,,Bãi, cãpitane, nu executi ordinul guvernului? Te arestez!" Eu am arãtat de multe ori în cariera mea cã sînt un militar nedus la bisericã. Asa am procedat si atunci. Le-am ordonat celor 2 militari care erau cu mine sã introducã gloante pe teavã, am scos pistolul si am spus: ,,Care guvern, bã? Eu nu stiu de nici un guvern. Pe cine arestezi, pe mine? Fã-mi urgent legãtura cu generalul Gusã. Unde m-ati adus, d-le Sergiu? Sã fiu arestat?" Sergiu Nicolaescu mi-a sugerat cã este bine sã execut ordinele d-lui Mazilu, ale guvernului. I-am rãspuns cã eu nu execut decît ordinul sefilor mei, dar întrucît nu am legãtura cu ei, vreau sã vorbesc cu generalul Gusã, cu el aveau legãtura. Toti erau împietriti de atitudinea mea, dar mai mult de cele 2 pistoale mitralierã, atintite asupra lor. Paul Jerbas mi-a fãcut legãtura cu generalul Gusã, care m-a întrebat unde sînt si ce forte am cu mine, ordonîndu-mi sã mã duc la Otopeni, pe aeroport, sã pun ordine acolo, specificînd: ,,Vezi cã aerogara este ocupatã de teroristi, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp sã-ti spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine cã m-ai sunat, nu avem forte acolo. Blochezi pistele, nu se aterizeazã, nu se decoleazã. Pentru sigurantã, nimeni". L-am rugat sã repete ordinul sã-l audã si Paul Jerbas si sã-l poatã comunica ,,guvernului". M-a întrebat: ,,La care dracu' guvern esti? Eu sînt la dracu', la CC". Apoi am pãrãsit încãperea, amenintîndu-i cu armele pe cei amintiti mai sus. Toti mã priveau urît, dar la nici unul n-am simtit atîta urã în privire ca la Ion Iliescu. Sergiu Nicolaescu a venit dupã mine pînã jos, unde mi-a spus, nervos: ,,M-ai fãcut de rîs! Ti-ai ratat cariera (chiar cã dupã 8 ani am ratat-o, mi-au plãtit cele de atunci). Nu pleca la Otopeni. Vei avea pierderi mari. Aici e «locul» important unde este guvernul. Rãmîi aici. Voi aranja eu totul". ,,Vã rog sã mã lãsati în pace. Plec la Otopeni, unde am primit ordin. M-ati încurcat destul pînã acum. Ce este cu acest guvern?" ,,Sînt noua Putere, mi-a rãspuns. Dã-mi un TAB sã mã ducã pînã acasã". ,,Nu vã mai dau nimic. Plec la Otopeni". Si am plecat. Am dat ordinele de deplasare necesare. Relatez, în continuare, punctînd faptele si situatiile din care a reiesit cã cei care trãgeau erau chiar oamenii celor din acel ,,guvern" de la TVR. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni, chiar în sediul Flotilei 50 Specialã, la comanda cãruia erau coloneii Tenie si Tudose. Aici am fost, pînã pe 9 februarie '90 comandantul Fortelor de Sud ale Aeroportului Otopeni. Am avut în subordine: fortele mele, Flotila 50 Specialã, Regimentul 10 Aviatie-Transport, un batalion de tancuri din R.2.Mc. si un batalion de parasutisti de la Buzãu - Bobocu. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni pe 23 decembrie '89, la orele 11,00. Am organizat o apãrare circularã, pe 3 cercuri concentrice. Aici, ,,teroristii" n-au putut intra. Dar în perioada 23 decembrie 1989-1 ianuarie 1990 ne-au hãrtuit cu focuri de arme automate zi de zi, dar mai ales noaptea. Simtind pe pielea lor riposta de foc a regimentului de sub comanda mea si a fortelor din subordine s-au linistit. Aflînd apoi ,,cine sînt", i-am lãsat sã-si care mortii, au cãrat vreo 15, si am tras fãrã somatie, fãrã milã. Veneau cu masini Dacii si trãgeau din mers, apoi fugeau cînd cercetasii mei i-au urmãrit cu blindatele speciale. În final, vãzînd ce pãtesc, încercînd sã creeze diversiuni pe Aeroportul Otopeni, s-au lãsat pãgubasi. În urma, sã zic asa, a încãierãrilor de foc avute cu ,,teroristii", într-o zi cercetasii mei au prins unul. Era pînã în 27 decembrie '89. L-au adus la mine. Martori sînt locotenent-colonelul Stefan Garadia, locotenent-colonelul Gheorghe Ariciu, cãpitanul Dan Jugãnaru, maiorul Marian Buinceanu, sergentul-major Mihail Olteanu, plutonierul adjutant Mihai Malanca, sergentul Gheorghe Drãghici. L-am interogat. Ne-a însirat povesti cu ,,ce stia" de mult: ,,arme de vînãtoare", ,,Revolutie", ,,grupuri" de oameni de bine în slujba poporului etc. Fãcea, practic, pe nebunul. L-am lovit dur si am ordonat sã fie dus în arestul Flotilei 50 Speciale. Noaptea, în jurul orelor 4,00 sergentul Drãghici m-a anuntat cã a venit un caporal de schimb de la corpul de gardã, care i-a transmis cã ,,teroristul" prins vrea sã vorbeascã cu mine (a specificat, "cu cel care l-a lovit"). Plutonierul adjutant Mihai Malanca era lîngã mine. M-am deplasat la arestul Flotilei 50 Speciale. ,,Teroristul" era foarte agitat si nervos. A spus cã vrea sã vorbeascã numai cu mine, vãzîndu-mã însotit de garda mea de corp, sergentul Gheorghe Drãghici. I-am replicat cã poate vorbi linistit, nu are de ce sã se fereascã. M-a ,,luat tare", spunîndu-mi: ,, O sã ai mari necazuri! Vei da socotealã, eu sînt în slujba tãrii, a «oamenilor» care conduc acum aceastã tarã". Cã o sã mã recomande cui trebuie, dacã dau dovadã de întelegere si-i voi da drumul. ,, Cui?" - l-am întrebat. Nu pãrea prost deloc, cum a vrut sã parã prima datã. Aveam în fatã un om siret si abil, inteligent. ,,Sefilor mei", mi-a rãspuns. În caz contrar, va avea el grijã sã ,,mã aranjeze". Atunci, foarte enervat de tupeul lui, si cã mã sculase la ora 4.00 noaptea, pentru a mã ameninta, l-am lovit cu pistolul în cap, i-am bãgat teava pistolului în gurã si i-am spus cã dacã nu-mi dezvãluie cine îi conduce, îl împusc pe loc. Drept completare am armat pistolul. I-am mai spus cã, dacã îmi mãrturiseste, îi dau drumul. Si. i-am dat drumul. Am rãmas perplex de ceea ce am auzit, efectiv m-am simtit amenintat, speriat. Am pus pe loc toate lucrurile cap la cap, începînd cu douã luni în urmã. A afirmat cã seful lui, al lor, un grup, era un inginer, nu-i mai retin numele, dar cã au sefi mari - actualii conducãtori. A pronuntat numele lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Petre Roman, Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu. Atît a spus, si a întrebat dacã mai vreau alte lãmuriri. Devenise stãpîn pe el. Avea si de ce. M-am gîndit la ,,acel guvern", care mi-a spus cã mã aresteazã. L-am întrebat de ce trage în oameni. A rãspuns: ,,Tragem în cine trebuie, unde trebuie, ca sã fugã sau ca sã moarã Ceausescu". Efectiv am înghetat. Aveam de-a face cu oameni organizati, cu oameni din ,,guvern", care îmi puteau ,,schimba" soarta oricînd. Sergentul Drãghici a auzit tot. Le-am povestit tot si plutonierului adjutant Mihai Malanca si sergentului-major Mihail Olteanu. Malanca mi-a fost coleg de scoalã. Le-am ordonat sã nu spunã nimãnui, dacã tin la familiile lor. M-am gîndit, iar, la chemarea mea televizatã: ,,În cît timp, în caz de nevoie, ajungi în Capitalã?" Sergiu Nicolaescu. 12 grenade ofensive. Pusca cu lunetã si amortizor. Guvernul de la Televiziune. Teroristii si cine le erau sefi. Mã numeau ministrul Apãrãrii. ,,El e comandantul de care v-am spus. L-am adus" - ,,Dacã îmi dai drumul, am eu grijã, vorbesc cu sefii mei". Am înteles în ce ,,joc" intrasem. Cãrui ,,joc" îi fusesem instrument greu. Mã temeam pentru familia mea. Familie care acum suferã de foame. În perioada 28 decembrie - 30 decembrie '89 militarii cercetasi ai actualului maior Dan Jugãnaru au executat foc, cu mitralierele de pe TAB-ul de cercetare, asupra unei cãrute cu 3 indivizi în ea, care nu s-au supus somatiilor. Se îndrepta cãtre pãdurea situatã la sud de localitatea Otopeni. Unul dintre ei a fost rãnit, nu grav, în zona abdomenului, iar unul din cai a fost împuscat mortal. În cãrutã erau 2 lãzi cu munitie pentru pistol-mitralierã calibru 7,62 mm. I-am interogat la fel de ,,elegant", pe rînd, pe toti trei. Stiam acum cu cine am de-a face, ai cui oameni sînt. Eram curios ce-mi vor spune. Dacã voi afla aceleasi date, sau alte informatii. Doi n-au scos o vorbã, celui de-al treilea, celui rãnit, i-am spus: ,,Dacã nu spui adevãrul legat de ce te-am întrebat, te las într-un transportor si te tin acolo pînã se scurge tot sîngele din tine. Se meritã?" Am si dat un ordin, în acest sens, plutonierului adjutant Niculae Hariga. În final, a spus: guvern, democratie, Mazilu, Gelu Voican, Iliescu si încã 3 persoane necunoscute. Cei de lîngã mine au înmãrmurit. Maiorul Dan Jugãnaru, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Niculae Hariga. Le-am spus cã, dacã tin la familiile lor, sã tacã. Si cã eu stiam, de cînd am fost chemat prin apelul lansat de Televiziune, si sã aibã încredere în mine, cã totul va fi bine. De capturarea celor 3 au aflat si coloneii Tenie si Tudose, cei care comandau Flotila 50 Specialã. Le-am comunicat cã a fost vorba de o confuzie, cã erau revolutionari. Le-am dat drumul. Mai exact, au fost însotiti de militari de la Flotila 50 Specialã la Parchetul Militar Bucuresti. Am înteles, apoi, cã nu au fost luati în evidentã si cã li s-a dat drumul, din. lipsã de probe. Întelesesem, încã o datã, foarte clar, cine erau teroristii. Nu am mai luat prizonieri. Am dat ordin tuturor unitãtilor din esalonul 5 si patrulelor de cercetare mobilã în acest sens. Îmi era rusine. Mã simteam pãtat de sînge, murdar, pãrtas la crimã. Pentru un militar, este un sentiment groaznic, înjositor. Ca o revoltã, am ordonat sã se tragã fãrã somatie. Ce mi-a fãcut Ion Iliescu? Dupã ce l-am amenintat cã, dacã nu mã reactiveazã, fac scandal, ,,va iesi scandal mare", m-a arestat. De teamã sã nu spun cuiva ce am scris aici. Cum ar fi sã apar lîngã dl. Cosmin Gusã si sã sustin cu probe, date, martori, logicã, afirmatiile dumnealui, cã Iliescu este o persoanã santajabilã, tinînd cont de cele întîmplate în decembrie '89? Ce-ar spune, cum ar reactiona, nu Poporul, ci numai urmasii mortilor ,,Revolutiei"? Ce-ar spune mutilatii si rãnitii "Revolutiei"? Ca recompensã a serviciilor aduse, am fost arestat. Ceream prea mult. Pensia militarã dupã 30 de ani de armatã si 10 ani de comandant. Îmi dispãruse ,,cheful" de Revolutie. Trãiam drama celui ajuns complice la crimã fãrã voia lui, nevinovat. Multumesc lui Dumnezeu cã nu am iesit din cazarmã pînã în 22 decembrie '89 si cã militarii mei nu au tras decît în ,,teroristi", nu în oameni sau revolutionari nevinovati. De aceea am ordonat sã se tragã puternic, fãrã milã. Dupã cum am mai relatat ,,i-am lãsat" sã-si care vreo 15 morti si rãniti. Am auzit de la unul dintre ei: ,,Ãsta care apãrã Aeroportul e nebun. Sã fugim. Nu stie «chestia»". A fost ultima lui vorbã. Sînt un trãgãtor de elitã, recunoscut, renumit. Tot din ,,indicatii" am rãmas pe Aeroport, în misiune, în rezerva FSN-ului pînã pe 9 februarie 1990. Prima unitate chematã prin intermediul Televiziunii. Ultima retrasã în cazarmã. De ce? Mã considerau comandant în slujba lor. S-au convins cã sînt profesionist. S-au ,,convins" si tãrãnistii, si liberalii pe timpul mineriadelor. Am fost catalogat, dar, atentie! - ,,Comandant în anturajul lui Iliescu". Si, în 1997, m-au debarcat. A fost o loviturã usoarã (?) Cei pe care i-am servit, în ianuarie 2003 m-au arestat. În slujba cui am fost eu? A Poporului, a Revolutiei? Nu, a criminalilor! Ce puteam sã le spun eu mamelor soldatilor mei morti si rãniti? Celor care au îndurat frig, foame, gloante. Cã au fost unelte? Nu. Le-am spus cã au fost eroi. Si, dupã cum s-au comportat, au fost adevãrati eroi. Toti soldatii participanti la Revolutie au fost avansati la gradul de sergent. Atît am putut face pentru ei. Rãnitii mei n-au primit nici o diplomã. Au primit altii. Au primit chiar si ,,teroristii". Multe onoruri si certificate. Eu am avut cel putin tãria sã refuz, tot. Eram scîrbit. Militarii mei au fost eroi. Eu am fost unealta. Nu stiau, nu stiam cã nu mai departe de 19 februarie 1990 uneltele bune, credincioase, vor fi din nou puse la lucru. De data aceasta de un guvern oficial, de o conducere care, atunci cînd era la strîmtoare, spunea: ,,Sã vinã comandantul de la Ploiesti cu trupele". Si asa multi în Ploiesti îmi spuneau în spate ,,Nea Nelu Cotrocelu". De ce mã chemau pe mine la orice eveniment? Nu erau destule unitãti în Capitalã? Ba da, dar eu eram al lor, al lui Sergiu Nicolaescu, unealta bunã, puternicã, credincioasã. Nu aveam ce face. Eu eram militar. Executam ordine. S-a tot vorbit de teroristi, gloante speciale. Da, au fost teroristii lor si au fost si gloante speciale. Eu am avut douã. Cu o zi înainte ca dl. Sergiu Nicolaescu sã vinã pe Aeroport cu o delegatie francezã, dupã 1 ianuarie 1990, sã se laude ce unitate puternicã a adus dumnealui personal pentru victoria Revolutiei, colonelul Vasile Zlat mi-a adus douã gloante speciale. Eu mã pricep foarte bine la armament si munitie. Nu mai vãzusem în viata mea asa ceva. Într-o noapte, un terorist, cred cã de aceastã datã adevãrat, s-a ,,distrat" trãgînd într-o barã de fier de grosimea bratului. 7 gloante pe linie verticalã. Bara se gãsea la 30 cm de capul maiorului Gheorghe Argeseanu. L-a iertat? Le era fricã de tancurile mele?... Am fotografiat aceastã barã. Am fãcut foarte multe alte fotografii. Gloantele erau: - unul calibru 12 mm, mai lung; - celãlalt de 14 mm, mai gros si mai scurt; - nu aveau cãmasã de alamã; - nu aveau urme de ghinturi; (concluzia: trase de armã cu teavã de mare calibru). - foarte grele; - culoare brunã; - aveau santuri fine, perpendiculare, erau neobisnuite. I le-am arãtat lui Sergiu Nicolaescu. Cînd le-a vãzut, a tresãrit si a întrebat: ,,De unde le ai?" I-am rãspuns. ,,Da? Dã-mi-le mie, stii cã sînt colectionar!" ,,D-le Sergiu, nu vi le pot da. Le voi tine ca amintire, sînt trofee de rãzboi" - am spus, în glumã. Cu el era si un cameraman din Studioul Armatei. Am lãsat sã filmeze gloantele, puse pe statia ,,Motorola" din palma mea. Nu am acceptat sã-mi filmeze fata (ca protectie). Filmul se gãseste în arhivã la Studioul MApN. Domnul Sergiu a insistat. L-am refuzat. Dar tot a cîstigat. E un victorios. A informat unde trebuia. ,,Nicolescu are douã gloante. Nu avem nevoie de probe". Dupã douã zile am fost chemat la MApN, din ordinul ministrului Militaru. Mi s-a transmis ordinul sã le iau, ca sã vadã si dl. ministru gloantele. Mi-am luat mãsuri de protectie. M-am deplasat cu 7 masini blindate speciale, conduse de maiorul Adrian Ioanid. I-am ordonat clar. Îmi era teamã. Mã gîndem la colonelul Trosca si la generalul Militaru. Era un ofiter cu totul special. ,,Adriane, dacã nu vin în douã ore, mã cauti. Dacã nu mã gãsesti, dãrîmi cu rachetele MApN si incendiezi tot". A rãspuns cum îl stiam: ,,Am înteles". Am fost condus la ministrul Militaru în birou. Cu el mai era si seful meu direct, generalul Paul Keller, chemat asa, peste noapte, din rezervã si numit comandantul ,,Diviziei 57 Blindate". El fusese trecut în rezervã, pe linie moartã, de Ceausescu în 1984. Dintr-o datã, devine foarte capabil si este numit comandantul uneia din cele douã Divizii de blindate operative din România. Era frate de suferintã cu generalul Militaru, în "Dosarul Corbii". Am intrat în birou. M-au invitat sã iau loc. Ministrul Militaru mi-a spus: ,,Pentru merite deosebite si un spirit de sacrificiu de adevãrat militar, ne-am gîndit sã te trimitem la un curs în Rusia. Ce zici?" Ei amîndoi erau legati sufleteste de Rusia. Fãcuserã ambii Academia Militarã "Frunze". Am motivat cã nu pot, cã am o situatie familialã mai grea (nu minteam, mama a decedat în '93), am multumit si am întrebat dacã mai au ceva sã-mi ordone. M-au luat pe departe. Militaru m-a întrebat care mai este situatia pe Aeroportul Otopeni, afirmînd: ,,Bine cã te-am trimis pe tine acolo". N-am avut timp sã rãspund nimic. Keller m-a întrebat, direct: ,,Ai adus gloantele?" Am rãspuns cã da. Mi le-a cerut sã le vadã. Am scos gloantele si le-a luat. Le-a arãtat generalului Militaru. Acesta le-a privit scurt, apoi i-a fãcut un semn. Keller mi-a spus: ,,Domnule maior, se confiscã. Trebuie sã le dãm la expertizã". Am insistat sã mi le dea, dar m-au refuzat ferm. Apoi mi-au comunicat cã sînt liber. Scopul chemãrii mele era confiscarea gloantelor. Sergiu Nicolaescu îi informase cã le am. Si au fost confiscate. Am plecat usurat, ca dintr-o cuscã de lupi. Doresc sã mai mentionez, încã o datã, numele celor care au auzit cele declarate de cei doi ,,teroristi", care au afirmat în slujba cui sînt: sergentul Gheorghe Drãghici; sergentul-major Mihail Olteanu; maiorul Adrian Ioanid; maiorul Dan Jugãnaru; maiorul Marian Buinceanu; maiorul Ionel Stan; plutonierul adjutant Mihai Malanca; plutonierul adjutant Niculae Hariga. Toti sînt în viatã si stiu unde pot fi contactati. Relatez, în continuare: pe 19 februarie 1990 am primit ordin sã mã deplasez cu aproximativ 600 de militari, transportoare blindate, autocamioane, pentru a apãra de demonstrantii rãi, ,,turbulenti", suna în ordin, Palatul Victoria. Erau miscãrile de stradã cunoscute, din februarie 1990. Ordinul primit, munitia, m-au lãsat perplex. Mai tîrziu, seara, cînd au venit minerii, am fãcut legãtura. Ordinul suna clar: toti militarii sã aibã asupra lor munitie de manevrã. Eu, credincios principiului ,,paza bunã trece primejdia rea" si avînd experienta Revolutiei, am ordonat: ,,Toti ofiterii, în numãr de 40 si un numãr de 200 de militari de ciclul II, sã ia munitie de rãzboi. Militarii de ciclul I, în numãr de 300, munitie de manevrã". A doua oarã cînd încãlcam ordine transmise de civili Armatei, ordine care se voiau pasnice. Aici vreau sã sugerez, sã scot în evidentã, dacã e nevoie, încã o datã, chemarea minerilor de cãtre presedintele Ion Iliescu. Dupã incidentele din timpul zilei de 19 februarie 1990, seara au venit minerii. Erau impresionanti ca numãr, murdari, beti, cum se stie, dar eu am stat la un metru de ei si i-am oprit. Le-am stat în fatã cu militarii dispusi pe 3 centuri. Cîte 200 de militari pe fiecare. TAB-urile erau dispuse unul în altul, pe lîngã treptele de la Palatul Victoria. S-a vãzut si la televizor. Cînd s-au apropiat minerii, i-am somat prin portavoce sã se opreascã, altfel ordon foc în plin. Au înaintat, iar cei din fata mea au replicat: ,,Cu ce? Aveti doar gloante de manevrã". Atunci am înteles de ce ne-au trimis cu gloante de manevrã. Am ordonat primului rînd de militari, cel din fata minerilor (ciclul II si ofiteri) sã arunce din încãrcãtoare, prin manevrarea închizãtoarelor de la arme, cîte 6-7 gloante pe caldarîm. La vederea gloantelor de rãzboi, au întepenit toti, inclusiv cei beti. I-am întrebat: ,,Ce vreti, cine v-a chemat?" Unul mai tînãr (era bãut) nu s-a putut abtine si a rostit: ,,Cum cine? Iliescu". A fost lovit peste fatã de un miner mai în vîrstã, care a spus: ,,Nu ne-a chemat nimeni. Am venit noi sã facem ordine, sã ne facem dreptate. Vrem sã vorbim cu dl. Iliescu". I-am oprit. M-am deplasat în interiorul Palatului Victoria si am anuntat ofiterii care asigurau paza lui Ion Iliescu si Petre Roman cã minerii vor sã vorbeascã cu ei. Au urmat evenimentele cunoscute. Noaptea, la orele 2,00, am primit ordin sã dau de mîncare la mineri, iaurt si pîine. Era grija presedintelui pentru minerii demonstranti, care au fãcut ce au fãcut în Capitalã. Stim cu totii ce. La fel, pe 13 iunie 1990. Mi s-a comunicat cã sînt chemat din ordinul expres al presedintelui Iliescu. ,,Esti omul lor, nea Ioane" mi-a spus, în glumã, generalul Mircea Muresan, comandantul meu de atunci. Acum este general de armatã, în fruntea Armatei Române. În acele evenimente am pus ordine la Televiziune în 20 de minute. Am retinut 2 mineri, dupã 2 zile, care au spus cã au venit în control la Televiziune. Interogîndu-i, în duba de Stat Major a comandantului, mai militãreste, au afirmat cã au fost chemati de dl. Iliescu, sã se termine odatã cu miscãrile de stradã. Martori au fost maiorul Ionel Stan, maiorul Sandu Panait, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Vasile Dragomir, plutonier adjutant Mihail Malanca, locotenent-colonelul Stefan Gavadia. Dupã toate cele fãcute pentru Revolutie si mineriade, am început procesul de modernizare a Armatei Române ca pregãtire, mod de pregãtire. M-am angajat pe 6 martie 1990 în Sala Parlamentului cã, dupã o conceptie proprie, prezint în 8 luni o unitate model, modernã. Am reusit. Acest concept a fost denumit ,,Experimentul colonelului Nicolescu". În 1992 s-a afirmat pe postul national TVR 1, cu referire la Marea Unitate comandatã de mine: ,,România dispune de unitãti la standarde occidentale". Pentru merite deosebite la Revolutie am fost avansat la gradul de maior, grad ce trebuia sã-l primesc în august 1989, cînd nu s-au avansat ofiterii superiori. Pentru merite deosebite si contributii personale remarcabile ,,la îmbunãtãtirea instructiei în trupele de uscat" am fost avansat, la exceptional, la gradele de locotenent-colonel si colonel. Am fost apreciat de mass-media ca ,,o figurã de legendã a Armatei Române". Am avut o contributie importantã pentru ei în Revolutie. Am participat la instaurarea ordinii de drept în România dupã decembrie '89. Eu am stiut si stiu foarte multe despre Revolutie. (Multe date, amãnunte exacte cu privire la cele relatate, le voi pune la dispozitie cînd va fi nevoie). Am raportat împrejurãrile în care "legenda Nicolescu, comandant, simbol al Revolutiei", cum am fost denumit - a ajuns în Penitenciarul Rahova. D-le presedinte, am fost considerat unul dintre cei mai buni trãgãtori din Europa. De exceptie, de elitã. Am dovezi. Nu mã egaleazã nici unul din Trupele Speciale, Brigada Antitero, SPP. Am casete care aratã acest fapt. M-am pregãtit 28 de ani.Am tras 2 vagoane de munitie. Pot demonstra oricînd, poate vã pot fi de folos dvs. sau ministrului Apãrãrii. Acum mã simt, într-un fel, usurat. Am raportat singurului om în care am încredere ce aveam pe suflet. Vã rog sã faceti dreptate, sînt convins cã veti face. D-le presedinte, mi se refuzã dreptul la pensie. Vã rog sã vã gînditi la familia mea, serviciu nu am, pensie nu. Asta merit eu? Eu sînt coruptul tãrii, cu 220 de dolari? Vã rog sã mã ajutati si poate mã puteti primi într-o audientã. 

Cu deosebitã onoare si multumiri,

Colonel (r) Ion Nicolescu,